Cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi rostit în biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Huddinge-Stockholm, la Denia Prohodului Domnului din Sfânta și Marea Zi de Vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 17 aprilie 2020.

Cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi rostit în biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Huddinge-Stockholm, la Denia Prohodului Domnului din Sfânta și Marea Zi de Vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 17 aprilie 2020.

Preaiubiții mei,

Astăzi plângem, împreună cu mironosițele și cu ucenicii înfricoșați și copleșiți, îngroparea Domnului. Astăzi plângem că viața a fost pusă în mormânt. Într-adevăr, astăzi, viața a fost pusă în mormântul carantinei. Astăzi plângem că însăși plângerea noastră a fost pusă sub interdicție. Oare poate cineva să pună lacrimile sub lacăt? Nu, dar poate să te lipsească de mângâierea de a fi alături de Cel pus în mormânt. Ura celor care L-au răstignit pe Domnul a fost atât de mare, încât nici atâta mângâiere nu le-a fost lăsată mironosițelor și ucenicilor, de a prohodi cum se cuvine pe Învățătorul lor iubit. Pentru că, dragii mei, noi aveam nevoie de acest prohod, iar nu Domnul. Cine nu respectă moartea omului, cine nu respectă actul de demnitate al îngropării și al plângerii și al doliului, acela nu respectă nici viața. 

Dar ce mai plângem noi, astăzi, iubite frate și iubită soră? Plângând omorârea și îngroparea vieții, noi plângem groaznicul eșec al umanității lipsite de Dumnezeu și împotrivitoare lui Hristos. Omenirea lipsită de Dumnezeu intră sub stăpânirea celui rău și devine fratricidă și deicidă. Unde este fratele tău, Abel? Ce-ați făcut cu Hristos? Ce-ați făcut cu toți nevinovații acestei lumi? Cu toți pruncii nenăscuți lipsiți de apărare, cu toți cei prigoniți pentru credința și pentru dreptatea lor, cu toți cei înfometați și asupriți pentru meschinele interese ale celor slăviți ai pământului… Câtă nedreptate mai poate suferi cerul să vadă pe pământ? Plânge cerul, iubite frate și iubită soră, când vede ce poate face omul omului când Îl alungă pe Hristos din lumea sa. Și iată că vor să ne facă să trăim într-o lume în care Hristos să fie pus sub carantină. În care comuniunea euharistică să nu mai fie posibilă. Oare ce fel de forțe ale răului se pot slobozi în lume când punem sub obroc binele?!

Mai plângem pentru că nu putem atinge și înțelege adâncul durerii lui Hristos întins pe Cruce. Pentru că, pentru Hristos, cei care L-au batjocorit, chinuit și răstignit, nu erau doar simpli vrăjmași. El este Dumnezeu Făcătorul. Creația Lui Îl răstignea! Greu ne este când suntem prigoniți de cei de alt neam sau de altă credință sau de cei care sunt vrăjmașii noștri! Cum ar fi să fim prigoniți și răstigniți de proprii noștri copii? De cei iubiți ai noștri? De cei pentru care am căutat să dăm tot ce am avut mai bun și mai valoros pentru a le deschide o cale în viață, pentru a le oferi un cer senin? Iată, preaiubiții mei, de ce plângem astăzi! Iată, de ce plângem în aceste zile ale asupririi și ale izolării. Plângerea noastră are hotar. Plângem, căci vedem toate aceste nenorociri. Plângem cu conștiința că avem în Hristos un Biruitor. Ține gândul acesta aproape de inimă, iubite frate și iubită soră, căci biruința Domnului este și biruința ta!