Episcopul Macarie acasă la poalele Munților Țibleș: „Vino acasă, iubite frate, vino acasă, iubită soră, fiindcă Părintele Ceresc ne așteaptă pe toți cu brațele deschise!”, Cuvânt la Parabola Fiului Risipitor, duminică, 28 februarie 2021, biserica „Sfinții Arhangheli” din Sita, comuna Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud

Preacucernice părinte Tudor, iubiți frați și surori împreună rugători.

Ieri am urcat la Sita și l-am înmormântat pe dascălul meu de la școala generală din Spermezeu, Valer Feti. Trebuia ca în această dimineață să călătoresc cu avionul de la Cluj spre Malmo, însă, așa cum toate regulile se schimbă cu repeziciune în această perioadă de criză pandemică, am fost nevoit ca să rămân în mijlocul frățiilor voastre. Duminica trecută înainte de lucrările Sfântului Sinod am slujit mai la vale, în centrul comunei noastre Spermezeu, iar astăzi, iată, Dumnezeu a rânduit în chip proniator să slujesc Dumnezeiasca Liturghie aici la Sita, în partea superioară a comunei Spermezeu, unde veneam în copilărie, an de an, pentru a prăznui Sfintele Paști, însoțindu-l pe preotul Teodor Mureșan, ctitorul acestei biserici.

Mi-aduc aminte că în acest loc era o bisericuță de lemn. În copilăria mea, tata (care este acum aici de față împreună cu mama), era primar și a pus umărul împreună cu părintele Teodor Mureșan și cu dumneavoastră, și acea bisericuță care a fost dărâmată în urma unei furtuni, iată, s-a ridicat precum pasărea Phoenix din propria ei cenușă, din dărâmăturile ei, întru această frumoasă biserică de zid înnobilată prin haina picturală iconografică, realizată de către zugravul Teodor Botiș și soția sa. Am fost și la sfințirea acestui lăcaș. Eram copil atunci când Arhiepiscopul Teofil cel milostiv al Clujului a sfințit această biserică imediat după 1989, așa cum îmi aduc aminte proaspăt cum mama și tata plângeau când s-a ridicat această sfântă zidire în perioada comunismului, fiindcă urma o anchetă a autorităților. Datorită faptului că în acele vremuri tata era primar, v-a acoperit cât a putut el, ca să înălțați această bisericuță. Dumnezeu a făcut această mare minune și, iată, avem locaș propriu la Sita. Vreau să vă mai spun ceva: vara trecută am fost la Spermezeu și am urcat la Sita, am slujit în atmosfera prielnică a verii, în vântul subțire și lin, pe care l-am resimțit și noi asemenea Profetului Ilie pe Horeb, aici pe colina de la Sita, și atunci am întâlnit-o pe lelea Anică Șerban, cea care avea anul trecut 94 de ani, iar în aceste zile, la 95 de ani, a fost chemată la cele veșnice. Cu emoție îmi aduc aminte că pe lângă diecii Mircea și ceilalți din vechea generație, și apoi Ioan care li s-a alăturat, și pe lângă coristele tinere și veterane se afla și lelea Anică Șerban cu lelea Valerică Fechete a ceterașului. Lelea Anică era cea mai în vârstă, soție de corator, soția lui badea Iustin. Și atunci am învățat mai multe cântări pascale, între care : E duminică, e ziua cea frumoasă a Învierii , pe care o cânt și îmi răsună în lungile mele călătorii, pelerinaje de Sfintele Paști, la românii de dincolo de Cercul Polar.

Ei, lelea Anică a trecut la cele veșnice acum. Ieri i-am slujit priveghiul și mi-am luat rămas bun de la ea, rugând-o să mă înțeleagă: Lele Anică trebuie să plec fiindcă avionul nu mă mai poate aștepta. Dar lelea Anică nu m-a lăsat! Iată, în duh a lucrat și m-a determinat în așa fel ca „din binecuvântate pricini” să rămân aici în sat, la Sita și să îi săvârșesc prohodirea acum după Liturghie, aici în biserică, așa cum se cuvine unei soții de corator, ctitoriță a acestui sfânt locaș și veche coristă binecredincioasă și jertfelnică văduvă în această comunitate de la Sita.

