Părintele Episcop Macarie cu familiile din țările scandinave în tabăra anuală organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord în Delta Dunării

with Niciun comentariu

Importanța ocrotirii mediului înconjurător, efectele nocive ale poluării sau responsabilitatea comună a umanității pentru salvarea planetei constituie subiectul preocupării multor semeni, aceste teme de mare actualitate fiind dezbătute în mai toate contextele contemporane: sociale, politice, economice.  Și pentru noi creștinii sunt importante aceste teme, nu doar în calitate de cetățeni responsabili ai Pământului, ci mai ales din prisma potențialului duhovnicesc pe care aceste concepte îl au. Ele sunt ușor de înțeles și pot fi aplicate foarte bine și în viața spirituală. Astfel, mergând în profunzimea lucrurilor, putem vorbi despre o adevărată „ecologie” a sufletului, adică toate acele acțiuni duhovnicești de păstrare sau curățire a climatului sănătos creat în noi de Duhul lui Dumnezeu odată cu primirea în Biserică prin Botez, atunci când „ne-am îmbrăcat în Hristos” (cf. Galateni 3, 27). 

Respirând aerul rarefiat din punct de vedere duhovnicesc al vieții din Diaspora, avem nevoie – ca cel puțin odată pe an, adulți și copii deopotrivă – să revenim la obârșii pentru a ne „satura” inimile de evlavia, bună-cuviința și credința pe care o regăsim pe meleagurile natale. Aceasta a devenit pentru noi, cei din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, mult-așteptatul eveniment anual al taberei tinerelor familii: un prilej mult așteptat și o necesitate. 

Anul acesta, în perioada 22-26 iulie 2019 am ales Delta Dunării nu doar pentru frumusețea răpitoare a peisajelor, ci și pentru simbolul extraordinar pe care majestuosul fluviu ce izvorăște din Munții Pădurea Neagră din Germania, străbate zece țări și patru capitale europene îl reprezintă în cadrul temei generale a taberei din acest an „Bolile sufletului și vindecarea lor – exerciții de ecologie duhovnicească”. 

Cred că veți înțelege mai bine cum am procedat, urmărind programul fiecărei zile, care, dincolo de pelerinajele, drumețiile, jocurile sau vizitarea obiectivelor culturale respective, a avut și un substrat mai profund, intenționând să ofere participanților câteva unelte practice care să le faciliteze trăirea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții.

Urmând îndemnului Sf. Ap. Pavel „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7) am început tabăra cu un pelerinaj la mormântul Arhimandritului Arsenie Papacioc unde ne-am rugat Mântuitorului pentru dobândirea curajului mărturisirii și a răbdării în încercări, cerând Maicii Domnului, pe care Părintele Arsenie a prețuit-o atât de mult, să mijlocească pentru noi. Am vizitat orașul Constanța, a cărui istorie bimilenară ne-a fascinat și unde copilașii au avut ocazia să îi întâlnească pe simpaticii delfini de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din localitate. Am încheiat ziua la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Crucea.

A doua zi am văzut cât de important e să ducem împreună lupta mântuirii. Paradigmă ne-a fost drumeția în Munții Măcinului, ușoară pentru unii, ostenitoare pentru alții, dar micile popasuri pe care le-am făcut în parohiile din zonă, întâmpinați fiind de preoții ospitalieri împreună cu bunii lor credincioși care ne-au prezentat mai îndeaproape viața comunității, au fost mai mult decât binevenite. Am dus cu toții până la bun sfârșit călătoria – și aceasta era pedagogia activităților din această zi.

