Cu inimile împovărate de durere, dar învăluite în veșmântul luminos al nădejdii creștine întru Înviere, am primit vestea trecerii în veșnicie, la doar 50 de ani, a doamnei preotese Despina Busuioc, mamă jerfelnică a trei copii: Sebastian, Ștefan și Alexandra și soție devotată a preotului Costică Busuioc – slujitor la Biserica Parohiei Șerbănești din Protopopiatul Bacău.
Prezbitera Despina, provenită dintr-o distinsă familie duhovnicească, a fost la rându-i fiica venerabilului părinte profesor Adrian Iftimiu – director al Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava în perioada anilor mei de studii – și a distinsei maici preotese Ana, fiica după trup a Părintelui duhovnic Ilarion Argatu, care în acea perioadă lucra la Biblioteca Seminarului oferind elevilor, din toată inima, afecțiune și îndrumare, precum o adevărată mamă. Încă din acei ani păstrez o amintire vie și plină de căldură sufletească, atât față de doamna Despina, cât și față de aleasa ei familie.
Prin întreaga sa existență și slujire neîntreruptă, atât în sânul familiei cât și în comunitate, preoteasa Despina Busuioc s-a distins ca model desăvârșit de credință profundă, iubire jertfelnică și dăruire fără măsură. Amintirea vie a pildei sale de viață reflectă, asemenea unei icoane sublime a mamei și soției creștine, Chipul și harul Celui care a transformat-o în vas al bunătății și blândeții Sale, învățându-ne pe noi, cei care am avut privilegiul să o cunoaștem, ce înseamnă puterea transformatoare a credinței autentice și câtă putere are mângâierea pe care o aduce aproapelui aflat în suferință.
Resimțind încă profund durerea pierderii unei ființe atât de dragi și apropiate precum o mamă, îndrept gânduri de mângâiere și rugăciunea mea către familia îndoliată. Să cerem împreună în rugăciune ca Atotmilostivul Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa cea cerească, acolo unde nu mai există durere sau întristare și suspin.
Bunul Dumnezeu să o ierte și să o așeze în Grădina Raiului! Cu părintești condoleanțe,
+MACARIE,
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Leave a Reply