PS Părinte Episcop Macarie: „Să înfruntăm creștinește aceste vremuri și aceste încercări!” Sfânta Liturghie, Uppsala, 22 martie 2020

with Niciun comentariu

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit duminică, 22 martie 2020, Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei ortodoxe române din Uppsala, Suedia. Ierarhul s-a rugat la slujbă pentru toți cei care sunt în suferință, enoriașilor le-a oferit cărți duhovnicești și i-a încurajat, îndemnându-i la compasiune și solidaritate.

Cu inimă înfrântă și suflet smerit, am adus mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru darul desăvârșit al Sfintei Liturghii oferit nouă în mica parohie din Uppsala, unde am fost încurajați și mângâiați de cuvintele Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, din Evanghelie: ”Nu te teme turmă mică, căci Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția”. Ne-am adunat cu credința că Biserica este Trupul Mânuitorului nostru Iisus Hristos. Așadar, Biserica este viață, Biserica este mântuire, Biserica este credință, Biserica este nădejde, Biserica este dragoste, Biserica nu este parte a problemei, ci este parte a soluției în fața acestei crize a pandemiei, atât prin virtuțile creștinești ale dragostei și compasiunii, cât și prin cheia de interpretare pe care o oferă bolii”.

Preasfințitul Macarie a arătat că în aceste vremuri de cernere trebuie să rămânem statornici în credință și în lucrarea faptelor bune:

Să înfruntăm creștinește aceste vremuri și aceste încercări, așa cum le-au înfruntat și creștinii din vechime, care au arătat statornicie și curaj în loc de panică și frică, dragoste și milă în loc de separare și abandonare a celor bolnavi, spirit de sacrificiu în loc de egoism și legea lui ”fiecare pentru el”.   Să dăm dovadă de căință, să dăm dovadă de dragoste, să dăm dovadă de compasiune pentru cei bolnavi, să dăm dovadă de solidaritate și să ne aducem aminte că, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor are ultimul cuvânt! Iată, am primit canon de la Dumnezeu, așa cum în viața duhovnicească, uneori părintele nostru duhovnic socotește că nu ne putem împărtăși, așa și acum în multe părți din lume, chiar în țări ortodoxe s-au oprit slujbele și s-a încetat aducerea sfintei Jertfe. Greu canon! Greu canon! Însă trebuie să îl luăm ca pe o cruce a mântuirii și să avem deplină încredere în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care pe crucea răstignirii și-a întins mâinile îmbrățișându-ne, pentru a ne deschide brațele părintești din Cer”.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.