on noiembrie 21, 2018
with
Niciun comentariu
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al românilor ortodocși din Europa de Nord deplânge cazul tragic al conaționalului nostru Gheorghe Hortolomei-Lupu, românul fără adăpost care a fost ucis în bătaie, în orașul Husqvarna din Suedia, la începutul lunii august 2018. „Avem nevoie de solidaritate și rugăciune în fața unor astfel de acte de dezumanizare extremă” a spus Episcopul Macarie.
Din cauza anchetei organelor competente, trupul neînsuflețit nu a putut fi repatriat decât în aceste zile. Reprezentantul Episcopiei Europei de Nord, Protopopul Ovidiu Băncilă, a fost permanent în legătură cu familia defunctului, pregătind repatrierea și slujba înmormântării lui „Gică” așa cum l-au cunoscut apropiații.
Trupul neînsuflețit va fi depus în biserica din localitatea Caraclău (județul Bacău), urmând ca înhumarea să aibă loc luni 26 noiembrie, ora 12. Cu binecuvântarea ierarhului locului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim al Romanului și Bacăului, slujba înmormântării va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți
BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD
Similar Posts
Rugăciune foarte folositoare și de suflet mântuitoare către Maica Domnului (a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului), rostită de către PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi, înaintea icoanei Maicii Domnului pe tron din tâmpla altarului Paraclisului Mănăstirii Ikast, Danemarca. 23 octombrie 2019
Rugăciune foarte folositoare și de suflet mântuitoare către Maica Domnului (a Sfântului Ierarh Grigorie Palama,... Read More
„Suntem, deseori, niște Toma rătăcitori prin propriile noastre vieți!” Cuvântul Episcopului Macarie Drăgoi la Liturghia din Duminica Sfântului Apostol Toma în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 26 aprilie 2020
Dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu că am reușit să săvârșim în fiecare zi Dumnezeiasca Liturghie în... Read More
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a Reply