Sărbătoarea Sfântului Rege Martir Olav în orașul Trondheim din Norvegia, 29.07.2010

with Niciun comentariu

Joi, 29 iulie, de Sărbătoarea Sfântului Rege Martir Olav (995-1030), creştinătorul Norvegiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord va sluji Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți români și ruși, în biserica luterană din orașul Trondheim, Norvegia, care găzduieşte cele două parohii ortodoxe, cea română şi cea rusă, Sfântul Olav fiind patronul celor două parohii. Parohia ortodoxă română îi are ca ocrotitori şi pe Sfinţii Voievozi Ștefan cel Mare şi Neagoe Basarab.

Sfântul Rege Martir OlavViaţa Sfântului Rege și Martir Olav a fost scrisă de poetul şi istoricul norvegian Snorri Sturlason (1179-1241) în Cronica regelui Norvegiei. Olav s-a născut în anul 995 şi încă de tânăr a devenit războinic viking, remarcându-se repede ca lider şi strateg. I-a urmat la domnie tatălui său, având sub stăpânire largi părţi din Norvegia. Pe când era adolescent a intrat în slujba Ducelui Richard al II-lea al Normandiei unde a avut primele contacte cu creştinismul, iar în cele din urmă, adânc marcat de spiritualitatea creștină, a primit Botezul. În urma unei viziuni, navighează în 1015 spre nord, iar după mai multe bătălii a devenit rege peste cea mai mare parte a Norvegiei.

Sfântul Olav a adus în ţinuturile scandinave patru episcopi saxoni pentru a-i creştina pe vikingi. Poporul a fost botezat, iar păgânismul a dispărut treptat. Regele Olav a călătorit de-a lungul Norvegiei, împreună cu episcopii săi, a ţinut adunări cu poporul, iar viaţa creştină a început să înflorească şi să se dezvolte.

În acest context, Regele Knut al Danemarcei şi al Angliei a ridicat pretenţii asupra Norvegiei, şi-a atras de partea sa pe rebelii păgâni norvegieni şi au format armată împotriva lui Olav. Sfântul rege a fost nevoit să părăsească Norvegia în anul 1028, fugind prin Suedia spre Novogrod, în Rusia, unde a fost bine primit de către Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept. Ducele rus era căsătorit cu o prinţesă vikingă, fiica Regelui Olav al Suediei, Irina, care la bătrâneţe va deveni monahie, sub numele de Ana, fiind apoi trecută de Biserică în rândul sfintelor femei cuvioase din calendarul creştin ortodox.

La 29 iulie 1030, Olav şi armata sa depăşită numeric, s-au luptat la Stiklestat, lângă Trondheim, cu trupele daneze unite cu cele ale rebelilor norvegieni. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel păgân, rostind cuvintele: „O, Doamne, mântuieşte!”. Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olav, este purtată până astăzi pe uniforma armatei regale norvegiene.

La mormântul Sfântului Rege Martir Olav s-au săvârşit mai multe minuni, apoi sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt, fiind nestricăcioase şi cu bună mireasmă, şi au fost strămutate în biserica Sfântul Clement din Trondheim, devenită Catedrala Nidaros. Acest loc, datorită minunilor săvârşite la moaştele sfântului, a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din nordul Europei.

Pe platoul în care a fost martirizat Regele Olav, din localitatea Stiklestat, de lângă Trondheim, a fost înălţată o biserică de piatră, în care se poate vedea o frumoasă icoană bizantină a Sfântului Olav, dăruită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în anul 2003, când a participat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei la lucrările organizate la Trondheim de Conferinţa Bisericilor Europene. Sfântul Rege Martir Olav dimpreună cu Sfinţii Voievozi români Ştefan cel Mare al Moldovei şi Neagoe Basarab al Ţării Româneşti, sunt ocrotitorii parohiei ortodoxe române din Trondheim.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.