Agenda de lucru a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie – 2014

with Niciun comentariu

 

Ianuarie

Miercuri, 1 ianuarie 2014 – Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare

Săvârșește Privegherea și Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Alba Iulia.

Sâmbătă, 5 ianuarie 2014 – Ajunul Botezului Domnului

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram și Sfințirea mare a apei în Parohia Ortodoxă Română Botezul Domnului și Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea din orașul Sșnderborg, Danemarca.

Luni, 6 ianuarie 2014 – Botezul Domnului

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Grigorie Decapolitul și Nicodim de la Tismana din Copenhaga. Conduce procesiunea pe țărmul Mării Baltice din apropierea bisericii unde săvârșește sfințirea mare a apei și aruncă Crucea, fiind ridicată din apa mării de patru tineri voluntari.

Marți, 7 ianuarie 2014 Sfântul Proroc Ioan Botezătorul

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în biserica românească Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Stockholm-Bredäng. Binecuvântează câteva case cu Agheasma Mare.

Vineri, 10 ianuarie 2014 – Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeștii Bacăului, Ocrotitorul Centrului de pelerinaj al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români de la Centrul eparhial din Stockholm. Hirotesește câțiva preoți din eparhie întru iconomi stavrofori.

Duminică, 12 ianuarie 2014 – Sfânta Muceniță Tatiana de la Craiova

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în Parohia Ortodoxă Română Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen în orașul Bergen, Norvegia. Împarte mai multe daruri numeroșilor copii din parohie.

Duminică, 19 ianuarie 2014 – Sfântul Cuvios Macarie cel Mare

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească Înălțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda. Botează pruncul Luca-Dominic și se întâlnește cu numeroșii săi consăteni. Vizitează Centrul românesc misionar-pastoral Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Dublin.

Duminică, 26 ianuarie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români de la Centrul eparhial din Stockholm.

Joi, 30 ianuarie 2014 – Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan

Săvârșește Sfânta Liturghie în parohia românească din Oslo, Norvegia.

 

Februarie

Sâmbătă, 1 februarie 2014

În biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm botează prunca Anastasia-Sara. Se întâlnește la Oslo cu Excelența Sa dl. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei.

Duminică, 2 februarie 2014 – Întâmpinarea Domnului

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului și Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul din Oslo. Îl hirotesește pe părintele paroh Marius Alin Țeican întru iconom stavrofor și îi botează a doua sa fetiță, Andreea.

Sâmbătă, 8 februarie 2014

Vizitează mai mulți bolnavi în satul său natal Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud.

Duminică, 9 februarie 2014

Împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu al Sălajului săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala veche Adormirea Maicii Domnului din Zalău. Rostește cuvântul de învățătură.

Miercuri – joi, 12 – 13 februarie 2014

Participă la București la lucrările Adunării Naționale Bisericești și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Înregistrează mai multe emisiuni la Radio Trinitas și Televiziunea Trinitas ale Patriarhiei Române.

Vineri, 14 februarie 2014

Vizitează la Lunca-Vânători Neamț pe fostul său dascăl și duhovnic de la Seminarul Teologic din Suceava, preotul Constantin C. Cojocaru, aflat pe patul de suferință.

Duminică, 16 februarie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Neamț. Vizitează Schitul Pocrov, închinându-se la moaștele Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledinul Bistriței. În biserica parohială din Lunca-Vânători Neamț, săvârșește Trisaghionul și rostește un cuvânt de omagiere lângă catafalcul cu trupul neînsuflețit al părintelui profesor Constantin C. Cojocaru.

Duminică, 16 februarie 2014

Vizitează Mănăstirea Sihăstria oprindu-se în rugăciune și reculegere la mormintele Părinților Duhovnici Cleopa și Paisie.

Miercuri, 19 februarie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și Parastasul pentru Emanoil Gojdu și alți ctitori în biserica românească Sfântul Ioan Botezătorul din Budapesta.

Vineri, 21 februarie 2014

Vizitează câțiva bolnavi imobilizați la pat în Stockholm: prezbitera Alexandra Poșircă, Constantin Simionescu și Oltea Saghin.

Sâmbăta morților Moșii de iarnă, 22 februarie 2014

În biserica românească din Stockholm-Bredäng, săvârșește Slujba de pomenire pentru cei adormiți.

Duminică, 23 februarie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm. În biserica românească din Stockholm-Bredäng, îl botează pe suedezul Mikael Lundel (60 de ani).

Luni, 24 februarie 2014

Primește la Reședința episcopală pe Protosinghelul Casian, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană și pe pastorii luterani suedezi Krister Stenberg și Haakan Sandvik.

Marți, 25 februarie 2014

Vizitează la Spitalul Jakobserg din Stockholm pe credincioasa Ileana Eftimie.

 

Martie

Sâmbătă, 2 martie 2014

Se întâlnește la Oslo cu Excelența Sa Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei.

Duminică, 2 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și botează pruncul David-Ștefan, în Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului și Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul din Oslo.

Duminică, 9 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români de la Centrul eparhial din Stockholm.

Vineri, 14 martie 2014

Vizitează comunitatea românească din orașul Tromsș, Norvegia.

Sâmbătă, 15 martie 2014

Săvârșește Taina Sfântului Maslu și spovedește credincioșii în Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului și Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul din Oslo.