Dumneavoastră știți, poate și cei care ne ascultă acum în cuvântul înregistrat, și toți ceilalți care mi-au citit o pastorală pe care am dedicat-o Paștilor copilăriei, cum petreceam noaptea de Înviere aici la Sita. Mai întâi slujeam slujba Paștilor la Spermezeu, după aceea urcam aici pieptiș, la Sita, însoțindu-l pe părintele Teodor, iar de aici în zorii zilei străbăteam codrii dinspre Hălmasău. Ani la rând hălmăsăoanii din vecinătate, din comuna Spermezeu, nu aveau propriul lor lăcaș de închinare și slujeam pe unde puteam Paștile, iar apoi au dobândit și ei prin grija Celui Preaînalt și prin jertfelnicia părintelui Teodor un loc pe care au ridicat o frumoasă biserică la sfințirea căreia de asemenea am participat, pe vremea când eram seminarist la Suceava. Ei, acestea sunt amintirile noastre, ale celor de aici, de la poalele Țibleșului. Sunt emoționat când mă întâlnesc cu dumneavoastră cei vârstnici, care erați mult mai tineri și în putere când eram eu copil, sunt emoționat când trec pe la mormintele celor plecați la cele veșnice și mi-aduc aminte de toți cei pe care, ca seminarist, ca student la teologie, apoi ca preot și chiar ca episcop i-am cercetat chiar și pe patul suferinței aducându-le alinare și încurajare. Sunt emoționat de copiii care atât de frumos au glăsuit în Liturghie și au cântat la Dumnezeiasca Liturghie, și-l felicit pe părintele Tudor și pe doamna preoteasă Dana, că în această mică așezare, iată, copiii sunt atât de mulți la biserică și au cântat în cinstea Maicii Domnului. De aceea îi rog în mod deosebit să rămână acum după slujbă, fiindcă le-am adus câte un ou de ciocolată cu o surpriză împachetată acolo lângă acest dar dinaintea postului. După ce intrăm în post, caut și eu să le ofer dulciuri de post din fructe confiate sau chiar fructe proaspete, ca și ei să aibă această conștiință că este perioada postului, iar după Paști le ofer și celelalte dulciuri. Nu le oferim des, dar din când în când, la sărbători, le oferim cu bucurie. Așadar, îi rog pe copilași să rămână să le ofer darurile pe care le-am adus, iar dumneavoastră o să vă ofer, așa cum le-am oferit și spermezenilor duminica trecută, o mică iconiță, copie a icoanei mari a Maicii Domnului „Alăptătoarea”, făcătoare de minuni, din troița paraclis de la casa mea părintească. Fiecare dintre dumneavoastră veți primi această iconiță în dar, iar pe verso, pe spatele ei, am trecut rugăciunea de la aprinderea candelei. Și candela sufletului nostru se aprinde duhovnicește când rostim această rugăciune. Pe de o parte, este chemată în ajutor Preasfânta și de Viață Făcătoare Treime, iar pe de alta, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Grabnic Ascultătoare și Ajutătoare a noastră, a copiilor ei aflați în atâtea nevoi. Deci, mai întâi rugăciunea către Preasfânta Treime o să o rostesc și apoi cea către Maica Domnului, ambele trecute pe spatele acestei iconițe:

„Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin.”

„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin.”

Aceste două rugăciuni scurte vă îndemn să le rostiți, fiindcă sunt asemănătoare, pe de o parte, cu rugăciunea vameșului, despre care am auzit în parabola evanghelică în duminica trecută la Sfânta Liturghie: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”, iar pe de alta, cu rugăciunea fiului risipitor care s-a întors în brațele iubitoare ale Tatălui său, cu smerenie și cu umilință rostind această rugăciune de pocăință: „Doamne, am păcătuit înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, ci fă-mă ca pe unul dintre argații Tăi!”.

