Tânără Georgiana Rodica Stratu, o apropiată a Episcopiei noastre, în vârstă de 25 de ani, originară din localitate Priponești, județul Galați trece printr-o grea suferință cauzată de o intervenție chirurgicală greșită și are nevoie de ajutorul nostru pentru a suporta costul operațiilor ce vor urma.
Rămasă orfană de la o vârstă fragedă, Georgiana are încă de la vârsta de 10 ani grijă de fratele mai mic, căruia îi este ca o mama. Până la vârsta liceului a crescut sprijinită de oamenii de bună credință din sat, având ca adăpost locuințe improvizate, apoi o cameră dintr-un cămin cultural.
Fiind o fire dinamică și dorind să-și depășească condiția, îmbrățișează sportul de performanță, reușind să termine în paralel și liceul. În urma unui nefericit accident avut pe teren, i se distruge genunchiul, suferind o serie de operații nereușite de fixare a ligamentelor. Neavând posibilități financiare pentru un consult la o clinică de prestigiu, Georgiana ajunge într-un final imobilizată la pat, comunicându-i-se că vor fi necesare 3 intervenții foarte complexe dar și costisitoare.
Sunt șanse mari ca piciorul ei să fie salvat și să poată merge, însă tânăra se află într-o cursă contra cronometru pentru a putea aduna sumele necesare pentru demararea procedurilor de refacere.
Putem să îi fim alături, făcând o faptă bună la începutul Postului Mare.
Georgiana poate fi contactată la numărul de telefon +40753898287 pentru mai multe detalii, iar cei care doresc să o ajute finainciar o pot face în următorul cont:
RO06BRDE180SV13268581800 pe numele Georgiana Rodica Stratu
Leave a Reply