Duminica a II -a din Postul Mare, 16 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și botează pruncul David-Ștefan, în Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului și Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul din Oslo.

Sâmbătă, 22 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și pomenirea morților în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Cuvios Macarie cel Mare din Haugesund, Norvegia. Seara, slujește Taina Sfântului Maslu și spovedește preoții și credincioșii în Parohia Ortodoxă Română Buna Vestire și Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Swithun de Winchester din orașul Stavanger, Norvegia.

Duminica a III -a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, 23 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Buna Vestire și Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Swithun de Winchester din orașul Stavanger, Norvegia. Sfințește noua cruce pictată de la altarul bisericii.

Marți, 25 martie 2014 Praznicul Bunei Vestiri

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în Parohia Ortodoxă Română Buna Vestire și Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Swithun de Winchester din orașul Stavanger, Norvegia.

Sâmbătă, 29 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon ‒ Nou, Paraclis Patriarhal din București. Hirotonește întru diacon pe ipodiaconul Valeriu-Dumitru Chiorbeja. Este primit în audiență de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României.

Duminica a IV -a din Postul Mare, 30 martie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București. Hirotonește întru preot pe diaconul Valeriu-Dumitru Chiorbeja pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Cuvios Macarie cel Mare din Haugesund, Norvegia.

 

Aprilie

Joi, 3 aprilie 2014

Primește la Paraclisul de la reședința episcopală din Stockholm un grup de pelerini din Parohia Ortodoxă Română Pogorârea Sfântului Duh și Sfinții Ierarhi Varlaam, Dosoftei și Teodosie de la Brazi, Mitropoliții Moldovei din orașul Göteborg, Suedia.

Vineri, 4 aprilie 2014

Săvârșește Denia Acatistului Bunei Vestiri în Parohia Ortodoxă Română Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen în orașul Bergen, Norvegia. Împarte mai multe daruri numeroșilor copii din parohie.

Sâmbătă, 5 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și Slujba obștească de pomenire a morților în Parohia Ortodoxă Română Înălțarea Domnului din Fșrde, Norvegia. Seara, slujește Taina Sfântului Maslu și spovedește preoții și credincioșii în Parohia Ortodoxă Română Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen, Norvegia.

Duminica a V -a din Postul Mare, 6 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva în orașul Bergen, Norvegia. Împarte mai multe daruri credincioșilor și copiilor din parohie.

Luni – miercuri, 7 – 9 aprilie 2014

La Centrul mitropolitan din Limours, Franța, participă la slujirile liturgice și la lucrările Sinoadelor Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale și Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Vineri, 11 aprilie 2014 – Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Săvârșește Liturghia Darurilor înainte sfințite în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.

Sâmbăta Dreptului Lazăr, 12 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și slujba obștească de pomenire a morților în orașul suedez Linköping.

Duminica Floriilor, 13 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească Adormirea Maicii Domnului din cartierul Bredäng din Stockholm. Săvârșește Sfeștania în noile locuințe ale unor enoriași români din Stockholm.

Duminică – miercuri, 14 – 16 aprilie 2014

La Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, săvârșește Deniile și susține catehezele biblice.

Joia Mare, 17 aprilie 2014

La Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Seara săvârșește Denia celor 12 Evanghelii în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.

Vinerea Mare, 18 aprilie 2014

La Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, săvârșește Ceasurile Împărătești. Seara săvârșește Denia Prohodului Domnului în biserica românească din cartierul Bredäng din Stockholm.

Sâmbăta Mare, 19 aprilie 2014

La Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Duminică – Sfintele Paști, 20 aprilie 2014

Săvârșește Slujba Învierii și Liturghia în noua biserică românească din orașul suedez Jönköping. Săvârșește Slujba Vecerniei („A Doua Înviere”) în biserica Mănăstirii suedeze Sfânta Treime din Bredared.

Lunea Luminată, 21 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Române Pogorârea Sfântului Duh și Sfinții Ierarhi Varlaam, Dosoftei și Teodosie de la Brazi, Mitropoliții Moldovei din orașul Göteborg, Suedia. Săvârșește Slujba Agheasmei mici în casele câtorva români din oraș.

Marțea Luminată, 22 aprilie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie la Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm. Participă la agapa pascală de la Clubul pensionarilor români din Stockholm, fiind însoțit de tinerii din Grupul coral Credo al Episcopiei Europei de Nord.

Miercurea Luminată, 23 aprilie 2014 – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Săvârșește Liturghia de hram în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.

Joia Luminată, 24 aprilie 2014

Slujește Sfânta Liturghie, în sobor de arhierei, în noua Catedrală episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Vinerea Luminată, 25 aprilie 2014 – Izvorul Tămăduirii

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului vizitează Mănăstirea Robaia.

Sâmbăta Luminată, 26 aprilie 2014

În biserica de lemn a Muzeului satului ‒ Golești, de lângă Pitești, săvârșește Taina Botezului pruncului Ilie-Nicolae, cel de-al treilea copil al tinerilor piteșteni Andrei și Anana Postoacă stabiliți la Stockholm. Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic vizitează Muzeul satului din Pitești, bisericile din Jupânești și Costești precum și Mănăstirile Nămâiești și Negru Vodă din Câmpulung-Muscel.