Această parabolă evanghelică consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a citit acum în această perioadă a Triodului, în această duminică premergătoare Postului Mare, fiind numită Parabola Fiului Risipitor. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la pocăință, ne îndeamnă să ne regăsim cu toții în Casa Părintelui nostru. Această parabolă de fapt, exprimă starea de fapt, starea în care ne aflăm noi astăzi, condiția în care ne aflăm noi acum. Iată, suntem fii risipitori și fiice risipitoare, mai ales noi românii în aceste vremuri, când milioane de milioane de fii și fiice au plecat din țara noastră, stabilindu-se în străinătate. În aceste vremuri, iată, când prea multe familii sunt destrămate, când prea multe vetre sătești sunt depopulate și îmbătrânite. Am rămas fără direcție și oarecum fără speranță. Dar putem regăsi direcția către Casa Părintelui nostru, asemenea fiului risipitor. Suntem cu moralul căzut, dar trebuie să ne ridicăm asemenea fiului din parabola evanghelică citită acum la Dumnezeiasca Liturghie. Iată, acest fiu și-a luat partea lui de moștenire, a plecat peste mări și țări, departe de Părintele său. S-a înconjurat de prieteni vicleni și falși și a cheltuit, a risipit toate cele primite de la Tatăl său ajungând într-o situație mai de plâns decât argații din acele locuri. Nu putea să mănânce nici măcar din roșcovele pe care le consumau porcii pe care a ajuns să îi păzească. Însă și-a venit în sine, și-a venit în fire și s-a întors în brațele iubitoare ale Tatălui său, în casa părintească, rostind acele cuvinte pe care vi le-am spus adineauri: „Tată am greșit la cer și înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc copilul Tău, fiul Tău, ci fă-mă ca pe unul din slujitorii Tăi!”. Însă Tatăl l-a reașezat în demnitatea sa de fiu, i-a pus inel pe deget, l-a îmbrăcat cu haina cea luminoasă. Iată, în această demnitate ne repune Părintele ceresc, atunci când și noi ca fii risipitori și fiice risipitoare ne întoarcem acasă, în biserică, în brațele iubitoare ale Părintelui, părăsind starea umilitoare de slugi, de argați la jug străin. Însă, trebuie să ne reîntoarcem întru pocăință, cu sinceritatea inimii, întru frângerea inimii, asemenea acestui tânăr rătăcitor.

Și noi, de prea multe ori suntem rătăcitori în această viață. Însă rătăcirea în cele din afară este urmată întotdeauna de rătăcirea din cele dinăuntru, iubite frate și iubită soră. Rătăcirea de afară urmează celei dinlăuntru. Ce înseamnă să rătăcești înlăuntrul tău? Înseamnă să nu mai crezi așa cum au crezut părinții, moșii și strămoșii tăi; înseamnă să nu mai prețuiești moștenirea înaintașilor câștigată și păzită cu sudoare și cu sânge; înseamnă să dai aurul pământului tău strămoșesc pentru mărgelele colorate ale străinilor. Dacă faci aceasta iubite frate și iubită soră, îți pierzi busola credinței, îți pierzi busola lăuntrică, te dezrădăcinezi și te rătăcești în cele dinlăuntrul tău. Important este să te ridici! Nu este important că ai căzut, important este să te ridici. Iar dacă fizic îți este cu neputință să ajungi acasă, în vatra ta părintească, sufletește îți este cu putință să vii în biserică, oriunde te-ai afla, chiar în cele mai îndepărtate locuri de meleagurile tale natale. Dacă tu te întorci în Casa Părintelui, în Biserică, ești acasă iubite frate și iubită soră. Așadar, vino acasă, iubite frate, vino acasă, iubită soră, fiindcă Părintele Ceresc ne așteaptă pe toți cu brațele deschise!

