La Praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie în biserica românească din Göteborg, Suedia, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea amvonului, ierarhul a săvârșit Sfințirea cea Mare a apei și a binecuvântat cu agheazmă credincioșii prezenți la slujbă, mulți dintre ei veniți în pelerinaj de la Stockholm, Copenhaga și din alte orașe din țările scandinave.
Ca în fiecare an, Părintele Episcop Macarie a condus procesiunea de la biserică la țărmul Mării Nordului, unde a aruncat Sfânta Cruce pe care mai mulți tineri înotători au ridicat-o din apa mării. Crucea a fost adusă anul acesta pe uscat de către tânărul Felix Bozian de la Stockholm. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie le-a oferit daruri celor care s-au cufundat în apă, însă și copiilor prezenți la procesiune, exprimându-și bucuria că și anul acesta apele Nordului au primit binecuvântarea Iordanului. „Aruncarea și ridicarea Crucii din ape, acum la prăznuirea Botezului Domnului, semnifică intrarea și ieșirea Mântuitorului cu preacuratul Său trup din apele Iordanului. Apa fiind seva universului și a elementelor cosmice, întreaga fire se sfințește acum prin agheazma Bobotezei” a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord.
on ianuarie 6, 2020
with
Niciun comentariu
Similar Posts
PS Episcop Macarie: „Se naște Hristos Domnul păcii într-o lume cuprinsă de război și nedreptate” – Pastorală la Nașterea Domnului – 2024
† Macarie, Din mila şi purtarea de grijă a Atotmilostivului Dumnezeu, Episcop al Episcopiei Ortodoxe... Read More
Zic și eu precum psalmistul: „unii se laudă cu carele și căruțele lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” (Psalmul 19, 8). Și cu ceea ce este binecuvântat de Dumnezeu: neamul, familia, glia strămoșilor. (…)
Zic și eu precum psalmistul: „unii se laudă cu carele și căruțele lor, iar noi... Read More
Dumnezeiasca Liturghie Arhierească și Parastasul în comunitatea euharistică din Kristiansand, Regatul Norvegiei
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord a săvârșit astăzi, sâmbătă, 24... Read More
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




















Leave a Reply