Duminica Sfântului Apostol Toma, 27 aprilie 2014

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, slujește în Catedrala din orașul Mioveni. Hirotonește întru diacon pe ipodiaconul Ioan-Constantin Ene pentru biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Pitești. Vizitează Centrul de cultură I.C. Brătianu și biserica Schitului Sfântul Ioan Botezătorul ‒ Ștefănești, Argeș, cu necropola Brătienilor, și casa memorială Liviu Rebreanu de la Valea Mare. Seara, participă la Concertul pascal, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului la Casa de Cultură din Pitești.

Luni, 28 aprilie 2014

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic vizitează Mănăstirile Corbii de Piatră, Slănic și Aninoasa. După-amiază, la Reședința patriarhală din București, este primit în audiență de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Marți, 29 aprilie 2014

La Reședința patriarhală din București, participă la întâlnirea ierarhilor din diaspora română cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După-amiază, alături de alți ierarhi români din diaspora, este decorat la Palatul Cotroceni de Președintele României, Traian Băsescu. Primește Ordinul „Meritul Cultural” ‒ în grad de Cavaler, categoria G ‒ „Culte”.

 

Mai

Joi, 1 mai 2014

În biserica românească din Bredäng-Stockholm, săvârșește Sfânta Liturghie și Taina Botezului pruncului Ștefan-Mihai, primul copil în familia tinerilor Viorel și Speranța Bănesaru. După slujbă, s-a stabilit ca paraclisul din Bredäng, unde se va sluji Liturghia în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz, să poarte hramul Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei.

Sâmbătă, 3 mai 2014

În biserica românească din orașul norvegian Stavanger, prezidează lucrările Simpozionului „Sfinții Martiri Brâncoveni – Mărturisitori ai credinței ortodoxe și promotori ai culturii românești și susține comunicarea: Sfântul Constantin Brâncoveanu și scandinavii. În biserica luterană Netland din Stavanger, participă și vorbește la Concertul pascal susținut de Corul bărbătesc al bisericii Sfântul Ierarh Nicolae – Alba din București.

Duminica Mironosițelor, 4 mai 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Stavanger. Conferă distincția „Crucea Nordului” Excelențelor Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei și Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și distinsei sale soții, lect. dr. Miruna-Irina Tătaru-Cazaban, participanți la lucrările simpozionului de la Stavanger. După-amiază, săvârșește Vecernia în biserica noii parohii românești Sfântul Cuvios Macarie cel Mare din localitatea norvegiană Haugesund, instalându-l în slujirea de paroh pe preotul Valeriu-Dumitru Chiorbeja. Îl botează pe pruncul Alexandru, primul copil în familia unor tineri credincioși din comunitate.

Luni – marți, 5 – 6 mai 2014

Vizitează mai mulți bătrâni și bolnavi în Stockholm.

Vineri, 9 mai 2014 – Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae

Săvârșește Sfânta Liturghie la Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm. Cinstește fragmentele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, păstrate în Paraclisul Episcopal.

Duminică, 11 mai 2014

Slujește Sfânta Liturghie, în sobor de arhierei, cu prilejul resfințirii bisericii din localitatea Sân Mihai de lângă Vârșeț. Vizitează casele părintești ale mai multor familii de români stabiliți în Suedia.

Miercuri, 21 mai 2014 – Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților săvârșește Liturghia de hram și rostește un cuvânt de învățătură în biserica din localitatea Slătioara, Protopopiatul Fălticeni.

Joi, 22 mai 2014

La Reședința patriarhală din București, este primit în audiență de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Sâmbătă, 24 mai 2014

Participă la Slujba Privegherii în Mănăstirea Pângărați, jud. Neamț.

Duminică, 25 mai 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ‒ Măriței din Piatra Neamț și îi cunună pe tinerii Gheorghe-Cristian și Andreea-Cătălina Popa. Se reculege în Chilia Sfinții Cuvioși Amfilohie și Simeon de la Pângărați în Poiana Sihaștrilor din apropierea Mănăstirii Pângărați.

Miercuri, 28 mai 2014

Vizitează Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Jackson, Michigan, S.U.A. unde poartă un dialog duhovnicesc cu Arhim. Roman Braga. Se întâlnește cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Natanael Pop și cu Preasfințitul Episcop Irineu Duvlea la Mănăstirea Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan, S.U.A. unde participă la Slujba privegherii.

Joi, 29 mai 2014 – Înălțarea Domnului

Săvârșește în sobor de arhierei Liturghia de hram și rostește un cuvânt de învățătură în biserica Mănăstirii Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan, S.U.A.

Vizitează Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Detroit și bisericile românești din orașele Detroit și Troy.

Vineri, 29 mai 2014

Se întâlnește cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Natanael Pop și vizitează Centrul Vatra Românească din Jackson, Michigan, S.U.A.

Seara, săvârșește în sobor de arhierei Taina Maslului și rostește un cuvânt de învățătură în biserica Mănăstirii Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan.

Sâmbătă, 30 mai 2014

Săvârșește în sobor de arhierei Sfânta Liturghie și rostește un cuvânt de învățătură în biserica Mănăstirii Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan, S.U.A. Participă la agapa creștină alături de ierarhii, preoții și credincioșii români din America și Canada. Seara, vizitează muzeul parohiei românești din Cleveland, Ohio, S.U.A., cea mai veche parohie românească de pe continentul american. Se întâlnește cu membrii parohiei cu prilejul aniversării a 110 ani de la înființarea acestei parohii.

