„Candela de duminică” – nou proiect editorial în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

with Niciun comentariu


La inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Epsicop Macarie Drăgoi, se conturează un nou proiect editorial în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.  Foaia parohială „Candela de duminică” care, pe de o parte, completează fericit, la nivel local, revista eparhială „Candela Nordului”, iar, pe de altă parte, reprezintă un mijloc adecvat de comunicare constantă și dialog întru Hristos între membrii parohiilor. Totodată, se vrea a fi un spațiu al creației și al întâlnirii între cuvintele ierarhului și ale părinților slujitori, pericope ale Scripturii, pagini de Sinaxar, fragmente de catehism, programul liturgic și misionar, dar mai ales crâmpeie de gânduri așternute în scris de cei din parohie.  
În mesajul inaugural de binecuvântare a noului demers cultural și misionar al parohiilor, Părintele Episcop Macarie i-a îndemnat pe cititori: „În acest întuneric duhovnicesc care se coboară asupra lumii, avem nevoie să veghem, purtând candelele aprinse. Mă rog Preamilostivului Dumnezeu ca toți purtătorii „Candelei de duminică” să întrețină focul credinței pe care Mântuitorul Hristos – Lumina lumii,  L-a aruncat pe pământul inimilor noastre!”
Foaia apare atât în format electronic cât și tipărit, fiind distribuită credincioșilor, de mai multe parohii din Episcopia Europei de Nord, la finalul Liturghiei sau virtual în mediile sociale pe care parohia le gestionează. 

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.