Episcopul Macarie în satul său natal: „Oare de ce venim la Dumnezeu în biserica Sa?” Parabola vameșului și fariseului, duminică, 21 februarie 2021, loc. Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud

with Niciun comentariu

Episcopul Macarie în satul său natal: „Să ne lucrăm mântuirea în ritmul pocăinței!”, Parabola Vameșului și Fariseului, duminică, 21 februarie 2021, biserica „Sfinții Arhangheli”, localitatea Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud.

Preacucernici părinți, iubiți frați și surori împreună rugători.

Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu că m-a învrednicit să revin în mijlocul frățiilor voastre. Mă pregătesc să particip la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române. Avioanele sunt tot mai rare, însă mi-a ajutat Domnul să ajung cu câteva zile înainte de lucrările sinodale și să pot sluji astăzi aici, în biserica în care am fost botezat, în satul meu natal Spermezeu, de la poalele Țibleșului.

Mare bucurie mi-a dăruit Preamilostivul Dumnezeu, deoarece în soborul de slujitori, pe de o parte, mi-a fost alături părintele paroh Ioan Simeon Buta, însă și părintele Simeon Sighartău care a slujit până de curând la Târlișua, în satul natal al romancierului Liviu Rebreanu, mai la deal, mai spre poalele Munților Țibleș, iar, pe de alta, părintele Ioan Bindea, cel mai proaspăt slujitor, fiu al satului, care de curând a fost hirotonit, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, întru diacon la Catedrala Mitropolitană din Cluj. Noi spermezenii, ne bucurăm că am avut și în trecut, însă avem și astăzi foarte mulți slujitori ai altarului care au odrăslit în această vatră românească. Sunt viețuitori și viețuitoare din cinul monahal, însă sunt și mulți preoți care au fost chemați la cele mai înalte ascultări în această eparhie, de către blândul nostru Mitropolit Andrei. Iată, avem chiar doi protopopi fii ai satului în această eparhie și alții care slujesc în diferite ascultări, la centrul arhiepiscopal și mitropolitan din Cluj și în alte locuri în Biserica noastră, în diaspora și în țară.

Așadar, dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu și ne rugăm ca Domnul să dăruiască și alți copii cuminți slujirii Sale. Ne gândim la Prorocul Samuel care de mic a fost ales ca să îl slujească pe Preamilostivul Dumnezeu și, iată, câte un Samuel este chemat în fiecare generație, aici și în alte locuri, în familiile noastre și în comunitățile noastre euharistice. De aceea dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu și pentru această minunată și adâncă chemare a celor de aici de la poalele Țibleșului și de pretutindeni.  Totodată, doresc ca la finalul Liturghiei, la finalul acestui cuvânt de învățătură să vă ofer și o iconiță, copie după icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” din paraclisul de la casa mea părintească. Am așezat în mod deosebit pe verso, pe spatele acestei iconițe, rugăciunea la aprinderea candelei. Este o rugăciune pe care noi o rostim de fiecare dată când aprindem candela la sfintele icoane, simbolizeazând candela rugăciunii și nevoinței noastre, viața noastră care trebuie sa ardă deplin pentru Hristos în untdelemnul curat al faptelor noastre bune și să lumineze întru lumina Celui care ne-a dăruit nouă lumina.

Această rugăciune se poate rosti neîncetat, este foarte, foarte frumoasă. Pe de o parte, este o scurtă rugăciune adresată Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, iar pe de alta, este o rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne! Amin. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin”

Nu vă ascund faptul, că în ianuarie când am fost în mijlocul frățiilor voastre, am cercetat la domiciliu mai mulți bolnavi pe care i-am spovedit și i-am împărtășit. Însă au venit din mai multe locuri, mai mulți credincioși și credincioase care erau în necazuri și strâmtorări. Printre aceștia se afla și un tânăr aflat în mare mâhnire, în deznădejde, în depresie cum am spune astăzi. Ne-am plecat genunchii înaintea icoanei Maicii Domnului, am rostit mai multe rugăciuni, am săvârșit mai multe molifte pentru el iar acum mi-a dat vestea cea bună că și-a revenit sufletește și trupește. Mântuitorul Iisus Hristos prin rugăciunile Preasfintei Sale Maici l-a ridicat din neputință și din boală. Și pentru aceasta dăm slavă lui Dumnezeu, dar și pentru alți bolnavi care au primit tămăduire, fiindcă înaintea icoanei Preamilostivei Născătoare de Dumnezeu toți cei care aleargă cu credință și cu evlavie se împărtășesc de harul Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi și sunt alinați și întăriți și tămăduiți sub Acoperământul mângâietor al Preasfintei. De aceea îmi doresc foarte mult ca icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” să o pot așeza cât mai repede în paraclisul din curtea casei părintești și vă mulțumesc pentru tot sprijinul în rugăciune pe care mi-l dați, dar și în faptă. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca la vară, de hram, să putem să ne închinăm în mica bisericuță închinată icoanei Maicii Domnului „Alăptătoarea”.

