„Potirul Vieții”

† Macarie

Din harul lui Dumnezeu, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și preaiubiților credincioși și credincioase, har, milă și pace de la Hristos – Pâinea care S-a pogorât din cer!

Iubiți frați și surori împreună rugători,

Înainte de a vă pune la inimă cuvântul meu pastoral despre Potirul Vieții din care ne cuminecăm și astăzi la această prăznuire euharistică, în Betleemul Bisericii, doresc să vă deschid poarta sufletului, împărtășindu-vă câteva strofe din poemul Sfintele Taine, zămislit de Zorica Lațcu (Maica Teodosia), în toată puritatea trăirii duhovnicești:

„Din Potirul binecuvântat,
Și din trupul cel însulițat,
Curge scumpul sânge har mântuitor,
Viață dăruind întregului popor.

Voi, cei care sunteți însetați,
Și izvor de apă nu aflați,
Haideți toți și setea voastră-o potoliți,
Scumpul sânge-al jertfei, astăzi îl primiți.

Voi, cei care mult ați flămânzit,
Cei ce-n lume hrană n-ați găsit,
Pentru voi azi se jertfește Mielul Sfânt,
Pâinea vieții astăzi pentru voi s-a frânt.

Din potirul sfânt și luminos,
Când primim în taină pe Hristos,
Înșiși sfinții cei din slavă jinduiesc,
Fericirea celor ce se-mpărtășesc.”

Din acest Potir al Liturghiei Îl primim și acum pe Mântuitorul Hristos cu frică, credință și iubire, pe Cel care se întrupează pe altarul Bisericii pentru a-Și face sălaș în ieslea inimii noastre. Ne-am primenit sufletește în acest răstimp premergător prăznuirii, prin postire și rugăciune, ne-am curățit lăuntric prin Taina Spovedaniei, iar acum primim din Potirul nemuririi, adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul și scumpul Lui Sânge, rugându-L să se unească cu noi, petrecând întru noi împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt.

Așa precum din înălțime S-a plecat smerit pentru noi, binevoind a se culca în peșteră și în ieslea necuvântătoarelor, cu umilință îi cerem și acum să se plece în peștera întunecoasă a neputinciosului nostru suflet și în ieslea de lut a întinatului nostru trup. Cât de bine ne este să devenim purtători de Hristos. El ne poartă pe noi, iar noi îl purtăm pe El, încălzind și luminând acest tărâm scandinav care are atâta nevoie de desfătarea Luminii neapuse. Cuminecându-ne cu El, Lumina Lumii, devenim noi înșine potire lămurite în focul dumnezeirii, străluminând neamul și glia străbună, cum adânc se exprimă poetul-teolog Nichifor Crainic, în ultima strofă din Cântecul Potirului:

„Podgorii bogate și lanuri mănoase,

Pământul acesta, Iisuse Hristoase,

E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.

Privește-Te-n vie și vezi-Te-n grâne

Și sângeră-n struguri și frânge-Te-n pâne,

Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine

Ești totul în toate și toate prin Tine,

Tu, viața de-a pururi a neamului meu.”

Preaiubiții mei,

Potirul de la Ospățul credinței, de la Liturghie, este prefigurat, în Vechiul Legământ, de potirul adus de Melchisedec „preotul Dumnezeului celui Preaînalt” care l-a binecuvântat pe Avraam (Facerea 14, 18-20), de paharul de argint al Dreptului Iosif, ascuns în sacul plin cu grâu al fratelui său iubit Veniamin (Facerea 44, 12), dar și de cupa cu rouă, stoarsă din lână de Ghedeon, ce exprima înrourarea harului prin Potirul credinței (Judecători 6, 38).

Melchisedec este considerat prototipul Mântui-torului Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne spune că acesta este „rege al dreptății, apoi și rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea” (Evrei 7, 2-3). Pâinea și vinul aduse de Melchisedec înaintea lui Avraam, preînchipuiau Sfânta Euharistie. Melchisedec a împlinit acest ritual ca preot și rege, în această slujire dublă pe care o va desăvârși Mântuitorul Hristos, ca Mare Preot și Mare Împărat, „după rânduiala lui Melchisedec” (Psalmi 109, 4; Evrei 7, 21).

Fericitul Iosif, patriarhul vechi-testamentar, a cărui viață o aflăm în cartea Facerea, în capitolele 37-50, este numit cel „preafrumos”, întrucât l-a preînchipuit pe Hristos, în toată frumusețea și curăția sa lăuntrică. Fiind pizmuit de confrații săi și vândut pe arginți, a zăcut o vreme într-o groapă, însă în cele din urmă a fost salvat, ajungând mai mare peste tot Egiptul, izbăvind astfel de foamete, prin grâu, pe egipteni și neamul său. Și Hristos care a fost vândut pe arginți și răstignit, a ieșit biruitor din moarte, hrănind pe oameni cu Trupul Său – Pâinea care se dă „pentru viața lumii” (Ioan 6, 51), din Potirul euharistic, prefigurat de paharul pus de Iosif în sacul doldora de grâu al mezinului Veniamin (Facerea 44, 12).

