Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord,

with Niciun comentariu

Rostit cu ocazia întronizării Preasfințitului Părinte Macarie ca cel dintâi Episcop al 

Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, 

Stockholm, 6 iulie 2008

  

Înaltpreasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Excelențele Voastre Domnilor Ambasadori și reprezentanți ai autorităților,

Iubiți credincioși,

 

Ziua de astăzi este o zi istorică pentru comunitatea românească din Scandinavia care își primește în persoana Preasfințitului Macarie arhipăstorul de mult așteptat. După cum știm, Biserica lui Hristos este organizată ierarhic, avându-l în frunte pe episcop care împreună cu preoții și credincioșii dintr-un loc determinat slujind împreună Euharistia (Sfânta Liturghie) și celelalte Sfinte Taine actualizează misterul Bisericii, devin ei înșiși „Trupul lui Hristos”, adică un organism viu, o familie duhovnicească unită prin credință și prin dragoste.

Evenimentul de astăzi n-ar fi fost posibil dacă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel n-ar fi manifestat o grijă cu totul deosebită față de Diaspora românească pe care a pus-o la inimă încă de la alegerea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în septembrie 2007. De aceea se cuvine să-i mulțumim și să ne rugăm pentru sănătatea și îndelunga păstorire a Preafericirii Sale.

Iubiți credincioși, 

Trăim într-o lume care se globalizează pe zi ce trece. Fenomenul globalizării a produs și produce în continuare mari mutații în societatea umană. Dispar granițele dintre țări și popoare, oamenii comunică ușor, circulă liber și se stabilesc acolo unde cred că se pot realiza mai bine din punct de vedere material. Desigur lucrul acesta nu se face fără suferință, căci orice dezrădăcinare, fie ea și temporară, produce suferință. În același timp, fenomenul globalizării, ignorând credința, excluzând-o din viața publică și împingând-o în sfera privatului duce la o tot mai mare secularizare, la înstrăinarea oamenilor de Dumnezeu și implicit la pierderea principiilor morale care trebuie să guverneze viața societăților umane.

Globalizarea este deci un fenomen paradoxal: ea favorizează apropierea fizică a oamenilor, dar distruge comuniunea dintre ei, adică relația izvorâtă din credință – singura care poate fonda o societate armonioasă -, abandonându-i unei societăți materialiste, secularizate, din ce în ce mai individualistă și egoistă. Într-o astfel de societate care ignoră credința în Dumnezeu, conducându-se exclusiv după principii materialiste și hedoniste, care exaltează libertatea neîngrădită de nici o lege morală și plăcerea simțurilor, omul se poate aliena ușor, lăsându-se prins în iureșul spiritului veacului. Înstrăinarea de Dumnezeu înseamnă însă un mare gol sufletesc și privarea de ajutorul și lumina care vin de la El prin credință. Tocmai de aceea există atâta suferință în lume, în primul rând de ordin psihic, spiritual, pentru că omul modern nu se mai raportează la Dumnezeu, nu se mai îngrijește de viața lăuntrică, duhovnicească, singura care-i poate asigura echilibrul sufletesc și oferii energii nebănuite pentru înfruntarea greutăților vieții. Tocmai aici intervine rolul Bisericii, asemănată cu Arca lui Noe care salvează viața celor ce intră în ea, copleșiți de valurile și ispitele lumii. În Biserică ne aflăm în brațele lui Dumnezeu, ne descoperim identitatea proprie de făpturi create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ne regăsim adevărata libertate, aceea de fii iubiți ai lui Dumnezeu, care trăiesc în comuniune de iubire cu toți oamenii și cu toată creația. Biserica este deci limanul mântuirii, spațiul libertății și al comuniunii dintre oameni.

Iubiți credincioși,

Noi ca și români ortodocși am moștenit de la înaintașii noștri o zestre spirituală deosebit de bogată. Cei care am plecat de acasă și ne-am stabilit în alte părți ale lumii n-am putut lua cu noi altceva decât această zestre spirituală care înseamnă credința în Dumnezeu, atașamentul față de Biserica părinților, moșilor și strămoșilor noștri, atașamentul față de Tradițiile prin care poporul nostru își exprimă credința sa în Dumnezeu. Zestrea noastră spirituală nu este însă o zestre statică, ascunsă în sufletul nostru, ci este o zestre vie care se cere cunoscută și trăită în modul cel mai concret și de asemenea transmisă copiilor și urmașilor noștri.