Împreuna cu PS Părinte Episcop Macarie, ierarhul nostru, am petrecut o zi întreagă printre meandrele, coturile, și păienjenișurile de apă din Delta Dunării. Dacă Biserica este corabia mântuirii și episcopul, în calitate de păstor, o conduce dinspre „apele învolburate ale acestui veac” înspre „limanul mântuirii”, iată că de această dată Părintele Episcop a avut ocazia să testeze, împreună cu copilașii prezenți în cabina de comandă, sub atenta supraveghere a căpitanului, și cârma navei, stabilind fără probleme direcția ambarcațiunii ce brăzda apele domoale ale Dunării. Am dialogat apoi pe puntea vaporașului, am socializat, iar copiii au fost atât de absorbiți de jocurile pedagogice de inspirație biblică pregătite de către organizatori, încât, spre bucuria părinților, au uitat desăvârșit de ecranele smart-phone-urilor și tabletelor. Tot acum am avut ocazia să medităm la cuvintele Sf. Apostol Iacov (Iacov 3, 4-5): „Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!”. Tot acum Părintele Episcop ne-a împărtășit câteva gânduri despre bolile  inimii duhovnicești anume:  ignoranța inimii fața de Dumnezeu și uitarea, adică lipsa amintirii neîntrerupte că „în El trăim, ne mișcăm și suntem” (FA 17, 28). Prin pomenirea neîncetată a Preadulcelui Nume al Domnului Iisus, a mai adăugat ierarhul, sufletul nostru nu va mai cădea în uitarea ce cauzează moartea duhovnicească. Am plecat spre pensiune cu următorul gând: așa cum Dunărea pe care am navigat întreaga zi transformă în pământ fertil și plin de viață locurile pe care le irigă, tot așa harul lui Dumnezeu, dacă inima noastră se curăță de patimi, pătrunde întreaga noastră ființă, vivificând și aducând sens deplin existenței noastre. Seara ne-am spovedit cu toții și ne-am rugat împreună înspre și la locul de cazare.

Punctul culminant al taberei a fost penultima zi a ei, pe care am început-o cu Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în frumoasa biserică dedicată Preasfintei Treimi, parohie păstorită de Părintele Protoiereu Gabriel Ispas. Toți participanții la tabără s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ascultând cuvântul de învățătură al PS Macarie, despre împietrirea inimii, imposibilitatea de a-L simți pe Dumnezeu și lucrările ascetice ce dinamitează, încet, stratul grosier de neștiință, uitare și nepăsare ce ecranează comuniunea noastră cu Mântuitorul și fac nelucrător harul pe care l-am primit, în dar, în clipa Botezului.    

După Sfânta Liturghie, am pornit în pelerinaj la salba de mănăstiri tulcene: Celic Dere, Cocoș și Saon. La mănăstirea Celic, vatră monahală ctitorită de călugări ardeleni sosiți de la Muntele Athos în veacul al XVIII-lea, ne-am închinat chipului Domnului Iisus din icoana făcătoare de minuni, dăruită de un soldat rus în vremea războiului ruso-turc de la începutul secolului al XIX-lea, icoană care se curăță singură, în chip minunat. 

Următorul popas a fost la cripta și basilica din satul Niculițel, unul dintre cele mai vechi monumente creștine din această parte a Europei, edificiu ridicat spre finele  secolului al IV. Descoperită în chip minunat în anii 1970, cripta adăpostea, oseminte de martiri, dintre care cunoaștem după nume pe patru dintre ei: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip, nume înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei, împreună cu inscripția „Aici şi dincolo (se află) sângele martirilor”.

Moment de mare înălțare sufletească a fost acela când, la Mănăstirea Cocoș, lângă raclele cu moaștele lor, am rostit Acatistul Sfinților Martiri de la Niculițel, cerând mijlocirea lor înaintea Tronului Ceresc și dobândirea curajului mărturisirii în aceste vremuri pline de tulburare.

Ziua s-a încheiat cu pelerinajul la mănăstirea Saon, unde am fost primiți de către Ierarhul locului, PS Părinte Visarion al Tulcii, care ne-a vorbit despre amprenta duhovnicească și culturală pe care o portă ținutul pe care îl păstorește. Maicile ne-au oferit apoi o bogată cină, covârșindu-ne cu ospitalitatea și bună-voința pe care ne-au arătat-o. 

Ne-am despărțit apoi, a doua zi, dis de dimineață, făgăduind să păstrăm cât mai mult amintirea clipelor frumoase petrecute împreună și așteptând cu dor următoarea ediție a taberei.    

A consemnat Protoiereu Octavian Horațiu Mureșan, Copenhaga, Danemarca

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.