 

Iunie

Duminică, 1 iunie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească Adormirea Maicii Domnului din Cleveland, Ohio, S.U.A. Conferă părintelui paroh Remus-Viorel Grama distincția „Crucea Nordului” pentru clerici. Binecuvântează copiii de la școala duminicală din parohie.

Vizitează Mănăstirea Schimbarea la Față din Ellwood City, Pennsylvania, S.U.A. Săvârșește Trisaghionul, în cimitirul mănăstirii, la mormântul Maicii Alexandra (Principesa Ileana a României).

Miercuri, 4 iunie 2014

Vizitează Seminarul Saint Vladimir din New York. Se întâlnește cu decanul institutului teologic, părintele profesor John Behr și cu alți membri ai corpului academic. Se închină la altarul bisericii românești Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Manhattan ‒ New York, fiind întâmpinat de părintele protopop Traian Petrescu. Săvârșește Acatistul Mântuitorului și susține o cateheză în biserica românească Sfântul Ierarh Nicolae din New York. Vizitează chilia răposatului Arhimandrit Vasile Vasilache, fiind întâmpinat de preotul paroh Marius Daniel Dumitrescu. Săvârșește Acatistul Maicii Domnului și susține o cateheză în biserica românească Nașterea Maicii Domnului din Queens ‒ New York. La agapa creștină din sala de întruniri a bisericii poartă un dialog cu credincioșii, fiind găzduit de părintele protosinghel Chesarie Bertea.

Vineri, 6 iunie 2014

Săvârșește Taina Maslului și rostește un cuvânt de învățătură în biserica Mănăstirii Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan, S.U.A.

Sâmbătă, 7 iunie 2014

Slujește în Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago. Se întâlnește la Centrul eparhial cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae Condrea. Se închină la altarul bisericii românești Sfânta Maria din Chicago.

Duminica Rusaliilor, 8 iunie 2014

Împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Irineu Duvlea slujește Sfânta Liturghie cu Vecernia plecării genunchilor și rostește cuvântul de învățătură în biserica românească Nașterea Domnului din Chicago. Vizitează șantierul noii biserici românești de aici.

Lunea Rusaliilor, 9 iunie 2014

Participă la slujbă în Mănăstirea Înălțarea Domnului din Clinton, Michigan, S.U.A.

Seara, se închină la altarul bisericii românești Sfânta Cuvioasă Parascheva din Phoenix, Arizona, S.U.A., fiind întâmpinat și găzduit de preotul paroh Alin Munteanu.

Marțea Rusaliilor, 10 iunie 2014

Participă Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie în Mănăstirea Sfântul Cuvios Antonie cel Mare din Florence, Arizona, S.U.A. Se întâlnește cu îmbunătățitul duhovnic Arhimandritul Efrem Filoteitul.

Miercurea Rusaliilor, 11 iunie 2014

Se închină la altarul bisericii românești Învierea Domnului din Hayward, California, S.U.A., fiind întâmpinat și găzduit de preotul paroh Octavian Mahler.

Seara, se închină la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici și participă la Slujba Vecerniei în Catedrala rusă din San Francisco, California, S.U.A.

Joia Rusaliilor, 12 iunie 2014

În Catedrala rusă din San Francisco, săvârșește Acatistul Sfântului Ioan Maximovici, în limba română, la racla cu moaștele ierarhului, alături de preoți și închinători români. Vizitează paraclisul și casa în care a viețuit Sfântul Ioan Maximovici.

Vizitează Mănăstirea Ortodoxă Americană Sfântul Cuvios Gherman de Alaska din Platina, California, S.U.A., fiind întâmpinat de Părintele Stareț Damaschin și soborul viețuitorilor. Rostește un cuvânt în biserica mănăstirii și vizitează chilia și mormântul Părintelui Serafim Rose.

Sâmbătă, 14 iunie 2014

În biserica românească Sfânta Cruce din Miami, Florida S.U.A., împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Irineu Duvlea, îl botează pe pruncul Ioan-Silvius, cel de-al doilea copil în familia preotului paroh Silvius. Vizitează biserica românească Sfânta Treime din Miramar, Florida S.U.A.

Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie 2014

Împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Irineu Duvlea, slujește Sfânta Liturghie și rostește cuvântul de învățătură în biserica românească Sfânta Cruce din Miami, Florida S.U.A.

Duminica Sfinților Români, 22 iunie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în Parohia Sfinții Români din orașul Roskilde, Danemarca. După-amiază, săvârșește Vecernia și susține o cateheză în Parohia Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Nicodim de la Tismana și Grigorie Decapolitul din Copenhaga.

Luni, 23 iunie 2014

Vizitează mai mulți bolnavi în Stockholm.

Marți, 24 iunie 2014 Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.

Vineri, 27 iunie 2014

Se întâlnește la Centrul mitropolitan din Cluj cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei Andreicuț. Săvârșește Taina Sfântului Maslu în biserica Adormirea Maicii Domnului din Cluj-Mănăștur și rostește un cuvânt de învățătură.

Sâmbătă, 28 iunie 2014

În biserica Adormirea Maicii Domnului din Cluj ‒ Mănăștur o botează pe prunca Mara-Emanuela, fiica nepoatei sale de soră. În biserica parohială din satul său natal Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, îl botează pe pruncul Darius-Iustin.