De aceea, trebuie să ne silim să ne cunoaștem credința și Tradițiile Bisericii, să le trăim prin integrarea într-o parohie și prin participarea activă la viața ei. Căci nu putem fii cu adevărat credincioși fără să ne integrăm în viața unei parohii, fără să participăm regulat la slujbele bisericești, îndeosebi la Sfânta Liturghie, fără să ne spovedim și să ne împărtășim cu Sf. Taine, fără să sprijinim eforturile de construire de bisericii proprii sau de ajutorare a săracilor. Constatăm cu regret că aici în Scandinavia doar două din parohiile românești: din Malmö și din Göteborg au biserici proprii unde slujbele se pot ține după toată rânduiala noastră și unde se pot desfășura și alte activități: catehetice, culturale. Știu și mă bucur că inițiative de construire de biserici proprii există și aici la Stockholm precum și la Oslo și Copenhaga. Preasfințitul Macarie va impulsiona cu siguranță acest proces firesc de construire de biserici ca și buna lor organizare și funcționare.

Iubiți credincioși, 

Fenomenul globalizării, caracteristic lumii contemporane, poate fi interpretat în aspectele sale pozitive ca voință a lui Dumnezeu de unitate a lumii. Desigur, unitate în diversitate, căci Dumnezeu Însuși, ca Treime de Persoane, este unitatea absolută în diversitatea absolută și Izvorul oricărei unități și oricărei diversități. Dumnezeu a venit în lume în Persoana Fiului Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să-i unească cu Sine pe toți oamenii, ca toți să devină un popor ales al Său. Ultima rugăciune a Mântuitorului, ultima Sa dorință a fost „ca toți să fie una după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi, să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In. 17, 21).

O cântare de la Rusalii (așa numitul condac al Pogorârii Duhului Sfânt) spune: „Când cel Preaînalt, pogorându-Se a amestecat limbile (la Turnul Babel), neamurile s-au despărțit; iar când a împărțit limbile de foc (la Rusalii) pe toți i-a chemat la unire”.

La Rusalii a luat ființă Biserica, cu misiunea de a-i uni pe oameni cu Dumnezeu și întreolaltă. Din păcate, creștinii au abdicat de la misiunea lor de a fi exemplu și sămânță de unitate pentru întreaga lume și s-au despărțit ei înșiși în Confesiuni și secte rivale, ceea ce înseamnă o contra-mărturie adusă lui Hristos.

Dumnezeu însă nu Se schimbă ca noi oamenii și nu renunță la planul Său de unitate a omenirii. Iată El ne apropie unii de alții, creștini de diferite Confesiuni, pentru ca și noi să ne deschidem unii față de alții, nu pentru a ne pierde identitatea proprie, ci pentru a ne îmbogății fiecare prin darurile celorlalți.

Noi ortodocșii, veniți din Răsăritul Europei, din țări tradițional ortodoxe, trăim aici în Apus ca minoritate în țări majoritar protestante sau catolice. Datoria noastră este aceea de a da mărturie de credința și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe care a păstrat cu fidelitate Adevărul și Tradiția Bisericii primare, a Bisericii Apostolilor și a Sfinților Părinți. Biserica Ortodoxă este înainte de toate o Biserică rugătoare, liturghisitoare. Ea îl trăiește pe Dumnezeu în rugăciune, în Liturghie, în cadrul căreia Mântuitorul Iisus Hristos este prezent prin Cuvântul și prin icoana Sa ca și prin Jertfa Sa de pe Cruce, actualizată sub forma pâinii și a vinului euharistic, Trupul și Sângele Său, care se dau pentru viața lumii.

Spiritualitatea (mistica) ortodoxă este o spiritualitate a inimii; ea răspunde nevoilor fundamentale ale omului însetat de pacea lăuntrică, de echilibrul sufletesc, de împlinirea sa în Dumnezeu. Sfinții noștri înaintași, călugării și pustnicii care au trăit maximalismul evanghelic ne învață că inima este centrul ființei umane, locul în care se recapitulează ca într-un focar toate energiile și puterile sufletești, locul de asemenea al sălășluirii harului de la Botez.

Ei ne spun că mintea noastră, intelectul, nu este decât o energie a inimii și că omul nu-și află liniștea și pacea lăuntrică decât atunci când mintea sa „coboară” în inimă, se unește cu inima. Iar lucrul acesta nu-i posibil decât prin rugăciune, prin cântarea bisericească, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu și a Tainelor Lui. De aceea, totul în Biserica Ortodoxă: arhitectura, iconografia, muzica, ritualul liturgic bogat și plin de simboluri, toate acestea servesc rugăciunii, ne ajută să ne interiorizăm, să ne pacificăm. Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de o astfel de spiritualitate a inimii pentru că viața modernă îi suprasolicită psihic prin felul ei însuși de organizare și prin mulțimea problemelor pe care le creează, așa încât foarte mulți ajung la dezechilibre psihice, la depresii și stări de anxietate.

