Marșul bicicletelor „Pedalând pentru viață” în Suedia

with Niciun comentariu

Acțiune caritabilă a tinerilor ortodocși români și scandinavi Duminică, 6 mai 2018, tinerii ortodocși români și scandinavi din Suedia, Danemarca și Norvegia vor participa, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, la o acțiune caritabilă a CENTRULUI PENTRU TINERET “SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE” (C.T.S.M) AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD, intitulată „Pedalând pentru viață”.

Manifestările debutează la ora 10.30 cu Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohiei ortodoxe române din Göteborg, unde tinerii, după slujirea euharistică, se vor ruga înaintea icoanei Maicii Domnului Potirul Nesecat pentru călăuzire. Apoi, începând cu ora 13.30, în complexul de agrement Slottsskogen din oraș, ce cuprinde rezervația naturală cu același nume, tinerii mebri ai CTSM vor participa la acțiunea caritabilă „Pedalând pentru viață”.

Scopul acestui marș al bicicletelor este ca, pentru fiecare kilometru pedalat, să fie donată o anumită sumă de bani copiilor orfani din Copșa Mică – România, pe care Episcopia îi susține în cadrul mai multor proiecte filantropice.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.