Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Irina, pentru ajutor în căsnicie și familie

with Niciun comentariu

Sfântă Mare Muceniță Irina, mireasă a lui Hristos te-ai făcut, iar pentru aceasta mai mulți regi idolatri ai înfruntat, mărturisind credința cea adevărată. Prin vitejeasca-ți răbdare arătată în prigoana urâtorilor de Dumnezeu, ai convertit pe părinții tăi trupești și pe mulți alți păgâni care au primit Botezul. Dobândind cununa muceniciei și mult har de la Hristos, Domnul păcii, fecioară mult-pătimitoare, ai primit, prin chemare de înger, numele dumnezeieștii păci. Devenind ocrotitoarea celor căsătoriți, toți creștinii te cinstesc și-ți cer ajutorul, albină mult lucrătoare în prisaca Duhului Sfânt. Pentru aceasta, și noi, cu multă evlavie, te rugăm să iei aminte la robii lui Dumnezeu aceștia căsătoriți (N) și să-i ajuți în toate cele ce țin de viețuirea lor familială. Călăuzește-le pașii, ajutându-i să ia deciziile cele potrivite și binecuvântate de Dumnezeu pentru ei și familia lor. Luminează-le mintea, astfel încât, la ceas de cumpănă, să se încredințeze din toată inima purtării de grijă a lui Dumnezeu. Întărește-le dragostea unul pentru celălalt, ca, prin răbdare și jertfă, să învețe ce este dragostea lui Dumnezeu.

Fă rodnică legătura lor, iar pruncii cu care vor fi binecuvântați să-i crească întru acoperământul Bisericii, iar nu în deșertul lumii acesteia. Dăruiește-le pace tu, cea care porți chiar numele păcii, izbăvindu-i din dezbinarea de la diavol prin patimile cele stricăcioase. Sfântă Muceniță Irina, purtătoare de cununa biruinței, fie-ți milă de toți cei care se ostenesc și se nevoiesc pentru a trăi creștinește în căsătorie și în familie. Tu vezi greutățile, ispitele și smintelile acestor vremuri. Tu vezi câte răutăți, necazuri și suferințe se abat asupra celor care caută să-și întemeieze familii, prin căsătorie bineplăcută lui Dumnezeu. Vremurile în care trăim sunt vremuri vrăjmașe față de viața curată și binecuvântată în familie. Pentru aceea, cu zdrobire de inimă te rugăm, Sfântă Mare Muceniță Irina, degrabă auzi cererile noastre și ajută-i pe cei căsătoriți pentru a rămâne în binecuvântarea lui Dumnezeu, la adăpost de bântuiala duhurilor celor rele și stricate, astfel încât, ca într-un cuptor lămurindu-se cele bune ale lor, să dobândească și ei cununa mântuirii și să întâmpine cu bucurie pe Hristos, Mirele Ceresc, în ceasul celei de-a Doua Sa Veniri. Amin.

Notă:

[1] Sfânta Mare Muceniță Irina, din Persia, a fost martirizată în secolul al III-lea, fiind sărbătorită pe 5 mai.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.