Sfântă Muceniță Filofteia, pentru dragostea de săraci ai fost ucisă, când erai doar o copilă, de necredinciosul și tiranul tău tată. Pentru aceasta, ești cinstită de toate neamurile și, mai cu seamă, de neamul românesc ce în preafrumoasă ctitorie voievodală se închină sfintelor tale moaște. Te rugăm pe tine, sfântă copilă martiră, să ai milă de părinții care au pierdut pe copilașii lor și să îi ajuți și să îi mângâi pe ei, împărtășind cu dragoste covârșitoarea lor durere.
Ușurează-le cumplita lor întristare, întărește-le credința și nădejdea și mijlocește înaintea Dumnezeului Celui Viu pentru a-și vedea fiecare copilul pe care l-au îngropat cu lacrimi, ridicat în strălucirea slavei, asemenea îngerilor fără prihană. Vindecă-i duhovnicește, rispește-le întristarea fără margini care îi copleșește și le întunecă viața, luminează-i și ajută-i să își găsească pacea. Alină inimile lor sângerânde după această amară încercare.
Te mai rugăm, o Sfântă Muceniță Filofteia, ai milă de toți copiii sărmani care sunt lipsiți de bucuriile sănătoase ale copilăriei, neavând hrană și îmbrăcăminte și mângâieri sufletești. Ai milă și păzește-i nevătămați pe inocenții care în asuprire petrec, căzând în mâini tiranicești. Pe toți aceștia rugăciunilor tale îi încredințăm, dar și facerii noastre de bine, pentru care cerem ajutorul tău, ca să fim buni samariteni ai aproapelui nostru aflat în nevoie. Amin.î
Notă:
Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (sec. XV) este sărbătorită pe 7 decembrie. Moaștele sale se cinstesc în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
Leave a Reply