Rugăciune către Sfintele Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia și Taisia, pentru izbăvire din patima desfrânării (a Episcopului Macarie Drăgoi)

with Niciun comentariu

Sfintelor Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia și Taisia, care din patima desfrânării și din rușinea lumii v-ați ridicat la părtășia cu Dumnezeu și la preaînalte și greu de cuprins măsuri duhovnicești, cu grăbire ajutați și pe cei care rău s-au încurcat în patimi trupești grele și urâte. Mărturisim cu umilință noi, păcătoșii, că de prea multe ori am făcut din trupul nostru, care este templu al Duhului Sfânt, locaș al stricăciunii și prilej de pierzare pentru noi și pentru aproapele. De aceea, vouă, care v-ați ridicat din mocirla păcatului, vă cerem ajutorul pentru frații și surorile noastre cuprinşi de patima curviei (N). O, Sfintelor Femei, cele ce ne-ați învățat că nu putem sta împotriva duhului desfrânării fără păzirea simțurilor, suntem pricină de pângărire și am tras și pe ceilalți în păcat, înmulțind răutatea. Robi ai plăcerilor, din paharul acestor urâciuni fără de oprire am băut, până la primejdia pieirii sufletești și trupești. Din această rea și grea robie, Sfintelor Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Pelaghia și Taisia, ajutați-ne să ne ridicăm atât noi, cât și cei căzuți în acest mare păcat care se săvârșește în trup.

Ca unele care ați fost răscumpărate de Hristos și vieții duhovnicești redate, dați-ne prilej și ajutor de a birui acest păcat și prea-rău obicei. Început al pocăinței ajutați-ne să punem noi și toți cei care au alunecat în desfrânare, frații și surorile noastre (N). Cu toții să punem început bun pentru o viață nouă și curată în Hristos. Prindem curaj, sfintelor cuvioase, văzând măsurile la care v-ați ridicat prin pocăință, nevoință și dragoste pentru Dumnezeu. Acestea să le râvnim și noi, insuflați-ne! Acestea să ne fie pâine, apă, câștig și temelie a noului început! Ca și noi, împreună cu voi, să moștenim Împărăția lui Dumnezeu. Amin.

Notă:
Sfânta Mironosiță Maria Magdalena (sec. I) este sărbătorita la 22 iulie; Sfânta Maria Egipteanca († 522) este sărbătorită în duminica a 5-a din Postul Mare și pe 1 aprilie, iar Sfintele Cuvioase Pelaghia din Antiohia († 457) și Taisia din Alexandria (sec. IV) sunt sărbătorite pe 8 octombrie.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.