În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție,
Dumnezeul nostru, slavă Ție!
(de trei ori cu trei închinăciuni până la
pământ)
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și Numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Ușa milostivirii deschide-o nouă, bine-cuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Veniți să ne închinăm
Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși
Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!
(cu trei închinăciuni)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Crezul
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atot-țiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de Viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Într-una
sfântă, sobornicească și aposto-lească Biserică. Mărturisesc un Botez spre
iertarea păcatelor. Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Condacul 1
Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.
Icosul 1
Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 2-lea
Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor ce voiesc a răpi munca săracului amărât de soartă și a stinge ființa lui, fiind amenințat de întâmplări; pentru aceasta cântăm: mărire ție mucenice și lui Dumnezeu laudă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, sfinte, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegând pe aripile vânturilor turbate; ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta și noi să te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, căderea nelegiuiților vrăjmași;
Bucură-te, îngrădirea nesățioaselor fiare;
Bucură-te, înfrânarea mândrilor răpitori;
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale;
Bucură-te, că se ticăloșesc cei ce nu cinstesc minunile tale;
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă într-ajutor numele tău;
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc;
Bucură-te, că se laudă cei ce îți mulțumesc ție;
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veselește;
Bucură-te, că de îngrozirea ta toți cei ce au greșit se pocăiesc;
Bucură-te, al umiliților izbăvitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 3-lea
Dreptatea și pacea având în cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputând suferi ca să vezi închinarea idolească; pentru aceasta, suindu-te în munte, cu post și cu rugăciuni, ți-ai curățit sufletul de păcate și te-ai întărit în credința Domnului nostru Iisus Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Păgânii, nemairăbdând urmările tale cele sfinte, prin care se defăima înșelăciunea lor cea idolească, căci propovăduind credința lui Hristos poporului și dovedind că El este Dumnezeu, Care face minuni, iar nu pietrele și arama, te-au supus chinurilor ce le-ai primit cu dragoste; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sulițe;
Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;
Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;
Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;
Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;
Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 4-lea
Fericita credință a Răsăritului ridicând în sfârșit crucea între popoarele păgânești, după căderea tiranilor vrăjmași ai creștinătății, s-a zidit în Alexandria biserica ta, sfinte, de către un iubitor de Hristos cetățean, în vremea lui Constantin împăratul; și acolo s-au adus rămășițele moaștelor tale, cărora ne închinăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Glas ridicând către tine grăim: grăbește, sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniștim, după noianul păcatelor noastre, decât, după Mântuitorul și Preacurata Lui Maică, la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos și pentru a noastră mântuire; tinde-ți mâna ta spre noi, mucenice, ca să te binecuvântăm cântând:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute;
Bucură-te, aducătorul lor în starea în care au fost;
Bucură-te, lauda cetățenilor cinstiți cu fapta;
Bucură-te, fericirea negustorilor cu bune măsuri;
Bucură-te, păzitorul neadormit al satelor și al orașelor care suferă de pagube;
Bucură-te, scăparea celor amenințați de văpaie și de vifor;
Bucură-te, ușurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave și de asupririle nedrepte;
Bucură-te, povățuitorul drumeților ce te cer în ajutor;
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moarte năprasnică;
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie și de furtuni;
Bucură-te, mângâierea a tot sufletul asuprit și amărât;
Bucură-te, și al nostru apărător grabnic în suferință;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 5-lea
Hrană de mântuire vieții noastre trimite-ne nouă de la Dumnezeu, sfinte, ca să nu pierim de mulțimea patimilor ce se îndesesc în noi cu prisosință, că păcătoși suntem; dar care păcat sau ce mulțime de greșeli poate covârși vreodată nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, având rugători cetele mucenicilor? Cu care dimpreună cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice împăratul și prorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenic Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii ca să ne liniștească durerile, biruind pe vrăjmașii, care se luptă împotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, sfinte, apropie-te de noi cei ce pătimim, ca să mărim minunile tale, cântând:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu;
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dânsul;
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui;
Bucură-te, nădejde nerușinată a creștinilor;
Bucură-te, tămâie bineprimită la cer în rugăciune;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce nu voiești răutățile oamenilor;
Bucură-te, cel ce plângi pentru nepriceperea lor;
Bucură-te, cel ce pururea îi îndemni la fapte bune;
Bucură-te, că îi povățuiești a viețui în unire și dragoste;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la pocăință;
Bucură-te, că pentru toți te rogi pururea;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 6-lea
Evreul care era asuprit de creștin, prin tăinuirea banilor ce îi lăsase spre păstrare la el până la întoarcerea sa, s-a botezat văzând minunea, când i-ai descoperit adevărul; iar creștinul, îngrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Pe călcătorul de jurământ creștin și vicleanul prieten al iudeului, ieșind din biserica ta, unde mărturisise neadevărul, că nu are știință de acei bani, l-a răpit calul; și pierzând în cale inelul și o cheiță, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a și urmat și îndată s-a descoperit vicleșugul; de aceea cântăm ție:
Bucură-te, vădirea vicleșugului tăinuit;
Bucură-te, aflarea aurului răpit;
Bucură-te, rușinea faptelor rele;
Bucură-te, amărăciunea urmării lor;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, creștinătorul iudeului rătăcit;
Bucură-te, pocăința creștinului pierdut;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului;
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit;
Bucură-te, a lui Hristos vrednicule lăudător;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 7-lea
