Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord anunță lansarea unui nou volum semnat de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi: „ÎN MISIUNE PE TĂRÂMUL VIKINGILOR – Mărturiile unui episcop pelerin”, lucrare apărută la Editura POLIROM la finalul anului 2022.
Evenimentul va avea loc, marți, 7 februarie 2023, ora 17.30 în sala „B.P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași (Păcurari 4) și va fi transmis și pe pagina de facebook a Episcopiei Europei de Nord. În cadrul manifestării vor lua cuvântul, pe lângă autor, Preotul Constantin Sturzu -purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Grigore Ilisei, scriitor și jurnalist.
Așa cum mărurisește ierarhul român în prefața volumului:
„ Viața diasporei scandinave e mai puțin cunoscută. Nu pentru că nu ar exista suficiente date sau exemple, ci pentru că e mai greu să redai un specific general, universal valabil al traiului ortodox în Scandinavia. În cei doi ani haotici ai crizei pandemice am avut nedoritul răgaz de a cugeta și de a readuce la lumină multe amintiri de suflet provenite din trăirile, împlinirile, greutățile și încercările mele de episcop pelerin în diaspora românească din Europa de Nord și din alte locuri. Și m-am gândit că ar fi de folos să le aștern în scris, spre a le împărtăși cu tine, ca într-o convorbire de taină”.
Prin întâmplările inedite sau întâlnirile providențiale descrise în carte, Preasfințitul Părinte Macarie nu așterne în scris doar file de jurnal, ci încearcă să ofere cititorului și o amplă și pătrunzătoare perspectivă duhovnicească asupra vieții în străinătate, asupra „Ortodoxiei boreale” – pe care a cunoscut-o atât de bine în cei 15 ani de slujire ca Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord.
Cartea poate fi achiziționată de la următoarele linkuri:
https://polirom.ro/-/7999-%C3%AEn-misiune-pe-t%C4%83r%C3%A2mul-vikingilor.html
Leave a Reply