Sfinţii Arhangheli cinstiţi de românii din Borås, Suedia

with Niciun comentariu

Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din oraşul suedez Borås, şi-a sărbătorit hramul duminică, 6 noiembrie 2011. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită, cu acest prilej, de Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi ortodocşi români şi suedezi. „În această duminică dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli, am sărbătorit hramul parohiei noastre ortodoxe române din orașul Borås, în sud-vestul Suediei. Ne-am întărit și ne-am primenit duhovnicește la Sfânta Liturghie, împreună cu alți frați ortodocși de diferite naționalități: greci, sârbi și suedezi. Din soborul de slujitori au făcut parte părinții noștri Gheorghe Borca și Octavian Horațiu Mureșan dar și  ieromonahii suedezi Dorotei și Gabriel din Mănăstirea ortodoxă suedeză «Sfânta Treime» – Bredared, din apropierea orașului Borås. De altfel, în biserica în care slujim  permanent noi românii, slujesc, sâmbata, o data pe lună, și frații noștri ortodocși greci, iar de câteva ori pe an frații noștri ortodocși sârbi. Astfel, se dă o bună și dreaptă mărturie în aceste ținuturi scandinave atât de secularizate în care misiunea noastră ortodoxă ne dorim să fie cât mai folositoare, în demnitate și responsabilitate. Ne-am bucurat împreună cu copilașii și credincioșii noștri care s-au împărtășit la Sfânta Liturghie, o parte dintre ei au îmbrăcat portul tradițional românesc, iar în comuniunea de la agapă ne-am bucurat de bucatele noastre românești și de cântările de acasă,” a declarat Preasfinţitul Episcop Macarie pentru Ziarul Lumina.

Imagini de la acest eveniment puteţi găsi aici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.