Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea de patima beției, rostită de către PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi înaintea icoanei Maicii Domnului Vindecătoarea din biserica românească din Agerbæk-Esbjerg, Danemarca, 24 octombrie 2019

with Niciun comentariu

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea de patima beției

Preamilostivă Stăpână, la Acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi şi vindecă-i pe fraţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre și pe toți cei stăpâniți de greaua patimă a beției și din această pricină îndepărtați de maica lor, Biserica lui Hristos. O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu, atinge-te de inimile celor pătimași (N) şi degrabă ridică-i din căderile păcătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos, Dumnezeul nostru, să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la poporul Său, ci să ne întărească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor sărmani care sunt părăsiţi de părinții cei rătăciţi şi ale noastre, ale tuturor celor ce cădem înaintea ta. Și să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciunile tale, la Tronul Celui Preaînalt. Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, să ne acopere pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.