Lanțurile fermecătoare ale diavolului cu care înfășoară sufletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfărâma de nu am avea cugetul lucrător spre mântuire; Acesta dar, întărindu-se de către puterea sfinților mucenici aleși de Dumnezeu, risipește negura înșelăciunii și dezleagă legăturile vicleanului prin pocăință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Slavă ție Împărate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii și pentru noi ai ales pe sfinții Tăi mucenici și apostoli, ca să ne izbăvească de cursele vrăjmașului și să ne împărtășească de bunătățile Tale cele nemărginite; ca în acest chip să se preaslăvească Numele Tău cel întru tot Sfânt, și să cântăm:
Bucură-te, Sfinte Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 8-lea
Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinți, s-a făcut creștinilor mai dorit, Sfinte Mina, pentru aflarea grabnică și îndestularea a orice păgubiri suferite de dânșii; pentru care și astăzi pătimind cei ce stau înaintea icoanei tale cu credință, se roagă a te milostivi spre ei, mângâindu-i și îndeplinind cererea lor, ca să-ți aducă laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Obosiți de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adâncindu-ne în gânduri și în fapte urâte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cântăm:
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 9-lea
Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie în ajutorul patimilor noastre și rănile trupului acoperământ durerilor ce ne tulbură toată odihna; dă-ne dar în primejdii, răbdarea ta, sfinte, ca printr-însa să dobândim mântuirea sufletului și întărirea neputințelor noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală întinăciunea păcatelor noastre, preafericite, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osândiți cu nedreptate și să nu întunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu ești cel ce descoperi toate nelegiuirile și ție se cuvine a cânta:
Bucură-te, mângâierea celor asupriți în judecăți;
Bucură-te, biruința ostașilor ce se luptă pentru credință;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Siriei;
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir mirositor între spinii idolești;
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului;
Bucură-te, dar prin care s-a împlinit menirea magilor de la Răsărit;
Bucură-te, cedru crescut între cedrii Libanului;
Bucură-te, câmp adăpat de apele Iordanului;
Bucură-te, strajă neadormită mănăstirilor din Muntele Sfânt;
Bucură-te, povățuitor osârdnic celor ce merg la mormântul Mântuitorului;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 10-lea
Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Sârguința vinovatului a fost zadarnică de a putea ascunde uciderea acelui străin, pe care, înnoptând la dânsul, l-a găzduit; că tu, urmându-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaș împărătesc, cerând să-ți dea pe călător; despre care tăgăduind că nu ar avea știință, i-ai descoperit fapta și l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile;
Bucură-te, cel care ai primit darul de a reface și a da viață trupului tăiat în bucăți;
Bucură-te, că vinovatul s-a îngrozit de puterea ta;
Bucură-te, că ucisul nu cunoștea de ce este mustrat el, spăimântându-se;
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi îndată;
Bucură-te, că prin iconomia ta amândoi se găseau uimiți;
Bucură-te, prin care călătorul și-a îndeplinit voința, închinându-se ție;
Bucură-te, că și făgăduinței lui a urmat, aducând în biserica ta mari daruri;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine, mângâietorule;
Bucură-te, al celor ce te cinstesc mărite izbăvitorule;
Bucură-te, al fetelor sărace înzestrătorule;
Bucură-te, al celor căzuți în datorii grele ușurătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 11-lea
Taina aceasta mare a sfintei pronii, care prin tine s-a săvârșit, Sfinte Mina, putându-se reface trupul cel tăiat în bucăți al călătorului ucis și a se aduce iarăși la viață, este de nepătruns; pentru care, minunându-ne de darul ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, cu credință cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Iubitor de sine Eutropie a făgăduit un vas de argint pentru biserica ta. Și făcând două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decât acel pentru dânsul; drept care a hotărât să-l oprească pentru sine. Tu însă, nesuferind înșelăciunea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui când se spăla în corabie și cu dânsul dimpreună l-ai ținut în mare până când s-a mustrat Eutropie însuși de lăcomia sa; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că îndată ai scos pe sluga cu vasul din mare;
Bucură-te, că sluga întreg și nevătămat s-a înfățișat stăpânului său;
Bucură-te, că el, mulțumind lui Dumnezeu, a și dus vasul la biserică;
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru îndrăzneala ce făcuse;
Bucură-te, îndreptătorul purtării sale celei lacome;
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăția sa;
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăți puterea adevăratei credințe;
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai înfrânt voința cea rea;
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta laudă;
Bucură-te, că Numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești cu Dânsul;
Bucură-te, mucenice prea folositorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 12-lea
Văzându-se Sofia, o femeie oarecare din părțile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se închine, amenințată a fi batjocorită pe cale de un oștean, a cerut de la tine ajutor cu glas, și îndată ai izbăvit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu rușine către mai mulți; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Șchiopul și o femeie mută, care de mult timp stăteau lângă biserica ta cu alți bolnavi așteptând vindecarea, te-au văzut la miezul nopții, zicând: șchiopule, scoală pe femeia aceea și mergi de aici; la care cuvinte, mâhnindu-se șchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de tine, nu făcea nicio mișcare; tu însă, repetând porunca, el a trebuit să asculte și îndată s-au văzut amândoi vindecați; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;
Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;
Bucură-te, că și pe alți bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;
Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;
Bucură-te, al celor prădați îndestulătorule;
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule;
Bucură-te, al asupriților mângâietorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul al 13-lea
O, Preafericite Mucenic Mina! Ascultă rugăciunea noastră ce-ți aducem din toată inima, ca să ne izbăvești pe noi de boli și de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta și a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfântului Duh, le faci nouă celor ce cu credință cântăm: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).
Se repetă Icosul întâi și
Condacul întâi:
Icosul 1
Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condacul 1
Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.
Rugăciune către
Sfântul Mare Mucenic Mina
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenic Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevred-nicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și aju-tător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile și sprijinul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o, minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos. Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul Nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Leave a Reply