O mărturie vie despre fericitul plâns al pocăinței

with Niciun comentariu

+Părintele Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord

În Ajunul Bobotezei din acest an al mântuirii 2020, în peregrinările misionare la românii noștri risipiți în Scandinavia, mulți dintre ei bolnavi și însingurați, urgențele pastorale m-au dus într-un oraș suedez situat la peste 200 km. sud de Göteborg, pentru a mângâia, într-un spital local, o familie greu încercată. Viorel, un tânăr soț, se afla acolo în agonie, în urma unui cancer în fază terminală. Împreună cu mai mulți slujitori ai altarului pe care am reușit să îi adun, am săvârșit, spre miezul nopții, când am ajuns la spital, Taina Sfântului Maslu, însă fără să avem mari așteptări, din cauza stării grave a lui Viorel. În timpul slujbei, acesta a devenit conștient. Am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru mila Sa și l-am îmbrățișat pe fratele Viorel cu brațele părintești în Taina Spovedaniei. Pe măsură ce își deschidea inima sa înaintea lui Hristos, Viorel devenea tot mai prezent, mai viu, mai luminos. A spus tot ce avea pe suflet, într-o spovedanie deplină,  ușurându-se de toate poverile. A sfârșit cu fața luminată de lacrimile unei pocăințe mântuitoare, lacrimi cu care m-am miruit și eu, martorul acestei minuni a întoarcerii la Dumnezeu a încă unuia din fiii Săi. Cât de prețioase sunt aceste lacrimi ale fericitului plâns al botezului celui de-al doilea, cum îl numește Sfântul Ioan Scărarul, adică al pocăinței de suflet înnoitoare! În acel moment, fratele Viorel mi-a mărturisit: „Părinte Episcop Macarie, m-ați făcut cu adevărat fericit!” Pentru un păstor de suflete, nu există răsplată mai mare decât să vadă cum în „copiii săi” ia chip Hristos (Galateni 4, 19), adevărata și singura fericire a omului. Atunci este adeverirea cuvântului spus de Însuși Mântuitorul: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3). Împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului, am plâns și eu de bucurie împreună cu Viorel și cu cei ai lui, ne-am rugat și am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate. După ce am plecat de la spital, la două zile, am primit următorul mesaj de la familia sa: „Vă mulțumim din suflet pentru vizita făcută lui Viorel. Ați fost o rază de lumină în tot întunericul ultimelor luni. Viorel s-a stins astăzi de dimineață din viață după un somn prelungit. Dumnezeu să-l ierte și Dumnezeu să vă ocrotească în drumurile și misiunile dvs!” Nu eu am fost o rază de lumină, „nevrednicul arhiereu și duhovnic”, cum spunem în rugăciunea de dezlegare, ci Însuși Mântuitorul Hristos, Care lucrează prin cele mai neașteptate prilejuri și moduri, Care ne-a luminat pe noi toți să ne întâlnim, să ne rugăm, să ne îmbrățișăm întru pocăință și să ne împărtășim de harul Său mântuitor. Iubite frate, iubită soră, să nu pregetăm să ne aducem inimile noastre înaintea lui Dumnezeu, oferindu-i-le întru pocăință sinceră și râvnitoare! „căci trece viaţa noastră şi ne vom duce”, așadar, „Doamne, învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.” (Psalmul 89, 14).

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.