Ortodoxia este în egală măsură o Biserică ascetică. Asceza, adică postul alimentar de miercurea și vinerea și din cele patru perioade de Post de peste an, împreunat cu înfrânarea conjugală, cu cumpătarea, cu lupta împotriva patimilor și cu facerea de bine este un exercițiu de stăpânire de sine și de libertate lăuntrică.

Creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul nu se conduce după instincte, ci după rațiunea luminată de credință. El se exercită în bine impunându-și anumite reguli de viață izvorâte din credință, care nu-l conduc la sclavie, ci tocmai la libertatea autentică a fiilor lui Dumnezeu. Dimpotrivă, viața dezordonată, viața care dă curs plăcerilor și poftelor instinctuale, aceasta îl robește pe om, distrugându-i sănătatea fizică și psihică. Asceza, postul, înfrânarea, cumpătarea sunt tocmai opusul spiritului veacului acestuia care încurajează materialismul, egoismul, consumul nelimitat și laxismul moral. Tocmai de aceea Evanghelia și cei ce trăiesc după Evanghelie sunt într-o continuă opoziție cu spiritul lumii decăzute și prin felul lor de a trăi încearcă să imprime lumii un spirit nou liberator și mântuitor.

Dacă ne referim numai la aceste caracteristici ale Ortodoxiei ne dăm seama  cât de mult lumea occidentală, în care trăim, are nevoie de ele, are nevoie de noi ortodocșii ca să transmitem aceste bogății spirituale, nu atât pe cale teoretică, cât mai ales prin exemplul vieții noastre.

În același timp, pentru noi ortodocșii, frații noștri evanghelici și catolici pot fi exemplu de organizare și disciplină, de probitate morală și intelectuală, atât pentru viața noastră de toate zilele, cât și pentru viața parohiilor noastre. De asemenea, spiritul misionar și grija pentru semenii aflați în nevoință – principii fundamental evanghelice – atât de dezvoltate în Bisericile Evanghelică și Catolică, pot fii o sursă inepuizabilă de inspirație pentru noi ortodocșii. Împreună cu frații noștri luterani și catolici trebuie să ne silim pentru păstrarea și afirmarea valorilor moral-evanghelice, care ne definesc în calitatea noastră de creștini.

Ne exprimăm convingerea că Preasfințitul Macarie cu dinamismul tineresc care-l caracterizează va impulsiona nu numai viața bisericească a românilor ortodocși din Scandinavia, ci va contribui și la unitatea creștinilor din această parte a Europei.

În încheiere aș dori să mulțumesc Bisericii luterane din Suedia, personal Eminenței Sale Anders Wejryd, Arhiepiscop de Uppsala, și Statului suedez pentru sprijinul moral și financiar acordat comunității românești dintru începuturile ei și până acum. Fără acest sprijin comunitatea românească din Suedia cu greu s-ar fi putut organiza și subzista până astăzi.

Mulțumesc, de asemenea, Preasfințitului Dositei și parohiei sârbești din Stockholm care ne-a primit cu atâta dragoste în această frumoasă biserică pentru sărbătoarea noastră de astăzi.

Mulțumesc Înaltpreasfințitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, pentru osteneala pregătirii începuturilor Episcopiei Europei de Nord precum și Ierarhilor și preoților care au venit din țară pentru a înfrumuseța această sărbătoare. O bucurie deosebită ne-a făcut Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, condus de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu.

Mulțumesc Consiliului Eparhial care a organizat această ceremonie cu sprijinul Ambasadei Române din Stockholm precum și Domnilor Ambasadori și reprezentanți ai autorităților române și suedeze prezenți aici.

Mulțumesc preoților și credincioșilor din noua Episcopie pe care i-am păstorit, atât cât am putut, timp de 14 ani. De acum vă încredințez pe toți noului vostru Păstor sufletesc, Preasfințitul Macarie.

Pe Preasfințitul Macarie căruia m-am adresat în mod special la hirotonia întru arhiereu și prin Gramata mitropolitană citită aici îl încredințez de toată dragostea și prețuirea mea.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest început de viață nouă a românilor din Scandinavia!

Amin!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.