Dreptul Ghedeon a văzut mai înainte Nașterea lui Hristos, prin roua lânii, atunci când Dumnezeu l-a ales pentru a izbăvi pe fiii lui Israel de madianiți. I-a trimis un înger pentru a-l înștiința că el trebuia să-și izbăvească poporul de dușmani. Ghedeon a cerut un semn de la Dumnezeu: să arate rouă numai pe lână și pământul să fie uscat și apoi ca rouă să fie numai pe pământ și pe lână nu (Judecători 6, 36-40). Sfinții Părinți văd în lâna înrourată prefigurarea Maicii Domnului, în pântecele căreia S-a întrupat Hristos, zămislit în chip supranatural, ca pe o rouă venită din cer. Roua stoarsă din lână în vas, de Ghedeon (Judecători 6, 38), arăta picăturile harului mântuitor.

De altfel, așa cum citim în Imnul Acatist, Sfânta Fecioară este ea însăși vasul cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului celui Dumnezeiesc, este paharul Împăratului ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului celui neîmpuținat, este năstrapa preasfântă în care se păstrează pâinea vieții celei veșnice pentru cei flămânzi de dreptate și paharul din care se primește bucuria și mântuirea. În acest sens, icoana numită Maica Domnului, Potirul nesecat, ne-o înfățișează pe Preacurata cu mâinile ridicate spre cer, avându-L pe Pruncul Sfânt pe pieptul ei, strălucind lângă inima sa, în Potirul euharistic, din care ni se împărtășește vinul harului Fiului Său – Pâinea vieții, potolind setea și foamea noastră duhovnicească. Înaintea acestei icoane, Hristos, sub ocrotirea Preamilostivei Sale Maici, i-a vindecat pe cei cuprinși de patima beției.

Colindele românești o prezintă pe Fecioara înlăcrimată, care poartă pe brațe Potirul galben, de aur, la Fântâna Bisericii plină de apa vie a credinței, dulce și cristalină, suspinând în răbdare și rugăciune pentru cei cuprinși de necredință, patimi și păcate grele. Vă aduc și la această prăznuire, la fereastra sufletului, din trăirea colindelor ținutului meu natal al Văilor Țibleșului, ca unul dintre cei care din copilărie și până astăzi le-am colindat, apoi le-am cercetat și le-am publicat ca pe niște veritabile comori de suflet. Colinda aceasta este chiar din satul meu năsăudean Spermezeu:

„Coborât-o, coborât,

Linu-i lin și flori de măr,

Maica Sfântă la fântână,

C-un pahar galbân în mână.

Numa plânge și suspină.

Vin îngerii și o-ntreabă:

– Di ce plângi, Măicuță dragă?

– Daʼ io cum n-oi suspina,

Este om, de cum se scoală,

Nici pe obraz nu se spală,

Merge la crâșmă, să-mbată

Și biserica-i uitată.

Tăt în loc de besărică,

Suduie pe Maica Sfântă,

Mă suduie așa pe mine,

Măcar nu fac rău la nime.

Am puterea a-i trăzni,

Da mi-i milă de copii

Și mi-i milă și mi-s dragi

Să nu rămână săraci,

Că rămân pe lângă vatră,

N-au la cine zice tată.”

Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,

Auzind acest colind, pentru mulți s-ar putea să pară ca versuri izvorâte din trecutul îndepărtat. Rolul moralizator al colindului nu mai este asumat azi, dar astfel de vorbe ne-ar putea îndemna să privim responsabil spre noi înșine și spre timpurile în care trăim. Vremurile de azi sunt marcate de multe feluri de beție, patimi în mrejele cărora cad tinerii din ce în ce mai devreme. Societatea prezintă uneori valorile morale ca fiind anacronice și îi împinge pe adolescenți și tineri spre un mod de viață care nu mai ține seama de principii.

Cuvintele Sfântului Antonie cel Mare parcă sunt pentru zilele noastre. El spune într-un pasaj inclus în Patericul egiptean: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Cunoașterea lui Hristos ne ajută să nu ne lăsăm sufocați de nebuniile acestei lumi, iar Nașterea Domnului este pentru noi un moment de redescoperire a valorilor fundamentale. Apropierea de Potirul  Liturghiei prefigurat de Melchisedec, de Drepții Iosif cel Preafrumos și Ghedeon, ajuns prin Fecioara Maria, pe brațele Mântuitorului Hristos Arhiereul cel veșnic care l-a pus în mâinile Sfinților Apostoli și urmașilor acestora: episcopi, preoți și diaconi, ne cheamă la împărtășirea de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este una a inocenței, în fiecare dintre noi revigorându-se neprihănirea prunciei în care știam să fim mulțumiți cu prăznuirea și atmosfera de comuniune în colindul sfânt și bun. Să cerem  Atotmilostivului Dumnezeu ca să se nască în fiecare dintre noi râvna redescoperirii adevăratelor valori pentru a fi aici și acum mărturisitorii acestei înnoiri.

Al vostru fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2014.