† Macarie,

din mila şi purtarea de grijă a Celui de Sus,

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord,

iubiților frați împreună slujitori ai altarului, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor al lui Dumnezeu, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos Cel Răstignit și Înviat, iar din parte-mi părintească și frățească îmbrățișare și binecuvântare cu salutul pascal:

Hristos a înviat!

Dreptmăritori creștini,

Hristos, acum două mii de ani, după ce a pătimit agonia cea de pe urmă a golirii de sine și a părăsirii în grădina Ghetsimani, după ce a răbdat de bunăvoie, nobil și demn, arestul mișelesc, procesul înscenat, torturile și nedreapta condamnare la moarte, după ce a primit în trupul Său rănile bătăilor, spinii și piroanele și după ce Și-a dat Duhul pe Cruce rugându-Se pentru vrăjmașii Săi, S-a pogorât la iad pentru a elibera de sub tirania satanei pe toți drepții omenirii, începând cu protopărinții Adam și Eva. Zdrobit și omorât ca cel mai de pe urmă dintre oameni (cf. Isaia 53, 5 ș.u.), El – Cel ce era, simultan, „în mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe tron cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce este necuprins” – pogoară ca un Biruitor în chiar sălașul diavolului, al tatălui minciunii și ucigașului de oameni. Hulit și luat în râs de cei care se simțeau amenințați de lucrarea Sa mântuitoare, El este întâmpinat în iad ca Mesia, ca Hristosul mult așteptat de profeții și drepții Vechiului Testament. Așadar, în timp ce la suprafață cărturarii, fariseii, soldații, gardienii și mulțimile întărâtate credeau că „sărbătoresc” uciderea lui Iisus și anularea propovăduirii și lucrării Sale în Israel, întru adânc și în ascuns de ochii celor necredincioși, iadul gemea și se cutremura, iar diavolul își pierdea din gheare prada peste care se credea stăpân pe veci.

De atunci, iată, de mai bine de două mii de ani, noi înălțăm imnul de biruință al Învierii la fiecare Liturghie, dar, mai cu seamă, de marele praznic al Paștilor. De mai bine de două mii de ani, într-o omenire frământată de molime, de cutremure, de războaie, de invazii, de prăduiri și asupriri, de ucideri și de felurite forme de sclavie, ne aducem aminte că Hristos a biruit, din interior, pe vecie, iadul, moartea, stricăciunea și, mai mult decât atât, ne-a făcut părtași biruinței Sale finale și dumnezeieștii firi (cf. II Petru 1, 4).

Cum se împacă atunci aceste două realități? Pe de o parte, neîncetatul și din ce în ce mai îngrozitorul spectacol al morții și al stricăciunii în lume, toată această neliniște, tot acest chin, și, pe de altă parte, biruința lui Hristos și a celor ce cred întru El?

Iubite frate și iubită soră,

Biruința lui Hristos, acum ca și atunci, s-a întâmplat în realitatea nevăzută a acestei lumi, s-a întâmplat întru ascuns. Lumea, în continuare, acum ca și atunci, este dominată de puterea celui rău (cf. I Ioan 5, 19): tirani cruzi și imperatori sociopați, lupi moraliști, mulțimi înfierbântate și manipulate, soldați și gardieni brutali și inumani joacă toți tontoroiul pe mormântul lui Adam de pe Golgota și Îi strigă necuviințe în obraz Crucificatului: Coboară de pe Cruce ca să credem în Tine! Și, pentru că Hristos este încă pe cruce, aducându-Se pe Sine-și ca jertfă Tatălui în Liturghie, pentru a da șansa mântuirii tuturor, inclusiv vrăjmașilor Săi, ei se prefac că nu înțeleg și nu vor să primească Vestea cea bună, Evanghelia. Iar Hristos îndelung rabdă, prin fiecare om, prin fiecare bărbat, prin fiecare femeie, prin fiecare copil, prin fiecare fărâmă de suflet omenesc care suferă sub povara nedreptății și răutății unei lumi aflate sub stăpânirea celui viclean. Dar să știți aceasta, iubite frate și iubită soră, că în pofida acestui spectacol al degradării, întru ascuns, în realitatea nevăzută, noi suntem deja biruitori, dacă rămânem prietenii lui Hristos. Întru realitatea duhovnicească din Biserica Sa, se clădește deja o nouă împărăție, o nouă lume, care va înlătura lumea stăpânită de cel rău. Atunci vor fi un „cer nou şi un pământ nou” (Apocalipsa 21, 1). Această nouă împărăție este Ierusalimul cel Ceresc, ce va fi instaurat deplin, la vedere (cf. Apocalipsa 21, 10-27), la A Doua Sa Venire când Hristos se va arăta ca Stăpân și Judecător, punând toate la locul lor și dând, în sfârșit, „satisfacție” detractorilor Săi, dar nu așa cum se gândesc ei…

Așadar, acum, iubite frate și iubită soră, este timpul jertfei, al crucii, al răbdării. Așa arătăm că Îl urmăm pe Hristos. Așa împlinim Evanghelia. Așa rămânem prietenii Săi. Este timpul credinței nestrămutate în bunătatea, în mila lui Dumnezeu, dar și în dreptatea și adevărul Său. Cu cât acestea sunt mai contrazise în această lume, cu atât să știm că sunt mai adevărate, mai trainice, mai vii. Cu cât există mai multă împotrivire față de Evanghelie, față de Cruce, față de Hristos, cu atât mai mult să știm că se apropie momentul final al înfruntării dintre bine și rău.

