Zile pline și mulți, mulți români dornici de spovedanie și primenire duhovnicească. Acesta a fost programul vizitelor pastorale și slujirilor misionare în mijlocul comunităților parohiale românești din Suedia, Danemarca și Norvegia în această perioadă a Postului Mare, încununată de Praznicul Bunei Vestiri. Ne-am bucurat unii de alții, ne-am rugat pentru miile de mii de tineri, copii și bătrâni risipiți în toată lumea, însă bucuria întâlnirilor noastre duhovnicești a fost umbrită de întristarea cuvintelor grele cu care președintele României a caracterizat susținătorii referendumului pentru căsătorie. Da,cu mare tristețe am auzit cum însuși președintele ne consideră pe noi, adepții familiei binecuvântate de Dumnezeu, „infatuați” „care promovăm ura”. Însă ne întrebăm, oare este infatuare mai mare decât aceea de a-L sfida pe Însuși Creatorul nostru? Pe Însuși Hristos care a binecuvântat căsătoria în Cana Galileii? Cu toată deferența și cu tot respectul ce i-l purtăm, ca titular al înaltei sale demnități, noi ne vedem obligați să-i atragem atenția că nu se cade și nu este cuviincios să-i disprețuim pe atâția oameni buni care în sudoarea frunții lor trăiesc pentru a-și susține și proteja familia. Că nu este cuviincios să disprețuim o instituție care stă la baza civilizației noastre și fără de care, indubitabil, civilizația noastră se va prăbuși.
Noi atunci când dăm mărturie pentru familie, pentru căsătorie, pentru natura umană, nu-i urâm și nu-i condamnăm pe ceilalți și nu o facem pentru orgoliul nostru, ci o facem pentru că în acestea este viață, o facem pentru că acesta este adevărul! O facem pentru că negarea lor înseamnă nefericire și suferință fără rost! Mărturia pentru viață, pentru familie nu este „infatuare”, ci o datorie de conștiință față de semenii noștri, față de patria noastră! De aceea suntem creștini, de aceea suntem preoți, de aceea suntem episcopi: ca să dăm mărturie pentru adevăr! Așa să ne ajute Dumnezeu!
+Părintele Episcop Macarie Drăgoi
împreună cu păstoriții săi din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord
De Praznicul Bunei Vestiri, luni, 25 martie 2019
Leave a Reply