Duminică, 29 iunie 2014 – Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Slujește Sfânta Liturghie de hram împreună cu Preasfințiții Episcopi Nicodim al Strehaiei și Severinului, Gurie al Devei și Hunedoarei și Daniil al Daciei Felix în Catedrala din Deva. Îi primește pe ierarhii împreună slujitori la casa părintească din Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud.

Luni, 30 iunie 2014 – Soborul Sfinților 12 Apostoli

În mănăstirea maramureșeană Bârsana, slujește în sobor de arhierei la Sfânta Liturghie de hram.

 

Iulie

Marți, 2 iulie 2014 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

În Mănăstirea Putna, slujește în sobor de arhierei la Sfânta Liturghie de hram.

Miercuri, 3 iulie 2014

Vizitează Mănăstirile Sihăstria Putnei și Sfântul Ioan cel Nou din Suceava și organizează trimiterea catapetesmelor și materialelor pentru noile biserici românești din Scandinavia.

Duminică, 6 iulie 2014

În Catedrala patriarhală din București, săvârșește Sfânta Liturghie și îl hirotonește întru preot pe diaconul Dan Virgil Păcurar pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Voievozi Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab și Olav Martirul din Trondheim, Norvegia.

Luni, 7 iulie 2014

În Sibiel, conferă Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, distincția „Crucea Nordului” pentru clerici.

Duminică, 13 iulie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În biserica parohială din Belinț-Lugoj, îi cunună pe tinerii din Copenhaga, Ionuț-Gabriel și Cristina.

Luni, 14 iulie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii din Dobrești. Vizitează casa natală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Marți – joi, 15 – 17 iulie 2014

Vizitează mai multe mănăstiri în Banat și Severin.

Vineri, 18 iulie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Arad Gai. Hirotonește întru diacon pe tânărul ipodiacon arădean Silviu-Alin Iosif. Se întâlnește cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei al Aradului împreună cu care vizitează catedralele și câteva mănăstiri din Arhiepiscopia Aradului.

Sâmbătă, 19 iulie 2014

La Centrul episcopal din Caransebeș se întâlnește cu Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului. Participă, în sobor de arhierei, la Slujba privegherii în Mănăstirea Vasiova.

Duminică, 20 iulie 2014 – Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în biserica Mănăstirii Vasiova. Hirotonește întru preot pe tânărul diacon arădean Silviu-Alin Iosif, pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Arhangheli și Sfinții Mitropoliți ai Transilvaniei din Borås, Suedia.

Duminică, 27 iulie 2014

Împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu al Sălajului, săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească din Bredäng-Stockholm.

 

August

Duminică, 3 august 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români de la Centrul eparhial din Stockholm.

Marți, 5 august 2014 Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

Slujește Sfânta Liturghie de hram, în sobor de arhierei, în Catedrala Seminarului Teologic din Mănăstirea Neamț.

Miercuri, 6 august 2014 – Schimbarea la Față a Mântuitorului

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, săvârșește Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea de pe Muntele Ceahlău.

Joi, 7 august 2014 – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Slujește Sfânta Liturghie de hram, în sobor de arhierei, în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria, Neamț. Participă la procesiunea de la peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Mănăstirea Sihla.

Sâmbătă, 9 august 2014

În Mănăstirea Sihăstria Putnei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim din Germania, săvârșește slujba înmormântării ieromonahului Antonie Rădăcină. Vizitează Mănăstirea Putna. Vizitează Mănăstirea Popăuți din Botoșani, fiind întâmpinat de părintele exarh, Arhim. Ioan Harpa. Slujește Privegherea în Mănăstirea Vorona.

Duminică, 10 august 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Zosin, fiind întâmpinat și găzduit de părintele stareț Teodosie cu soborul. Vizitează câteva mănăstiri din părțile Botoșanilor.

Miercuri, 13 august 2014

Se întâlnește cu tinerii din Comunitatea ASCOR în tabăra de la Dăbâca, lângă Cluj. Seara, săvârșește Slujba Paraclisului și rostește un cuvânt în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Joi, 14 august 2014

Se întâlnește cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei al Clujului la Centrul mitropolitan din Cluj. Participă la pelerinajul parcurs pe jos din Gherla spre Mănăstirea Nicula unde slujește în sobor de arhierei Privegherea și rostește un cuvânt de învățătură.

Vineri, 15 august 2014 – Adormirea Maicii Domnului

La Mănăstirea Nicula, slujește la Sfânta Liturghie de hram, în sobor de arhierei.

Sâmbătă, 16 august 2014 – Sfinții Martiri Brâncoveni

La biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe ‒ Nou din București, slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Primește din partea Patriarhului României, alături de ceilalți ierarhi prezenți la sărbătoare, Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

În Catedrala Patriarhală, săvârșește Vecernia cu Litie și rostește cuvânt de învățătură.

Duminică, 17 august 2014

La biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe de la Mogoșoaia, slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei și slujba sfințirii noii picturi, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Seara, participă la Ateneul Român la concertul vocal-simfonic dedicat Sfinților Brâncoveni.

Luni, 18 august 2014

Participă la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vineri, 29 august 2014 – Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia. Conferă Părintelui Stareț Ioan Cojanu distincția „Crucea Nordului” pentru clerici.

