Cinstindu-i pe Sfinții Martiri Năsudeni, PS Episcop Macarie: „Avem un singur suflet, avem o singură credință, avem un singur Botez și o singură mântuire”.

with Niciun comentariu

Slujirile misionare ale Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, au continuat în această săptămână în Regatul Suediei.

 

Recent întors dintr-un frumos și rodnic pelerinaj pe urmele pașilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Țara Sfântă, ierarhul a vizitat vineri, 10 noiembrie 2017, Asociația seniorilor români din Stockholm. Impresionați de relatarea trăirilor duhovnicești din pelerinajul mai sus menționat – la care au participat aproape 100 de credincioși români din Suedia – seniorii și-au exprimat bucuria prilejuită de prezența părintelui lor duhovnicesc în mijlocul lor, care îi cercetează constant pe pensionarii români în capitala Suediei și în alte locuri din Scandinavia.

 

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, Preasfințitul Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Centrului Episcopal din capitala suedeză, care se află sub protecția Sfântului Mare Mucenic Mina și care adăpostește o deosebită icoană a sa. Credincioșilor prezenți, părintele episcop le-a împărtășit câteva dintre prețioasele mărturii despre acele ocazii din viața personală și a Eparhiei pe care o păstorește, în care rugăciunile și mijlocirile Sfântului Mina către Tronul Ceresc au adus mângâiere și rezolvări în situații aparent imposibile. La finalul slujbei, Preasfințitul Macarie a botezat al doilea copil al unei familii din comunitate.

 

Botezul copilașului unei familii de medici români din Stockholm a fost și motivul vizitei pastorale în biserica parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitate, în după-amiaza zilei de sâmbătă.

 

 

Duminică, 12 noiembrie 2017, Părintele Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit, cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie Arhierească în bisericuța românească de lemn din Sölvesborg, Suedia, ocrotită de către Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu. Răspunsurile la strană au fost date de grupul coral parohial care, sub oblăduirea preotului paroh Ioan Alin Popa, au cântat și minunatele imne închinate Sfinților Ocrotitori Năsăudeni.

 

În cadrul cuvântului de învățătură rostit despre Sfinții cinstiți în această zi, Preasfințitul Macarie a spus:

 

 

Unul dintre contemporanii (Sfinților Năsăudeni) care l-au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos în perioada grea din Transilvania, când românii ortodocși au fost forțați de autoritățile imperiale de la Viena să treacă la catolicism, spunea următoarele: Împărăteasa – care pe atunci era Maria Tereza – poate să-mi ia puținul meu avut, poate să-mi ia cojocul pe care îl port acum, poate să-mi ia chiar și brațele, însă nu poate să-mi ia sufletul, pe care nu-l dau, fiindcă am un singur suflet și o singură credință ortodoxă și o singură mântuire! Așadar, preaiubiții mei frați și surori, avem un singur suflet, avem o singură credință, avem un singur botez și o singură mântuire. Asemenea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, pe care îi cinstim astăzi, să nu ne dăm sufletul și să nu ne pierdem credința și mântuirea noastră. Aceasta învățăm, în primul rând, de la Sfinții Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu și de la toți Sfinții Mărturisitori ai Ortodoxiei din pământul binecuvântat al țării noastre și de pretutindeni, să nu ne pierdem credința, fiindcă nu ne putem juca cu mântuirea noastră!” a mai spus ierarhul.

 

Părintele Episcop a readus în atenția celor prezenți și cazul copiilor Cameliei Smicală din Finlanda, situație pe care a prezentat-o ca pe o adevărată „rană sângerândă” în alcătuirea comunității euharistice a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Ierarhul și-a exprimat totuși speranța că vizita pe care o va face copiilor peste o săptămână, le va fi prilej de întărire și mângâiere în această cumplită încercare.

 

Trebuie să ne arătăm solidaritatea și să transmitem încredere și sprijin doamnei Camelia Smicală și copilașilor ei și să ne conjugăm toate forțele: autorități, Biserică, societate civilă și presă pentru a ajuta această mamă îndurerată și pe copilașii ei care suferă atât de mult și sunt atât de traumatizați. De aceea, cunoscând îndeaproape cazurile familiilor Nan și Bodnariu din Norvegia, care s-au reîntregit, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin solidaritatea oamenilor și prin rugăciunile pe care le-am înălțat neîncetat pentru aceștia, trag nădejdea că și familia Smicală se va reîntregi. Și autoritățile finlandeze trebuie să știe faptul că această familie nu este fără stat, nu este fără patrie, nu este fără comunitate, nu este a nimănui, ci că această familie are o țară!

 

La final, cei prezenți la slujba hramului  au cinstit icoana Maicii Domnului Alăptătoarea din  lăcașul românesc iar copiii și credincioșii au primit mai multe daruri din mâna ierarhului lor.  Comuniunea de la agapa creștină organizată  în sala de lângă biserica parohială a adus multă bucurie celor din comunitate și pelerinilor veniți de la mari distanțe din orașele din Suedia și Danemarca.

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.