În aceste zile Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord i-a cercetat pe românii din mai multe comunități parohiale din Norvegia și Suedia.
Vineri, 8 februarie 2019 ierarhul român a săvârșit Taina Sfântului Maslu, iar sâmbătă, 9 februarie, Dumnezeiasca Liturghie în parohia românească din orașul Kristiansand în sudul Norvegiei, păstorită de către preotul Mihai Liculescu.
Duminică, 10 februarie 2019, la prăznuirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, Părintele Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie de hram în parohia ortodoxă română din Kalmar, Suedia, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a botezat primul copilaș în familia preotului paroh Andrei-Valerian Dănilă și a soției sale Mirela-Gabriela.
În cuvântul de învățătură ierarhul s-a referit la înțelesurile care se desprind din pericopa evaghelică duminicală despre vindecarea fiicei femeii cananeence și despre credința puternică a Sfântului Mucenic Haralambie. „Am auzit cum Hristos s-a adresat femeii cananeence: „Mare este credința ta!” după ce aceasta a trecut toate „testele” la care a fost supusă de aparenta respingere a cererilor sale de către Mântuitorul. Și același lucru, desigur, se poate spune și despre Sfântul Mucenic Haralambie: mare a fost credința acestui slujitor al altarului de 113 ani, care a înfruntat persecuția și torturile cu suflet viteaz, determinându-i pe unii dintre chinuitorii săi să se convertească și ei la creștinism și să devină martiri la rândul lor. Sfântul Haralambie, la cei peste 100 de ani, a ajuns la o vârstă de la care nu mai există nicio așteptare, însă nu doar că vedem o la el o dârzenie ieșită din comun, dar și o prezență foarte vie, o credință care „contaminează” chiar și pe torționari, o credință care sporește pe măsură ce persecuția devine mai aprigă, mai sălbatică. O credință care lucrează și face minuni. Pentru că aceasta este credința cu adevărat: schimbă oamenii, schimbă fața societății, mută munții din loc”.
Copilașii prezenți la slujbă au primit din partea ierarhului mai multe daruri iar la finalul Liturghiei a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru preotul Milică Văsuianu din parohia învecinată din orașul suedez Växjö, trecut la Domnul în urma unui tragic accident rutier.
Similar Posts
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Stockholm
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord a săvârșit astăzi de sărbătoarea... Read More
În criza coronavirusului, îndemnul Episcopului Macarie Drăgoi către tineri la Liturghia din Joia Mare din Paraclisul Episcopal din Stockholm, 16 aprilie 2020
Suntem în Joia Mare, la Cina cea de Taină când cel mai tânăr și iubit... Read More
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi la românii din orașul norvegian Ålesund în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi la românii din orașul norvegian Ålesund în Duminica de după... Read More
PROGRAMUL SLUJIRILOR PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP MACARIE ÎN PERIOADA 5-20 AUGUST 2023
Sâmbăta, 5 august 2023 – Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț Preasfințitul Părinte Episcop... Read More
Românii din Oslo au primit vizita ierarhului lor
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord a liturghisit astăzi, duminică, 29... Read More
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Leave a Reply