Duminică, 31 august 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram la biserica din satul său natal Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, și predică miilor de pelerini.

 

Septembrie

Sâmbătă, 6 septembrie 2014

În Mangalia, în sobor de arhierei, participă la procesiunea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie din Grecia.

Duminică, 7 septembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Mănăstirea Sfânta Maria, Stavropighie patriarhală, din Techirghiol, jud. Constanța. Săvârșește Trisaghionul la mormântul duhovnicului Arhimandritul Arsenie Papacioc.

Luni, 8 septembrie 2014 – Nașterea Maicii Domnului

Slujește Târnosirea și Sfânta Liturghie, în sobor de arhierei, în Mănăstirea Sfântul Ierarh Bretanion din localitatea 23 August, Arhiepiscopia Tomisului.

Duminică, 14 septembrie 2014 – Înălțarea Sfintei Cruci

Participă la pelerinajul din Caransebeș spre Muntele Mic, slujește Liturghia, în sobor de arhierei, pe Muntele Mic și rostește cuvântul de învățătură.

Marți, 16 septembrie 2014

Îl vizitează la Clinica de Neurochirurgie din Cluj pe Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Someșanul, nașul său de călugărie.

Duminică, 21 septembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie și pomenirea moșilor și strămoșilor în biserica din satul său natal Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud și împarte ofrande credincioșilor prezenți la slujbă. Conferă distincția „Crucea Nordului” pentru clerici părinților năsăudeni Alexandru Moraru, Teodor Mureșan și Ioan-Simeon Buta.

Luni – sâmbătă, 22 – 27 septembrie 2014

Vizitează bătrânii și bolnavii din zona sa natală a Văilor Țibleșului.

Duminică, 28 septembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București.

Marți, 30 septembrie 2014

În Catedrala Patriarhală, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei cu prilejul aniversării a 7 ani de la întronizarea Preafericirii Sale.

 

Octombrie

Miercuri, 1 octombrie 2014 – Acoperământul Maicii Domnului

În Catedrala Mitropolitană din Timișoara, participă la Sfânta Liturghie și slujește la prohodirea Mitropolitului Nicolae Corneanu.

Joi, 2 octombrie 2014

La Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu din București se întâlnește cu Acad. Sabina Ispas.

Vineri, 3 octombrie 2014

La Viena, face o vizită familiei Ambasadorului Cristian Istrate.

Sâmbătă, 4 octombrie 2014

Săvârșește Liturghia de hram în biserica românească Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț din orașul Jönköping, Suedia.

Duminică, 5 octombrie 2014

Slujește Târnosirea și Sfânta Liturghie, în sobor de arhierei, sub protia Preafericitului Irineu, Patriarhul Serbiei, în Catedrala sârbă Sfântul Ierarh Sava al sârbilor din Stockholm. Primește din partea Preasfințitului Episcop Dositei al Scandinaviei și Marii Britanii Ordinul episcopal Sfântul Ierarh Sava al sârbilor.

Vineri, 10 octombrie 2014

Vizitează șantierul mănăstirii și bisericii parohiale românești din Ikast, Danemarca. Săvârșește Slujba Agheasmei mici în casele unor credincioși din orașele Ikast și Herning.

Sâmbătă, 11 octombrie 2014

În parohia românească din Aarhus, Danemarca, săvârșește Vecernia și Taina Botezului pruncului Ștefan. Participă la catehezele cu credincioșii.

Duminică, 12 octombrie 2014

În parohia românească din orașul danez Aarhus, săvârșește Sfânta Liturghie de hram, în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Luni, 13 octombrie 2014

Slujește în sobor de arhierei Sfânta Liturghie la târnosirea bisericii Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din Iași. Vizitează câteva biserici parohiale din Iași, luând contact cu câteva familii sărace ajutate de parohiile din Episcopia Europei de Nord.

Marți, 14 octombrie 2014 Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Slujește în sobor de arhierei Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Vineri, 17 octombrie 2014

În biserica parohiei românești din Copenhaga, Danemarca, săvârșește Taina Sfântului Maslu și spovedește credincioșii.

Sâmbătă, 18 octombrie 2014

În biserica parohiei românești din Copenhaga, Danemarca, săvârșește Sfânta Liturghie și participă la manifestările prilejuite de întâlnirea generală a tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu tema „Sfinții Martiri Brâncoveni, pildă de viață și mărturisire”. Seara, conduce grupul de pelerini, purtând icoana-relicvar a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, spre Mănăstirea Ortodoxă Română Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din orașul danez Ikast și unde slujește Privegherea.

Duminică, 19 octombrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din orașul danez Ikast, inaugurând această primă mănăstire ortodoxă românească din Danemarca.

Luni – vineri, 20 – 24 octombrie 2014

Vizitează bolnavii și bătrânii din Stockholm.

Duminică, 26 octombrie 2014 – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei la Catedrala Patriarhală din București.

Luni, 27 octombrie 2014 – Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi

La Catedrala Patriarhală, slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Teofil III al Ierusalimului și al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României.

Marți, 28 octombrie 2014

Participă la Sfânta Liturghie și Tedeum în Catedrala Patriarhală din București și la sesiunea solemnă a lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Miercuri, 29 octombrie 2014

Participă la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Miercuri, 29 octombrie 2014

În Catedrala Patriarhală, participă la Vecernia și Slujba ipopsifierii Arhimandritului Timotei Aioanei.

