Duminică 4 ianuarie 2009, Preasfinţitul Părinte Dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română “Acoperământul Maicii Domnului” şi “Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamţ” din Jönköping, Suedia. Împreună cu Preasfinţia Sa au slujit Părintele Consilier Toader Doroftei de la Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm şi Părintele Ovidiu-Teodor Băncilă, noul preot paroh în Jönköping. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Macarie le-a prezentat credincioşilor prezenţi pe noul lor slujitor, care a fost primit de comunitate cu multă bucurie şi căldură sufletească. Ţinând seamă de specificitatea acestei parohii, formată în mare parte din credincioşi ortodocşi români din zona Banatului, Preasfinţitul Părinte Macarie a numit ca păstor în această comunitate, în urma examenului de preselecţie organizat la Patriarhia Română în data de 16 octombrie 2008, pe tânărul licenţiat în teologie Ovidiu-Teodor Băncilă, care provine din aceeaşi zonă a Banatului.
Comunitatea românească din Jönköping numără câteva sute de români, stabiliţi în Suedia începând cu anii 1950-1960, fiind una dintre cele mai vechi parohii din Peninsula Scandinavă, organizată în anii 1971/1972 de regretatul Părinte Profesor Alexandru Ciurea.
Leave a Reply