PS Macarie: Sfântul Ioan Botezătorul nu a căutat să fie pe placul fariseilor sau al regelui, ci i-a criticat cu vehemență

with Niciun comentariu

De Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, miercuri, 29 august 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a slujit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Isenvad Ikast din Danemarca. În ajun, în biserica parohială din Herning Ikast, ierarhul  a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți, Taina Sfântului Maslu și a sfințit icoana de mari dimensiuni a Maicii Domnului Sporirea minții, din lăcașul românesc.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Macarie a afirmat că Sfântul Ioan Botezătorul ne este exemplu și prin atitudine, nu doar prin îndemnurile sale la pocăință. „În fața elitelor vremii sale, religioase și politice, el a dat mărturie cu fermitate. Nu s-a intimidat și nici nu a căutat să fie pe placul fariseilor sau al regelui, ci, dimpotrivă, i-a criticat cu vehemență. Regelui Irod i-a spus că nu îi este îngăduit să trăiască cu Irodiada soția fratelui său și l-a mustrat deoarece făcea rabat de la morala iudaică. Atunci când suntem în fața unor abuzuri și silnicii, atunci când sunt încălcate cele mai elementare  norme ale moralei, atunci când se comit nedreptăți și fapte de rușine, atunci și noi să nu ne intimidăm, nici să căutăm să fim pe placul oamenilor, să căutăm la fața oamenilor, ci să dăm dovadă de demnitate, urmându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul și aducând mărturie asupra adevărului lucrurilor.”

Vorbind despre ura și nedreptatea față de semen, Preasfințitul Macarie a transmis și un cuvânt al Sfântului Tihon din Zadonsk: „Se spune că albina, atunci când înțeapă pe cineva cu acul, moare ea însăși. La fel pătimește și creștinul când îl nedreptățește și îl asuprește într-un fel oarecare pe aproapele său. Nu poate să-l nedreptățească pe aproapele său fără să se nedreptățească pe sine. Cu cât îl nedreptățește mai mult pe aproapele său, cu atât mai mult se nedreptățește pe sine; cu cât îl rănește mai mult pe aproapele său, cu atât mai mult se rănește pe sine”.

 

 

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.