Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit și Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii și curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroșii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul al XII-lea, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul al XI-lea, unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof și Regina Estrida, părinții prințesei vikinge Ingegerd, cea care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunoscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei și al orașului său de reședință Växjö, unde avem și o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș și Sigfrid, Luminătorul Suediei.

Sfântul Sigfrid s-a născut în Glastonbury, Anglia, în a doua jumătate a secolului al X-lea. Se spune că Sfântul Alphege, Arhiepiscop de Canterbury, l-a convertit la credința creștină. A devenit monah în ținuturile anglo-saxone, apoi episcop, iar în anul 995, după ce Regele Olav I Tryggvason al Norvegiei s-a convertit la creștinism, Sigfrid a fost trimis împreună cu alți clerici misionari pentru a-l ajuta pe Regele Olav I la lucrarea de încreștinare a poporului norvegian. Ajungând în Norvegia, Sfântul Sigfrid a dorit să-l întâlnească pe vrăjitorul Raud, care trăia pe o insulă în fiordurile Salten, însă a fost împiedicat de vremea rea, cauzată de vrăjitoriile acestui păgân. După cum se relatează în Saga lui Olav Tryggvason, Sfântul Sigfrid s-a îmbrăcat în veșmintele liturgice și s-a îndreptat spre prora corabiei. A aprins lumânări și a tămâiat vasul, după aceea a pus o cruce pe pupa corabiei, a citit din Evanghelie și a rostit rugăciuni, a stropit cu agheasmă toată corabia, apoi a cerut să înainteze cu corabia. Intrând în fiord, vântul nu le-a mai opus rezistență, apa liniștită se ondula pe lângă chilă, în schimb, pe fiecare parte a corabiei, valurile se ridicau atât de sus, încât loveau stâncile uriașe.

După bătălia navală de la Svolder, când regele Olav Tryggvason a fost înfrânt, Sfântul Sigfrid s-a mutat cu nepoții săi din Norvegia în Suedia. S-au stabilit în jurul anul 1002, în Växjö, începând evanghelizarea zonei înconjurătoare, ridicând o biserică în Växjö și altele în zonă unde a rânduit preoți, iar misiunea pe tărâmurile suedeze a început să aducă roade. Doisprezece bărbați importanți din zonă au fost desemnați să reprezinte cele douăsprezece triburi principale pentru a evalua veridicitatea învățăturilor lui Sigfrid. După ce i-au ascultat învățătura și au văzut minunile săvârșite de Dumnezeu prin el, au cerut să fie botezați. Convertirea acestor lideri a dus la creștinarea unui mare număr de oameni din Värend.

Regele suedez Olof Skötkonung a trimis pe unul din consilierii săi de încredere să afle cum decurge activitatea misionară a ierarhului saxon. La întoarcere, consilierul i-a relatat regelui, printre altele, că în timpul Sfintei Liturghii, după ce episcopul a ridicat pâinea și vinul, iar oamenii au îngenuncheat, prescura de pe disc s-a transformat într-un Copilaș pe care episcopul L-a sărutat, iar după aceea S-a făcut nevăzut și a rămas pâine. Auzind acestea, regele l-a chemat pe misionar la el, în Husaby. Ajungând acolo a fost primit cu mare cinste, iar după puțin timp, regele împreună cu familia și curtea sa au fost botezați în fântâna de la Husaby. Mai târziu, Sigfrid a rânduit alți doi episcopi pentru partea de răsărit și de apus a peninsulei.

Curând, credința creștină în Suedia a fost întărită de martiraje. Printre acești martiri se numără și cei trei nepoți ai Sfântului Sigfrid, Preotul Unaman, Diaconul Sunaman și Ipodiaconul Vinaman. Încredințând responsabilitățile pastorale și liturgice ale Bisericii din Växjö preotului Unaman și fraților săi, Sigfrid a plecat să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în alte părți scandinave. La întoarcerea sa din misiune, a găsit biserica prădată, iar cei trei nepoți ai săi, Unaman, Sunaman, și Vinaman, uciși de un grup de păgâni în frunte cu un nobil local mânat de invidie și lăcomie. Capetele lor au fost aruncate în Lacul Helgasjön ce se afla lângă biserica din Växjö, iar trupurile mucenicilor au fost îngropate în adâncul pădurii. La un moment dat a văzut trei lumini, asemănătoare unor stele, strălucind deasupra lacului, apoi spre malul de răsărit, unde a descoperit cele trei capete mucenicești, ascunse într-o oală astupată cu o piatră grea. Nefiind mânat de răzbunare, Sigfrid nu a dorit ca Regele Olof Skötkonung să-i pedepsească pe cei ce au tâlhărit biserica și au ucis pe cei trei tineri, deși le aflase numele chiar din gurile capetelor găsite pe fundul apei. Nu a dorit nici preț de răscumpărare ci, dimpotrivă, a dat slavă lui Dumnezeu că nepoții săi au primit cununa muceniciei. În cele din urmă, Sigfrid a cerut mai multe suprafețe de pământ și a primit în dar proprietățile cunoscute sub numele de Hof și Tjuby. Deși în mare dificultate financiară, Sigfrid a reușit să refacă biserica și a așezat acolo sfintele moaște ale celor trei tineri.
În ultima parte a vieții, uitând că este o zi de post, bătrânul Sigfrid a dorit să facă baie. Atenționat de o voce divină, Sigfrid s-a oprit și s-a căit pentru fapta lui. Conform unui vechi calendar runic, pe 15 februarie 1045, Sfântul Sigfrid a trecut la cele veșnice, în Växjö. Lucrarea lui a fost continuată de ucenicii săi, Episcopii David și Eskil. Primul dintre ei a fost un mare ascet, în timpul rugăciunii fiind învăluit de flăcări de foc. Eskil a fost înrudit cu Sigfrid, devenind episcop la Strangnas, unde, după ce o furtună violentă a distrus un templu păgân viking, împreună cu jertfele sale, Eskil a fost ucis cu pietre în jurul anului 1080.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a dăruit, în data 11 noiembrie, o icoană cu Sfântul Sigfrid, Luminătorul Suediei, Catedralei din Växjö, pe locul unde s-a păstrat racla cu moaștele ierarhului care i-a creștinat pe suedezi. Icoana Sfântului Ierarh Sigfrid, realizată în stil bizantin în Atelierul de pictură „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, va rămâne în patrimoniul Catedralei din Växjö ca semn al cinstirii ortodoxe aduse acestui ierarh misionar saxon care a adus lumina Evangheliei în ținuturile scandinave. Darul a fost primit cu bucurie de personalul catedralei și de credincioșii din Växjö, deoarece este prima icoană ortodoxă a Sfântului Ierarh Sigfrid, singurele reprezentări ale sale fiind doar cele din picturile murale în stil romanic din vechile biserici de piatră scandinave.