Misiune și filantropie în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord – campania „Grăuntele de iubire din Scandinavia” desfășurată pe parcursul Postului Nașterii Domnului din anul 2022 a ajuns la final

with Niciun comentariu

Pe întreaga durată a Postului Nașterii Domnului din anul 2022, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, în cadrul parohiilor ortodoxe române din cele trei țări scandinave: Suedia, Danemarca și Norvegia s-a derulat campania caritabilă intitulată „Grăuntele de iubire din Scandinavia”. La debutul acestui proiect caritativ, Ierahul a subliniat importanța filantropiei în viața Bisericii, pornind de la câteva fragmente din Sfânta Scriptură.

„În cartea lui Tobit găsim următorul îndemn: Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţia cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult (Tobit 12, 8-10) iar în Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah putem citi: Cu cel smerit fii îngăduitor şi nu întârzia a face milă cu el. Pentru poruncă, ajută pe sărac şi în sărăcia lui să nu-l întorci deşert. Jertfeşte banii tăi, pentru un frate şi un prieten, ca să nu ruginească sub o piatră, pierzându-se. Pune-ţi comoara ta întru poruncile Celui Preaînalt şi-ţi va folosi mai mult decât aurul. Grămădeşte milostenii în cămările tale şi ele te vor scoate din orice nenorocire (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 29, 11-15). Acestea să fie și gândurile care ne însoțesc pe tot parcursul desfășurării campaniei noastre, întru Slava Pruncului născut în Ieslea din Betleem” a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Macarie cu acea ocazie.

Ieri, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan majoritatea celor câteva sute de beneficiari din România au intrat în posesia darurilor constând în bani, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte de sezon, rechizite sau dulciuri. Astfel, au fost susținuți financiar refugiații din Ucraina aflați pe teritoriul tărilor scandinave dar și cei care se află pe teritoriul țării noastre – prin intermediul unor parteneriate între parohiile din Episcopia noastră și parohii din țară, au fost donate hăinuțe, încălțăminte, jucării, articole pentru nou-născuți sau articole de igiena care au fost trimise copiilor nevoiași din Arhiepiscopia Romanului, iar caravana faptelor bune a ajuns și la Asociația Filantropia Ortodoxă din Bistrița-Năsăud – ce are în grijă numeroși vârstnici dar și copii.

O serie de familii cu mai mulți copii din județele Iași, Brașov, Vaslui sau Teleorman au beneficiat de ajutor financiar dar și sub formă de alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, dulciuri și produse de igienă. Nu au fost uitați nici copiii nevoiași din Copșa Mică și Valea Viilor, care au primit în zilele premergătoare praznicului Nașterii Domnului îndătinatele burse sociale, mult mai consistente cu acest prilej. Episcopia noastră a fost alături de mai multe persoane din țară, ce au avut nevoie de sprijin material pentru diferite tratamente, printre care fetița părintelui Arhidiacon Mihail Bucă sau fiica părintelui Nicolae Dima.

Cea mai mare parte a donațiilor au ajuns însă la Iași la vechiul nostru colaborator, Părintele Dan Damaschin, cel care, sprijinit de oameni de bine din țară și din Diaspora, desfășoară o activitate filantropică de o amploare deosebită, având în grijă mii de familii nevoiașe din zona Iașilor și din nord-estul României, cărora reușește să le ofere: haine, rechizite și toate cele necesare pentru un trai decent.

Valoarea totală a donațiilor din această campanie s-a ridicat la peste 25.000 de euro, la care se adaugă și cele câteva tone de îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente neperisabile, rechizite sau articole de igienă care au fost trimise înspre România din Europa de Nord în această iarnă.

La finalul proiectului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a apreciat în mod deosebit generozitatea credincioșilor și a slujitorilor sfintelor altare din Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda, asigurându-i că fiecare faptă caritabilă reprezintă o dovadă a dragostei față de aproapele și un „grăunte de iubire” ce va fi depozitat spre rodire în visteriile cerești.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.