Duminică, 24 ianuarie 2010, cu ocazia aniversării 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, împreună cu Precucernicii Părinţi Toader Doroftei şi Dumitru Stănei, au săvârşit o Slujbă de pomenire pentru toţi făuritorii Unirii Principatelor Române. Au fost pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie al Moldovei şi toţi cei care au contribuit la înfăptuirea acestui mare eveniment istoric.
În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a participat la manifestările organizate cu prilejul aniversării a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române la sediul Asociaţiei seniorilor români din Stockholm.
Leave a Reply