Preaiubiții mei, evanghelia care s-a citit acum la Dumnezeiasca Liturghie, la începutul Triodului, în aceste zile premergătoare Postului Mare, când la strană se folosește cartea numită Triod, adică trei ode, trei cântări. Sunt cântările de pocăință, cântările prin care suntem îndemnați să punem început bun și să ne ridicăm din păcat la virtute, lucrând mântuirea noastră. Aceste cântări, iată, sunt inspirate din mai multe parabole evanghelice și din mai multe pericope în care Domnul ne îndeamnă să ne lucrăm intens mântuirea noastră în ritmul pocăinței.

Parabola evanghelică a Vameșului și Fariseului este foarte scurtă. Domnul ne spune că la Templu în Casa Părintelui Său ceresc, doi oameni au urcat să se roage. Unul era fariseu, adică provenea din tagma celor care se dedicau integral rugăciunii și faptelor bune, iar celălalt era vameș, era un colector de taxe. Acești vameși erau foarte corupți, erau foarte păcătoși, erau foarte lacomi și erau repudiați de către iudei datorită viețuirii lor păcătoase. Acest fariseu a început să se roage, însă rugăciunea lui, de fapt, nu era o rugăciune. El, fără să își vadă propriile păcate, a început să își etaleze virtuțile, faptele lui cele bune înaintea Domnului, de parcă Domnul nu le-ar fi cunoscut. Nu doar atât, ci trufindu-se, a început să se compare cu celălalt vameș care stătea, stingher și cu multă umilință, undeva într-un colț al Templului și nici măcar nu îndrăznea să-și ridice privirea la cer, ci își bătea pieptul cu umilință, cerând milă și iertare de la Dumnezeu. Fariseul stând în Templu, așa se ruga în sine: „Dumnezeule îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig”. Iar vameșul departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci își bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” „Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela, fiindcă oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește, pe sine se va înălța!”,  a spus Mântuitorul.

Preaiubiții mei, ascultând această parabolă evanghelică, ne întrebăm cu toții: Oare de ce mergem fiecare la Dumnezeu, în casa Lui? Oare mergem fiindcă așa se cuvine? Oare mergem fiindcă merităm să stăm în fața Lui? Oare mergem fiindcă ne considerăm mai buni decât alții? Oare mergem în casa Lui din fală, ca să facem o impresie bună lumii? Oare mergem în casa Lui ca să fim și cu Dumnezeu și cu lumea? Cum zice vorba din bătrâni: și sătul și cu slănina în pod, adică așteptând de la Dumnezeu asigurare pentru aceste vremuri grele. Oare de ce mergem noi în casa Lui ca să ne rugăm? Mergem, preaiubiții mei, fiindcă suntem păcătoși și avem nevoie de mila și de iertarea Lui. Noi venim aici în casa lui Dumnezeu pentru a lucra mântuirea noastră, pentru ca întru pocăință și umilință să cerem mila și iertarea Lui.

V-am mai spus și cu alte prilejuri, atunci când am devenit preot, erau bătrânii care nu știau carte, nici tâna (bunica) mea Parascheva, cum cunoașteți, nu știa carte. Erau atâția aici la Țibleș care nu știau carte iar aceștia îmi spuneau un lucru, atunci când le scriam pomelnicele: mai întâi, să fim iertați de păcate, fiindcă dacă suntem iertați de păcate am dobândit totul, am dobândit mântuirea.

De aceea venim în casa Domnului la Liturghie, fiindcă Îl iubim și-I cerem milă și iertare. Spuneam unui credincios care se justifica că el nu merge la biserică, fiindcă se poate ruga și acasă. Bine, bine, te rogi și acasă, dar la biserică ești cu Mântuitorul Iisus Hristos! Nu, fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos este pretutindeni. Unul dintre atributele Sale este ubicuitatea sau omniprezența, El este și aici și dincolo și pretutindeni, în cer și pe pământ, El este pretutindeni! Da, așa este! Dar în casa Domnului este Dumnezeiasca Liturghie , fratele meu! Iată, vreau să îți spun o întrebare (se afla departe de cei dragi, peste mări și țări). Tu ești departe de cei apropiați, cum comunici cu cei apropiați? Păi, preasfințite, prin telefon și pe tabletă, îi privesc pe sticlă, îi privesc pe telefonul inteligent. Bine, îi privești, dar când îți alini dorul de ei? Preasfințite, atunci când îi văd față către față, când sunt lângă ei. Ei, așa este frate și în Liturghia Bisericii! Dacă Îl iubești pe Hristos trebuie să dorești să fii lângă El, în carne și oase, în sfânta cuminecătură, în sfânta împărtășanie, aici în Biserica slavei Sale. Comunici cu El prin rugăciune oriunde te-ai afla, însă ești lângă El, în chip real, și El lângă tine, în mod direct, atunci când te afli în Liturghia Bisericii! Așadar, iubite frate și iubită soră, să lucrăm mântuirea noastră întru pocăință și să nu fim zgârciți și să Îl lăsăm să flămânzească și să înseteze pe Hristos pentru mântuirea noastră. Să nu ne lipsească pocăința, fiindcă avem nevoie de mântuire așa cum avem nevoie de aer pentru a respira!

