În aceste zile Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în vizită pastorală la românii din sud-vestul Suediei

with Niciun comentariu

Sâmbătă, 17 august 2019, Părintele Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul românilor din orașul suedez Borås. Cu acest prilej ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și l-a botezat pe pruncul Nectarie.

Duminică, 18 august 2019, Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez pentru pruncul Alexandru Teodor  din comunitate, în biserica românească din Göteborg, Suedia. 

Copilașii, după ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au primit ai multe daruri din partea părintelui episcop. Toți cei prezenți s-au închinat icoanei Maicii Domnului – Potirul Nesecat, care se păstrează în biserica românească din Göteborg. În după amiaza zilei, Preasfințitul Macarie a participat la Slujba Vecerniei în biserica Mănăstirii Ortodoxe Suedeze „Sfânta Treime” din Bredared, oferind pentru lăcașul de închinare două icoane ale Sfinților Români: Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei și Voievozii Martiri Brâncoveni.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.