Preaiubiții mei,

În ultimii ani este din ce în ce mai vădit că „taina fărădelegii” lucreazăîn lume (II Tesaloniceni 2, 7). Crize după crize scutură temeliile acestei lumi, așa cum o cunoaștem noi. Criză economică, criză morală, criză socială, criză pandemică, criză militară. Ieri, lumea întreagă era un spital încarcerat, azi, lumea întreagă riscă să devină un teatru de război. Adevărate stihii slobozite peste lume fac să se clatine tot ceea ce omul a clădit de-a lungul timpului.
Și tu, iubite frate, iubită soră, nu te simți, oare, ca meșterul Manole din balada populară? Nu te străduiești cu mult efort să zidești o familie, un mod de viață, un viitor mai bun, poate chiar și o societate mai bună? Și nu remarci că parcă ceea ce zidești cu multă trudă astăzi se clatină sau se dărâmă sub cine știe ce stihie dezlănțuită ca din senin?

Parcă niciodată nu am fost mai destabilizați, mai destructurați ca în aceste vremuri. Acestea, iubite frate și iubită soră, nu sunt vremuri ziditoare, ci sunt vremuri răscolitoare. Și poate a venit timpul să ne întrebăm dacă nu cumva truda noastră este zadarnică și din cauza faptului că este îndreptată către cele exterioare, către cele pieritoare, către cele pământești. Pentru că, iubite frate și iubită soră, adevărul este că niciodată nu va fi pace și siguranță absolută în această lume și în această istorie. Iar atunci când și războiul nevăzut se transformă în război văzut, atunci mai mult ca oricând este timpul să ne repliem, să ne „retragem” în lăuntrul nostru, în pustia inimii, iar acolo să zidim întru Hristos, străduindu-ne să devenim cetățeni ai Împărăției Sale. Ceea ce zidim cu inima va rămâne de nezdruncinat. Ceea ce zidim împreună cu Hristos nici iadul însuși nu poate distruge!

Iubite frate și iubită soră, să nu ne amăgim. Pace nu poate fi pe această lume atâta timp cât Hristos este batjocorit și sfidat. Pace nu poate fi într-o lume în care se dau legi împotriva Evangheliei. „Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Galateni 6, 7). Pacea se va așeza atunci când va domni peste toți și toate dreptatea lui Dumnezeu. În astfel de vremuri, în împrejurările date, să fim asemenea mironosițelor care, chiar dacă erau copleșite de durerea crucificării și de spectacolul malefic al vrăjmășiei antihristice, n-au părăsit nicio clipă pe Domnul Hristos, ci au rămas alături de El până la sfârșit. Amin!

Al vostru împreună slujitor, părinte, frate și prieten,de tot binele voitor şi fierbinte rugător către Domnul,

† Episcopul Macarie

Dată în Reşedința episcopală din Stockholm, Regatul Suediei,
la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2022.

Imagine copertă: Icoana Mântuitorului Hristos Arhiereul Cel Veșnic de pe Catapeteasma Bisericii Paraclis Episcopal din Bergen, Regatul Norvegiei (Iconar Mihai Coman)

Format PDF pentru imprimare, click aici

„The secret power of evil” at work in the world is manifest as material warfare

† Macarie,

By the grace and mercy of God, Bishop of the Romanian Orthodox Diocese of Northern Europe,

To all beloved brethren: fellow servants of the altar, members of the monastic communities, and to the faithful people of God – grace, peace, serenity and joy from the Crucified and Resurrected Christ, together with my fatherly and brotherly embrace, and my blessing with the Paschal greeting:

Christ is risen!

Right-worshipping Christians,

Two thousand years ago, Christ – having suffered the utmost agony of self-renunciation and desertion in the Garden of Gethsemane; having wilfully accepted, noble and dignified, the disgraceful arrest, the unlawful trial, tortures and unjust death sentence; having received in His body the wounds of beatings, of thorns and nails; having died on the Cross while praying for His enemies, descended into Hades in order to free from the tyranny of Satan all the righteous people since our forebearers Adam and Eve. Smitten and killed like he most despised of men (cf. Isaiah 53, 5 and the following), Christ – simultaneously „in the tomb with His body, in the hell with His soul like a God, in the Paradise with the thief and on the throne with the Father and the Spirit, He the uncircumscribable one” – descends as Conqueror into the very dwelling place of the devil – the father of deceit and killer of men. Despised and mocked by those who perceived His salvific work as a threat, He was welcomed in hell as the Messiah, the long-awaited Christ announced by the Old Testament prophets and righteous. While on the surface, the scribes, the pharisees, the soldiers, the guards and the enraged mob believed they were „celebrating” the killing of Jesus and were abolishing His preaching and work in Israel, in the depths of the earth and hidden from the eyes of the unfaithful, the harrowed hell was trembling and the devil lost his grip on the prey which he had thought was his in eternity.

