Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord se va afla în aceste zile în slujire euharistică în așezămintele monahale din eparhia Iașilor. Joi, 5 august 2021, Preasfințitul Macarie va sluji în biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob” de lângă Manastirea Neamț.
Vineri, 6 august 2021, de praznicul Schimbării la Față, va sluji pe Muntele Ceahlău.
Sâmbătă, 7 august 2021, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la Schitul Poiana Maicilor, Răpciunița, comuna Ceahlău, județul Neamț.
Duminică, 8 august 2021 va sluji Sfânta Liturghie în localitatea Vermeș, jud. Bistrița-Năsăud, iar seara, începând cu ora 18.00 va săvârși Paraclisul Maicii Domnului în biserica de la Coroana din orașul Bistrița.
Leave a Reply