Preasfinţitul Părinte Dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, s-a aflat în aceste zile (12-18 Septembrie 2008) în prima sa vizită pastorală în Norvegia, de la întronizarea sa în Stockholm, în luna iulie 2008. Cu prilejul acestei vizite pastorale, a reuşit să ajungă în oraşele în care prezenţa românească este foarte numeroasă, în vederea înfiinţării de noi comunităţi euharistice. Sâmbătă, 13 Septembrie 2008, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în oraşul Stavanger de pe coasta de vest a Norvegiei, oficiind şi alte Sfinte Taine şi Ierurgii pentru românii care vieţuiesc în aceste locuri.
Duminică, 14 Septembrie, cu prilejul Praznicului „Înălţarea Sfintei Cruci”, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfântul Rege Martir Olaf” din Oslo, unde a purtat convorbiri cu Excelenţa Sa Cristian Istrate, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei şi cu ceilalţi membrii ai comunităţii româneşti.
Pe durata acestei vizite, a avut întrevederi şi cu Episcopul de Oslo, Ole Christian Warme, cu Profesorul Vidar Haanes, Rectorul Institutului Teologic Protestant din Oslo şi cu alţi oficiali ai Bisericii Norvegiene. Totodată, Preasfinţia Sa a vizitat la Oslo şi atelierul de pictură al artistului de origine română, Călina Pandele Yttredal, din partea căreia a primit ca donaţie două lucrări, pentru sediul Episcopiei Ortodoxe Române de la Stockholm.
În ultimele două zile ale vizitei sale în Regatul Norvegiei, Preasfinţitul Macarie împreună cu românii din zona de nord a ţării, au făcut un pelerinaj la Trondheim, oraş în care s-au păstrat secole de-a rândul moaştele Sfântului Rege Martir Olaf al Norvegiei (995-1030), devenind astfel unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din nordul Europei. Reprezentanţii Bisericii Norvegiene au evocat cu bucurie vizita de la Trondheim din 2003 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a rostit o omilie în Catedrala Nidaros şi a oferit în dar icoana Sfântului Olaf, ce se păstrează astăzi la locul martiriului său din localitatea Stiklestad.
Leave a Reply