Dacă ne pierdem sufletul, dacă ne pierdem mântuirea, am pierdut totul. Ce zicea Domnul Iisus Hristos de Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat: Bine era pentru omul acesta, dacă nu s-ar fi născut. Decât să ne pierdem mântuirea sufletului, mai bine nu ne-am fi născut în această lume! Iată, un singur suflet avem și o singură mântuire și cu acestea nu ne putem juca.

Eu trăiesc în Scandinavia. Acolo cei mai mulți dintre oameni nu au nici un crez, nu se închină Preamilostivului Dumnezeu, nu au perspectiva veșniciei, iar acum în această grea încercare, în această criză pandemică acești oameni, neavând perspectiva veșniciei, foarte mulți s-au îmbolnăvit psihic. Sunt foarte depresivi, fiindcă ei și-au pus toată nădejdea în bunurile acestei lumi: în plăcerile senzuale, în vacanțele din locurile exotice, și-au pus nădejdea în cele trecătoare, uitând cu totul de cele netrecătoare, de faptul că avem o casă în cer și că acolo ne așteaptă Părintele nostru. Ne bucurăm de această viață, fiindcă este darul lui Dumnezeu, însă suntem conștienți că totul este trecător, că suntem pasageri în această lume. Cum spunea un bătrân: trebuie să muncești ca și cum n-ai muri niciodată, dar să te îngrijești de suflet ca și cum ai muri mâine. Adică, să fii plin de nădejde! Să te bucuri de darul vieții, dar să fii conștient că ai un singur suflet care este nemuritor și veșnic. Așadar, iubite frate și iubită soră, nu-ți pune nădejdea în cele trecătoare și să lași doar câteva firimituri pentru cele cerești. Dedică-te integral Mântuitorului nostru și lucrează intens pentru mântuirea sufletului.

Cu aceste povețe vă binecuvântez, dorind ca la finalul cuvântului meu să rostesc două rugăciuni, din cartea de rugăciuni a Episcopie noastre a Europei de Nord. Această carte o aveți cu toții în casele voastre și vă recomand ca în fiecare dimineață, pe lângă rugăciunile pe care le rostiți din memorie sau din carte, să nu lăsați deoparte două rugăciuni scurte, însă foarte cuprinzătoare și profunde. Prima a fost alcătuită de Sfântul Ierarh Filaret al Moscovei, iar cea de a doua, de Sfinții Stareți de la Mănăstirea Optina din Rusia. Acum la finalul cuvântului meu, doresc să rostim împreună aceste rugăciuni consemnate la paginile 111 și 112 în cartea de rugăciuni. Puneți un semn în carte, iar după ce o să le rostim acum la final, o să înțelegeți și mai bine de ce vă îndemn ca să vă începeți ziua cu aceste rugăciuni pe care să le spuneți cu înțelegere și cu frângerea, cu străpungerea inimii, ieșind din capcana aparențelor. Domnul vă va întări și vă va milui, fiindcă iubite frate și iubită soră, sunt foarte amăgitoare aceste aparențe. Noi trebuie să ne lucrăm mântuirea întru pocăință, în ritmul pocăinței, întru străpungerea inimii. Dacă simți că s-a stins ceva în tine, aprinde flacăra și cere Domului, așa cum a cerut vameșul întru rugăciune, să fie milostiv și să te mântuiască. Să spui neîncetat: Doamne, milostiv fii mie, fii mie păcătosului, fii mie păcătoasei și nu mă lasă Doamne să cad de pe mâinile Tale! Așadar, cele două rugăciuni foarte scurte, vă îndemn să le citiți în fiecare dimineață, să începeți ziua cu ele (de altfel, acestea se și numesc rugăciunile de fiecare zi) simțind ajutorul grabnic al Preamilostivului Dumnezeu și harul pe care vi-L va împărtăși cu bunătate și mărinimie. Amin!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.