Joi, 30 octombrie 2014 – Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie și Sfânta Muceniță Zenovia, sora sa

În Catedrala Patriarhală, în sobor de arhierei, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, slujește Sfânta Liturghie și hirotonia întru arhiereu a Preasfințitului Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor căruia îi conferă distincția „Crucea Nordului” pentru arhierei.

 

Noiembrie

Sâmbătă, 1 noiembrie 2014 – Pomenirea morților

În biserica Mănăstirii Radu Vodă din București săvârșește Sfânta Liturghie și hirotonia întru diacon a tânărului Radu Constantinescu. La final oficiază Slujba parastasului de obște.

Duminică, 2 noiembrie 2014

În Catedrala Patriarhală, săvârșește Sfânta Liturghie și hirotonia întru preot a diaconului Radu Constantinescu, pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel din orașul Ålesund, Norvegia.

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014 – Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

În sobor de arhierei, sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, slujește Sfânta Liturghie cu prilejul târnosirii bisericii Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni din Deva. Participă la inaugurarea Centrului Socio-medical Sfântul Ierarh Nectarie și a Centrului administrativ-eparhial din Deva.

Duminică, 9 noiembrie 2014 – Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

În Catedrala Episcopală din Deva, slujește Sfânta Liturghie în sobor de arhierei.

Luni, 10 noiembrie 2014

Îl vizitează la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj pe Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Someșanul, nașul său de călugărie.

Marți – vineri, 11 – 14 noiembrie 2014

Vizitează bolnavii și bătrânii din satul său natal Spermezeu și din localitățile învecinate de pe Văile Țibleșului.

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014 – Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

În biserica Mănăstirii Radu Vodă din București, săvârșește Sfânta Liturghie și hirotonia întru diacon a tânărului Andrei-Ovidiu Sofa. La final oficiază Slujba parastasului de obște.

Duminică, 16 noiembrie 2014

În Catedrala Patriarhală, săvârșește Sfânta Liturghie și hirotonia întru preot a diaconului Andrei-Ovidiu Sofa, pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș din orașul Tromsș, Norvegia.

Marți, 18 noiembrie 2014

La invitația tinerilor ASCOR, în Casa de cultură din Ploiești, susține conferința cu tema: Bucuria Spovedaniei, dar dumnezeiesc.

Miercuri, 19 noiembrie 2014

La invitația tinerilor ASCOR, în Aula Magna a Facultății de Drept din București, susține conferința cu tema: Bucuria Spovedaniei, dar dumnezeiesc.

Joi, 20 noiembrie 2014

Participă în studioul Trinitas TV la emisiunea „Biserica azi”, dedicată praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

Vineri, 21 noiembrie 2014 – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Săvârșește Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon ‒ Nou, Paraclis patriarhal din București.

Sâmbătă, 22 noiembrie 2014

În Parohia Ortodoxă Română Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Grigorie Decapolitul și Nicodim de la Tismana din Copenhaga săvârșește Sfânta Liturghie cu Te Deum și prezidează lucrările Adunării eparhiale. Îl hirotesește întru duhovnic pe preotul Radu Constantinescu, pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel din orașul Ålesund, Norvegia. După-amiază vizitează șantierele mănăstirii și bisericii parohiale din Ikast, Danemarca.

Duminică, 23 noiembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în Parohia Ortodoxă Română Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfinții Ierarhi Pahomie de la Gledinul Bistriței și Ioan de la Râșca și Secu, Episcopii Romanului din orașul Aalborg, Danemarca.

Marți, 25 noiembrie 2014 Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm. Scoate spre închinare icoana-relicvar a Sfintei Mucenițe Ecaterina.

Miercuri, 26 noiembrie 2014 – Sfântul Cuvios Stelian, Ocrotitorul copiilor

Săvârșește Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm. Vizitează în Stockholm familiile care au mai mulți copii.

Sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur și Sfinții Ierarhi Iachint de Vicina, Antim Ivireanul și Grigorie Dascălu, Mitropoliții Țării Românești din orașul Uppsala, Suedia. Poartă un dialog duhovnicesc cu tinerii studenți și cu credincioșii. Seara, în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, săvârșește Taina Sfântului Maslu și Privegherea.

Duminică, 30 noiembrie 2013 – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Episcopiei Europei de Nord

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm. Hirotesește întru duhovnic pe tânărul preot Andrei-Ovidiu Sofa, pe seama credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș din orașul Tromsș, Norvegia. În cadrul slujbei sfințește icoanele relicvar ale Sfinților Mucenici Longhin Sutașul și Teodor Tiron și ale Sfintelor Mucenițe Ecaterina din Alexandria și Sabina Romana. Aduce mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea icoanei in tehnica vitraliu, de la Centrul eparhial din Stockholm, în care sunt reprezentați Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii și Sfetnicul Ianache, Ștefan cel Mare al Moldovei și Neagoe Basarab al Țării Românești, Ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Icoana de mari dimensiuni a fost lucrată de artiștii români din Stockholm, Constanțiu Mara și Sorin Irimia.

 

Decembrie

Luni, 1 decembrie 2013 – Ziua Națională a României

Săvârșește Sfânta Liturghie și Te Deum-ul în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm.

