În aceste zile Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se află în pelerinaj în Muntele Athos, fiind însoțit de un grup de pelerini români din Suedia. Zilele trecute, ierarhul s-a aflat în mijlocul monahilor români din Schitul Lacu, iar duminică, 9 decembrie 2018 a săvârșit Privegherea și Sfânta Liturghie în biserica Schitului românesc Prodromu, fiind înconjurat în slujirea euharistică de Părintele Stareț Atanasie Floroiu și de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Macarie a săvârșit un Trisaghion la mormântul Părintelui Petroniu Tănase, membru al mişcării „Rugul Aprins”, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar şi unul din marii duhovnici români.
Referindu-se la pericopa evanghelică (Luca 18, v. 18-27) despre dregătorul bogat și păzirea poruncilor, Preasfințitul Macarie a spus:
„Există un prim plan, cel mai evident, cel al diferenței între moralitate și viață în Hristos. Dregătorul bogat respectase toate poruncile din Vechea Lege. În esență, ele constau în cinstirea lui Dumnezeu și a părinților și în ferirea de păcate grele: adulter, crimă, furt, minciună gravă (mărturie calomnioasă împotriva aproapelui). Cine respectă aceste porunci ale decalogului atinge prima treaptă a umanității, anume treapta morală. Cine nu atinge această treaptă se află într-un stadiu, am putea spune, de neomenie. Este neom cine nu-și cinstește părinții trupești sau sufletești și cine comite celelalte fărădelegi. Așadar, ca să putem dori mai mult de la cineva, ca să putem tinde către mai mult, este necesar să atingem, mai întâi, această treaptă. Însă odată ce suntem aici, Hristos ne arată, prin răspunsul dat dregătorului, că nu suntem încă prietenii Lui. Nu ducem o viață duhovnicească doar prin simpla respectare a decalogului. Pentru aceasta e nevoie de mult mai mult. Așadar, ni se arată diferența între Vechiul și Noul Testament, între viața morală și cea duhovnicească.
Un al doilea plan este cel al averilor de care trebuie să se lepede tânărul dregător. Aceste averi reprezintă orice agonisită, acumulare materială, dar, mai ales, imaterială, pe care am dobândit-o în viața noastră păcătoasă, zi de zi. Acumulăm trăsături de personalitate, păreri, obișnuințe, atașamente, o anume idee despre noi înșine, anumite concepții despre bine și rău, acumulăm, zi de zi, clipă de clipă, multe păcate, stări păcătoase. Ei bine, iubiții mei, pentru a ne putea apropia de Hristos, pentru a avea o relație vie cu Hristos, noi trebuie mereu și mereu să ne lepădăm de aceste „averi” depozitate straturi, straturi peste sinea noastră, trebuie să ne reconsiderăm mereu și mereu concepțiile, părerile, ideea pe care o avem despre noi înșine și ce facem cu viața noastră. Dacă nu vom face aceasta, adică dacă nu facem pocăință (metanoia, schimbarea minții), zi de zi, atunci ne aflăm în mare risc să cădem în părere de sine, în înșelare. Să ne pietrificăm în moartea sufletului. Riscăm să ne cufundăm într-o stare de întuneric (pe care-l luăm drept lumină), într-o stare căldicică în care dragostea față de Dumnezeu și aproapele se stinge, fiind înlocuită cu egocentrism. Iar aceasta, dragii mei, se poate întâmpla chiar dacă noi rămânem, în cele exterioare, niște oameni morali, care cinstim pe Dumnezeu, cinstim părinții și nu facem fărădelegi mari. La arătare oameni evlavioși, pe dinăuntru mucegai și putregai, așa cum se întâmpla cu fariseii pe care Domnul îi numea „morminte văruite”. Așadar, dacă vrem să-L urmăm cu adevărat pe Hristos, trebuie să punem început bun al pocăinței noastre zi de zi. Iară și iară. Să ne reîmprospătăm și să ne reîntinerim sufletul prin roua pocăinței, prin starea umilicioasă a inimii, prin sărăcia cu duhul, adică prin smerirea noastră înaintea lui Dumnezeu, conștienți fiind că suntem slugi netrebnice, orice bine și orice poruncă am fi reușit să facem sau am crede că am reușit să facem”.
Leave a Reply