Since then, for more than two thousand years, we have been chanting the triumphant hymn of the Resurrection on every Liturgy and especially on the great feast of Easter. For over two millennia – despite the epidemics, earthquakes, wars, invasions, pillage and plunder, murder and various forms of slavery afflicting mankind –, we have remembered that Christ has conquered – from within and forever – hell, death, corruption and, moreover, has made us partakers of his final victory and of the divine nature (cf. II Peter 1, 4).

How, then, can these two realities be reconciled? On the one hand the incessant and increasingly terrifying prevalence of death and decay in the world, all the suffering, all this distress, and on the other hand the victory of Christ and those who believe in Him?

Beloved brother, beloved sister,

The victory of Christ, then and now, took place in the unseen reality invisible to this world, it was hidden and mystical. Then and now, the world was and continues to be ruled by the evil powers (cf. I John 5, 19): cruel tyrants and sociopathic imperators, wolves in sheep’s clothing, manipulated madding crowds, brutal, inhumane soldiers and guards, all join in a devilish dance on Adam’s grave on the Golgotha and shamelessly shout to the Crucified One: Come down from the Cross so that we may believe in You!  And because Christ is still on the cross, giving Himself to the Father as liturgical sacrifice in order to offer a chance for salvation to all, including His enemies, they turn away and reject the Good Tidings of the Gospel. And Christ continues to suffer in any man, in any woman, in any child, in any human soul carrying the burden of injustice and wickedness of a world governed by the evil one. But know, beloved brother and beloved sister, that despite this ongoing moral degradation, in the realm of the unseen spiritual reality, we are already victorious if we remain Christ’s friends. In the spiritual realm of His Church, a new Kingdom and a new world are created to supplant the world dominated by evil. Then the „new heaven and new earth” will emerge (Revelation 21, 1). This new Kingdom is the Heavenly Jerusalem, to be fully and visibly instated (cf. Revelation 21, 10-27), on His Second Coming when Christ will return as Lord and Righteous Judge, making all things right and finally ushering in the „satisfaction” demanded by His detractors, however not as they expect it to be…

Now, beloved brother, beloved sister, is a time for self-sacrifice, for taking up the cross, for endurance. This is how we follow Christ. This is how we fulfil our calling revealed in the Gospel. This is how we prove ourselves to be His friends. This is the time for unwavering belief in God’s goodness and mercy, in His justice and truth. The more this world denies them, the better we understand they are true, lasting, and alive. The greater is the world’s resistance to the Gospel, to the Cross, to Christ, the clearer we see approaching the moment of the final confrontation between good and evil.

Dearly beloved,

It has become increasingly evident, in recent years, that the „secret power of evil” is at work in the world (II Thessalonians 2, 7). Crisis after crisis afflict the world as we know it. Economic crisis, moral crisis, social crisis, pandemic crisis, military crisis. Yesterday the entire world was a quarantined hospital; today, the whole world is threatened by war. These scourges assault everything that man has created throughout the history.
Yourself, dearly beloved brother or sister, do you not feel like Master Manole of the Romanian ballad? Don’t you put so much effort into building a family, a lifestyle, a better future, maybe even a better society? And don’t you feel as if what you so painstakingly build today, is undermined or even shattered by unexpected disaster?

It seems we have never been more unsettled, more disturbed than we are now. These, beloved brother and beloved sister, are not edifying times but distressing times. Maybe we should now awaken to the fact that our struggle is vain, because it pursues exterior, transient, earthly things. Actually, dear brother and dear sister, absolute peace and safety can never be achieved in this world and in history. And when the unseen war becomes a visible one, it is time – more than ever – to recollect ourselves, to „withdraw” within our own selves, in the solitude of our hearts, and there grow in Christ, and strive to become citizens of His Kingdom. What we edify in our hearts will stand. What we edify and build together with Christ, hell itself cannot destroy!

Beloved brother, beloved sister, let us not deceive ourselves. There can be no peace in this world, as long as Christ is scorned and defied. There can be no peace in a world that issues laws against the Gospel. „Do not be deceived: God cannot be mocked” (Galathians 6, 7). Peace shall be instated when God’s justice reigns over everyone and everything. In such times, under such circumstances, let us be like the myrrh-bearing women who, despite the overwhelming sorrow for the Crucifixion and the terrible display of antichristic enmity, never left the side of Lord Jesus Christ but stayed with Him to the end. Amen!

Your fellow celebrant, father, brother and friend, devoted supporter and fervent supplicant to God,

† Bishop Macarie

Issued in the Episcopal Residence in Stockholm, the Kingdom of Sweden,
on the Feast of the Lord’s Resurrection 2022.