Denia Canonului cel Mare la Stockholm

with Niciun comentariu

Denia Canonului cel Mare la Stockholm. Preasfințitul Episcop Macarie: Cel ce practică virtuțile devine un adânc de smerenie, odihnindu-se în el smerenia lui Hristos

Miercuri seară, 29 martie 2017,  în săptămâna a V-a din Postul Mare, în biserica parohiei ortodoxe române Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Potrivit rânduielii, în cadrul slujbei, ierarhul a citit credincioșilor Viața Sfintei Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, unul dintre cele mai importante documente hagiografice al Ortodoxiei.

Preasfințitul Macarie, în cuvântul său de învățătură s-a referit la pilda vieții Sfintei Maria Egipteanca, aducând câteva mărturii ale unor oameni necredincioși ce viețuiau în preadesfrânare, pe care i-a cunoscut, care citind viața Sfintei Maria Egipteanca s-au pocăit, întorcându-se de la diavolul la Dumnezeu și din păcat la virtute.

Făcând referire la învățătura Sfinților Părinți despre pocăință și lucrarea virtuților, Episcopul Europei de Nord a precizat: „Cel ce practică virtuțile pentru a-L cunoaște pe Domnul, El fiind Adevărul fără de sfârșit, cu cât se apropie mai mult de El, cu atât se descoperă pe sine a fi tot mai departe. Cu cât știe mai mult din adevăr descoperă tot mai mult cât de neștiutor este și cât este de mic, devenind un adânc de smerenie, odihnindu-se în el smerenia lui Hristos.”

În următoarele zile Părintele Episcop Macarie va face vizite pastorale în parohiile românești din Norvegia.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.