Românii din Aalborg, Danemarca, au propria lor biserică

with Niciun comentariu

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat miercuri, 20 noiembrie și joi, 21 noiembrie 2019, în mijlocul credincioșilor români din Aalborg, Danemarca, pentru a prăznui hramul parohiei, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Cu acest prilej, în noua biserică românească, Părintele Episcop Macarie a săvârșit, în ajunul sărbătorii,Taina Sfântului Maslu iar, joi dimineață, Sfânta Liturghie. Ierarhul cu soborul de preoți și diaconi slujitori, alături de credincioși, s-au rugat pentru reîntregirea familiei Smicală din Finlanda. La această sărbătoare, Preasfințitul Macarie a botezat și primul copilaș, în familia preotului Marian Cibotaru.

aPentru preotul paroh Gheorghe Bighiu și pentru enoriașii din Aalborg a fost un praznic special, deoarece parohia are propria ei biserică. Lăcașul de cult cu anexele aferente a fost achiziționat (cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte din România și al cerdincioșilor din Danemarca) de la comunitatea baptistă din localitate.În cuvântul de învățătură Preasfințitul Macarie a transmis cu mare bucurie faptul că prăznuirea hramului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, însemană și intrarea în noua biserică românească de la Aalborg, îndemnându-i pe enoriași să răscumpere timpul pentru mântuire. „Nu este puțin lucru, într-o lume în care nu mai are timp de nimic, mai ales de cele esențiale, să ne facem timp de rugăciune, de lectură, de dialoguri duhovnicești, de prieteni, de aproapele, de Hristos” a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.