O nouă parohie ortodoxă română în oraşul Uppsala din Suedia, 30 ianuarie 2010

with Niciun comentariu

Sâmbătă, 30 ianuarie 2010, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în biserica nou înfiinţatei parohii ortodoxe române din Uppsala, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan şi Sfinţii Ierarhi Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie DascăluMitropoliţii Ţării Româneşti.

Cu acest prilej binecuvântat, a fost instalat în funcţia de paroh Părintele Florin Balan, noul preot slujitor al acestei comunităţi parohiale. După  tradiţionala agapă frăţească, s-a organizat o vizită la catedrala luterană din Uppsala care găzduieşte în aceste zile o expoziţie de icoane ortodoxe bizantine. În acest străvechi locaş de închinare se păstrează şi moaştele Sfântului Rege Martir Eric, ocrotitorul Suediei, fiind până astăzi locul în care sunt încoronaţi regii suedezi.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.