Manifestare duhovnicească şi culturală la Göteborg, Suedia

with Niciun comentariu

În data de 5 Octombrie 2008, în Duminica a 19-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Pogorârea Sfântului Duh” din Göteborg, Suedia, locaş târnosit la 6 decembrie 1992 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La Göteborg s-a organizat o manifestare similară cu cea de la Malmö de duminica trecută, sărbătorindu-se cele două evenimente semnificative ale acestui an, împlinirea a 500 de ani de la tipărirea primei cărţi pe pământul românesc, Liturghierul, apărut la Târgovişte în anul 1508 şi 320 de ani de la tipărirea primei ediţii integrale în limba română a Sfintei Scripturi-Biblia, apărută la Bucureşti, în tipografia Mitropoliei, în anul 1688.

Preasfinţitul Macarie a vorbit despre însemnătatea deosebită a acestor momente fundamentale pentru istoria, cultura şi spiritualitatea neamului nostru şi despre legătura profundă dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie, arătând credincioşilor prezenţi, ediţia de lux a Liturghierului lui Macarie din 1508, retipărit anul acesta de Înalt Preasfinţitul Nifon la Târgovişte după formatul original, precum şi ediţia Bibliei din 1688, retipărită în ediţie jubiliară în anul 1988, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti.

Datorită faptului că în ziua de 4 octombrie 2008, s-au împlinit 15 ani de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Dumitru Stăniloae s-a săvârşit şi o slujbă de pomenire şi s-a evocat în câteva cuvinte chipul luminos şi blând al Părintelui Dumitru, precum şi contribuţia sa adusă la înnoirea teologiei ortodoxe.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.