Întru această credință, vă îndemn să rostim acum la final o rugăciune din cartea de rugăciuni a Episcopiei noastre a Europei de Nord. O aveți cu toții în casele voastre, v-am adus-o cu alte prilejuri când am slujit în mijlocul frățiilor voastre. Duminica trecută în Spermezeu am săvârșit două rugăciuni scurte, pe care creștinul ar trebui să le rostească în fiecare dimineață, fiind alcătuite de Sfântul Filaret al Moscovei și Sfinții Stareți ai Optinei. Sunt minunate, vă îndemn să le citiți în fiecare dimineață. Chiar dacă dimineața nu reușiți să rostiți un acatist, un paraclis, citiți aceste două rugăciuni, că sunt pline de miez și cu adânc înțeles duhovnicesc și foarte întăritoare pentru noi care parcurgem aceste vremuri grele. Acum, când prin fiul risipitor din parabola evanghelică, suntem îndemnați la și mai multă pocăință, doresc să citesc din cartea de rugăciuni o scurtă rugăciune de pocăință alcătuită de Sfântul Siluan Athonitul. Iată, astăzi îi sărbătorim și pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, care au trăit la cumpăna secolelor IV și V și au plecat de pe meleagurile locuite de străromâni, din Dobrogea, în Apus. Ei nu au plecat pentru rațiuni economice sau sociale, ci au plecat ca să se desăvârșească, fiind întemeietorii monahismului apusean, colaboratori apropiați ai Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Acești doi mari sfinți ai noștri numiți daco-romani sau străromâni din Dobrogea, astăzi sunt sărbătoriți iar ei ne îndeamnă, iată, să nu ne risipim lăuntric, ci să rămânem statornici în credință întru lucrarea pocăinței. Îi îndeamnă pe frații noștri plecați departe, ca acolo să caute Casa Părintelui Ceresc, Biserica și să se desăvârșească. Fiindcă și eu, la fel ca alți episcopi și ca alți slujitori ai altarului am plecat departe în urma fraților noștri. Dacă n-ar fi fost români în Europa de Nord, eu n-aveam ce să caut acolo. Însă căutându-i pe români, iată îi găsesc și pe scandinavi de multe ori. Nu puțini sunt scandinavii care s-au convertit la ortodoxie. Chiar acum recent am săvârșit un botez într-un baptisteriu, la una dintre biserici. Am botezat un adult, preaiubiții mei. L-am botezat după ce l-am catehizat. Fiindcă el a rămas nebotezat, nu a fost botezat niciodată. Ce tragedie să nu fie botezați copiii, pot muri nebotezați. Numai cel botezat poate intra în Împărăția Cerurilor și sunt foarte mulți în Scandinavia și în alte țări secularizate care au rămas nebotezați și mor nebotezați. De aceea, pe de o parte, avem baptisterii la biserică, la bisericile noastre, iar pe de alta, avea cristelnițe sau colimvitrii, vase din inox de mari dimensiuni, cu scăriță, în care îi botezăm pe adulți, iar vara îi botezăm și în lacurile sau în apa mării de acolo din Europa de Nord.

De aceea, înainte de a rosti această rugăciune, iată, vă îndemn ca să vă adunați cu toții acum la slujba înmormântării bunei credincioase Anica. În vară, la slujbă, ea fiind cea mai în vârstă credincioasă de aici de la Sita, i-am oferit buchetul de flori pe care mi l-au dat copiii la întâmpinare, la intrarea în curtea lăcașului. L-am păstrat în timpul Liturghiei iar la final, vă aduceți aminte, l-am oferit bătrânei Anica și i-am cântat: La mulți ani. S-a bucurat mult. Așa obișnuiesc ca să ofer aceste buchete pe care le primesc la întâmpinare, să le dăruiesc bătrânilor. Am întâlnit mai mulți bătrâni care au ajuns până la 100 de ani. În vară am întâlnit o bătrânică care avea 100 de ani și care era în biserică la Liturghia pe care am săvârșit-o în localitatea Sânmărghita, lângă Dej. Pe o altă bătrânică centenară am cercetat-o tot vara trecută, după Liturghia slujită în satul Cetan. De ce să ne mirăm, uitați, ieri dimineață, înainte de a urca la Sita pentru a săvârși slujba înmormântării dascălului meu, am împărtășit pe cele mai vârstnice credincioase din Spermezeu, lelea Lucreția Soș de pe Prund a împlinit 100 de ani (este lucidă, s-a spovedit și s-a împărtășit) iar fina ei, lelea Anică Șerban de pe Valea Lupului, de pe pârâul Popoasei, a împlinit 98 de ani și se ține bine. Încă călătorește, merge la biserică. Îmi spunea că a vrut să o viziteze pe nașa ei, pe lelea Lucreția care e centenară acum și a mers până la vale și nu s-a încumetat să se urce pe puntea șubrezită deoarece a văzut că nu e trainică. S-a întors acasă fiindcă era foarte greu să ocolească tot satul și să ajungă la nașa ei, îi era cu neputință pe gerul și zăpada de la Țibleș.

De aceea dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, vă cuprind în îmbrățișarea rugăciunii, ne rugăm acum la final și să nu mă uitați nici pe mine în rugăciunile voastre. Amin!