Miercuri, 3 decembrie 2014

La Reședința episcopală din Stockholm, îl primește pe Înaltpreasfințitul Cleopas, Mitropolitul grec al Scandinaviei.

Sâmbătă, 6 decembrie 2014 – Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Stavanger, Norvegia. Împarte daruri copiilor din parohie. Vizitează în Stavanger pe Mihai Tofan și soția sa Mihaela, filipineză de curând botezată în biserica ortodoxă din Stavanger. Săvârșește Slujba Agheasmei mici în noua lor casă. Seara, vizitează atelierul de icoane al părintelui Ioan Avramescu din orașul norvegian Stord.

Duminică, 7 decembrie 2014 – Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș

Săvârșește Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului, în biserica parohiei românești din Bergen, Norvegia. Împarte daruri copiilor din parohie și îl felicită pe preotul paroh Andrei Marius Pop la împlinirea a patru ani de la primirea harului preoției, prin punerea mâinilor Preasfinției Sale. Săvârșește Slujba Agheasmei mici în casa bunilor credincioși din Bergen, Cătălin Dumitru și Irina Pripici, binecuvântând pe cei trei copii ai lor și pe părinții lor cu care locuiesc.

Marți, 9 decembrie 2014 Zămislirea Sfintei și Dreptei Ana

La casa părintească din satul său natal Spermezeu își felicită mama la aniversarea zilei onomastice. Împreună cu preotul paroh Ioan Simeon Buta vizitează bolnavii din Spermezeu. Îi primește la casa părintească pe noii preoți slujitori de pe Văile Țibleșului, din parohiile Dumbrăvița, Sita și Hălmăsău, împreună cu soțiile și copilașii lor.

Miercuri, 10 decembrie 2014

În biserica Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a parohiei Năsăud III, slujește Vecernia și rostește un cuvânt de învățătură cu tema: „Sfânta Spovedanie, Taina iertării și vindecării”. Primește din partea Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Sfinții Martiri Năsăudeni, „Diploma pentru promovarea valorilor credinței creștin-ortodoxe”. Se întâlnește cu părintele protopop Ioan Dâmbu și preoții Protopopiatului Năsăud.

Joi, 11 decembrie 2014

Îl vizitează la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj pe Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Someșanul. La Reședința mitropolitană, se întâlnește cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei. În Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, slujește Vecernia și rostește un cuvânt de învățătură cu tema: „Sfânta Spovedanie, Taina iertării și vindecării”. În amfiteatrul Facultății de Chimie din Cluj, poartă un dialog duhovnicesc cu tinerii.

Vineri, 12 decembrie 2014 – Sfântul Ierarh Spiridon la Trimitundei

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica tinerilor ASCOR din cartierul studențesc Hașdeu din Cluj și rostește un cuvânt de învățătură.

Sâmbătă, 13 decembrie 2014 – Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în paraclisul Seminarului Teologic Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava și rostește un cuvânt de învățătură, ca absolvent al acestui seminar. Săvârșește Botezul pruncului Arsenie-Dosoftei.

Duminica Sfinților Strămoși, 14 decembrie 2014

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, slujește Sfânta Liturghie în biserica parohiei Capu Câmpului și rostește cuvântul de învățătură. Seara, la invitația tinerilor ASCOR, în aula Centrului eparhial din Suceava, susține conferința cu tema: „Taina Spovedaniei, calea mântuirii”.

Marți, 16 decembrie – miercuri, 17 decembrie 2014

La Reședința patriarhală din București, participă la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Marți, 16 decembrie 2014

La Opera Națională din București, participă la concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”.

Miercuri, 17 decembrie 2014 – Sfântul Proroc Daniel

În Catedrala Patriarhală din București, alături de ierarhii Sfântului Sinod, participă la Slujba Te Deum-ului cu prilejul aniversării onomasticii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Joi, 18 decembrie 2014 – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

La Reședința patriarhală din București, este primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de grupul de colindători din satul său natal Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud.

Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 21 decembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească din Bredäng-Stockholm. Vorbește la Concertul de colinde susținut de Grupul coral Theotokos.

Luni, 22 decembrie – marți, 23 decembrie 2014

Vizitează bătrânii și bolnavii din Stockholm.

Miercuri, 24 decembrie 2014 – Ajunul Praznicului Nașterii Domnului

În Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, săvârșește Ceasurile Împărătești și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Primește la reședință cetele de colindători.

Joi, 25 decembrie 2014 – Nașterea Domnului

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm. Împarte daruri copiilor și participă la Agapa prăznuirii.

Vineri, 26 decembrie 2014 – Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Săvârșește Sfânta Liturghie de hram în biserica parohiei românești din Copenhaga, ocrotită și de Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. Săvârșește Botezul pruncului Andrei-Nestor, cel de-al treilea copil al familiei preotului paroh Octavian-Horațiu Mureșan și a soției sale Ramona-Maria. Împarte daruri copiilor și participă la Agapa creștină.

Sâmbătă, 27 decembrie 2014 – Sfântul întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Borås, Suedia. Împarte daruri copiilor și participă la Agapa creștină.

Duminica după Nașterea Domnului, 28 decembrie 2014

Săvârșește Sfânta Liturghie în biserica românească din Jönköping, Suedia. Împarte daruri copiilor și participă la agapa creștină.

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.