Dezmințire
Ca drept răspuns față de materialul apărut în data de 15 septembrie 2021, la televiziunea Digi Tv, intitulat ,,Focar de COVID pe Muntele Athos. Peste 1.000 de călugări, adică mai mult de jumătate din câți locuiesc in cele 20 de mănăstiri de acolo, s au infectat cu coronavirus, iar 8 dintre ei au murit” facem următoarele precizări:
Am aflat cu îngrijorare că în presa din România circulă informații despre îmbolnăvirea în masă a călugărilor nevaccinați de pe Sfântul Munte, iar ca urmare pelerinii din ţară şi nu numai, ne contactează îngrijorați iar unii îşi anulează pelerinajele către Sfântul Munte din acest motiv.
Ţinem să-i liniştim şi să le mulțumim pentru grija pe care ne-o poartă, însă această ştire este una falsă, transmisă de posturile de televiziune anticreștine dar şi de presa de larg consum. Știrea a fost preluată de pe un site vaccinist din Grecia, preluat de un altul de limba engleză. Toți monahii romani cu care ne-am consultat dar şi cei de alte naționalități, au afirmat că NIMENI nu este bolnav de Covid 19, nimeni nu se află internat la terapie intensivă şi nimeni nu a decedat. In acelaşi timp se vorbeşte despre un număr de 1000 de monahi infectați dar nici de departe acest lucru, pentru că asta ar însemna 50% din părinți, ceea ce ar fi necredibil. Vrem doar ca opinia publică să fie informată corect iar presa şi televiziunile să transmită mesajele nealterate, iar nu prin intermediul panicii şi al fricii, afectând emotional spectrul larg de auditori. Acest lucru nu este de la Dumnezeu.
In concluzie acestea sunt manipulări grosolane care urmăresc dezbinarea şi ura în poporul Lui Dumnezeu, nefiind bazate pe Adevăr care este Hristos, ci pe minciună și discriminare.
Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor!
Staret,
Arhim. Atanasie Prodromitul
Leave a Reply