„Să luăm aminte, căci Unul Singur este Semănătorul cel Bun”
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a efectuat, în această perioadă, vizite pastorale la comunitățile de români din Danemarca și Suedia. Ierarhul a spovedit și a împărtășit credincioșii, a cercetat la domiciliu pe cei neputincioși, iar, după Sfânta Liturghie, după obicei, a împărțit daruri celor mici.
Astfel, pe 8 octombrie, la Viborg în Danemarca, Preasfințitul Macarie a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, târnosirea noii biserici de zid, a parohiei românești din localitate, cumpărată de la comunitatea luterană. A fost un eveniment care a încălzit inimile credincioșilor, un prilej de bucurie sfântă și comuniune euharistică.
Sâmbătă, 14 octombrie, Episcopul Macarie s-a aflat în mijlocul românilor din Borås, Suedia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva. Cu acest prilej, ierarhul a evocat viața de monahie a cuvioasei, ilustrând virtuțile unei astfel de viețuiri. De asemenea, ierarhul a dat mărturie despre două minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva, petrecute cu două fetițe, din comunitatea românească din Scandinavia, născute cu probleme de sănătate, în ajun de sărbătoarea Cuvioasei. Aceste fetițe au primit numele Sfintei Parascheva, fiind izbăvite cu ajutorul Milostivei Maici de boală și moarte.
Duminică, 15 octombrie 2017, Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica ortodoxă românească din orașul suedez Göteborg. Fiind Duminica a 21-a după Rusalii, când în biserică se citește Pilda Semănătorului, Părintele Episcop Macarie a adresat îndemnuri duhovnicești românilor de pe coasta de vest a Suediei. „Semănătorul își aruncă semințele cu mare râvnă și generozitate. Noi suntem cei care hotărâm, cei care decidem ce facem cu aceste semințe de viață veșnică sădite în inimile noastre. Le lăsăm noi furate de grijile vieții? Le îngrijim doar superficial, trăind o viață creștină la suprafață, fără a ne schimba adânc, radical viața? Sau aceste semințe le facem roditoare cu adevărat, ducând o viață deplin duhovnicească, o viață integral dedicată lui Dumnezeu.”
În continuare, ierarhul a amintit provocările lumii contemporane și modul în care le putem înfrunta: „Să luăm aminte, căci Semănătorul cel Bun este Unul Singur. Mulți semănători au ieșit, mai ales în aceste vremuri, să arunce semințele învățăturilor lor în inimile oamenilor și să le ducă la robia cea sufletească. Mediul în care trăim este propice pentru semințele cele rele și nu pentru semințele adevărului dumnezeiesc. Însă, cu ajutorul harului dumnezeiesc de care ne împărtășim în Biserică, la Sfânta Liturghie și la toate Tainele care se săvârșesc aici, putem să smulgem neghinele acestei lumi și să facem să dea rod semințele cele bune ale Marelui Semănător, ale Mântuitorul nostru Iisus Hristos.”
La finalul slujbei, ierarhul împreună cu slujitorii Altarului și credincioșii au cinstit Icoana Maicii Domnului – Potirul Nesecat din lăcașul românesc și s-au închinat la icoana relicvar a Sfântului Mucenic Longhin Sutașul, adusă la Göteborg de la Centrul Episcopal din Stockholm, martirul fiind sărbătorit în calendarul ortodox în data de 16 octombrie.
Leave a Reply